Ca toate poveștile și aceasta începe cu… un oraș mare din China în care trăia un băiat pe nume Aladin, alături de mama sa. Într-o zi, în timp ce Aladin se juca împreună cu alți copii în piața din centrul orașului,  i-a ieșit în cale un vrăjitor cu pelerină de mătase și turban mare pe cap. 

 Venise special din Africa îndepărtată aflând că lângă orașul lui Aladin există o lampă fermecată ce l-ar putea face incredibil de puternic. Mai mult, descoperise că numai Aladin poate ajunge la acest obiect vrăjit, așa că puse la cale un plan:

– Tu ești băiatul croitorului Mustafa?

– Eu sunt, dar tatăl meu a murit!

– Știu, dragul meu nepot.

– Nepot?

– Da. Tatăl tău mi-a fost frate. De azi înainte voi avea grijă de tine și de mama ta, spuse bărbatul și îl îmbrățișă.

   Vrăjitorul reuși să câștige încrederea familiei, dăruindu-le lui Aladin și mamei sale o mulțime de cadouri și promițând că îl va învăța pe băiat să devină negustor. Într-o zi, el îl ademeni pe Aladin către peștera unde știa că e ascunsă lampa fermecată și îi spuse:

– Am o misiune simplă pentru tine. Intră în peșteră și caută o lampă veche. Doar cei cu inima curată pot intra, așa că am nevoie de ajutorul tău. Ia cu tine acest inel care te va feri de toate relele. Grăbește-te! Și nu uita – peștera e plină de bijuterii și bani, dar nu atinge nimic în afara lămpii.

   Zis și făcut, băiatul porni prin întunericul grotei.

– Oau, câte minunății! Oare de ce îi trebuie tocmai această lampă veche și ruginită?

– Dă-mi lampa, nu mai pierde timpul! se auzi atunci vocea deloc prietenoasă a vrăjitorului.
– Ajută-mă, te rog, să ies mai întâi de aici!
– Dă-mi lampa că altfel te las în peșteră pentru totdeauna!

   Speriat de tonul poruncitor, Aladin își dădu seama ca unchiul lui nu era tocmai binevoitor. Deodată, ușa de piatră de la gura peșterii se închise, iar Aladin rămase cu lampa în mână încercând să strige după ajutor.

– Lampă, oare cum să te aprind să luminezi locul ăsta îngrozitor? se gândi Aladin și frecă între palme obiectul mic și ruginit. Mare i-a fost surpriza când din lampă ieși o siluetă uriașă care spuse:

– Uuuuuu, eu sunt duhul acestei lămpi și de azi îți voi îndeplini orice dorință.

– Vreau acasă, la mama.

   Viața lui Aladin și a mamei lui s-a schimbat din acea zi. Cu ajutorul duhului au trăit fără griji ani la rând până când, într-o zi, Aladin și-a deschis un magazin mare de țesături. Așa de mândră era mama lui de tânărul minunat, frumos și realizat care era acum Aladin!

   Într-o frumoasă dimineață, chiar în piața publică, băiatul o zări pe Iasmina, fata împăratului,  de care se îndrăgosti pe loc.

– Duhule, vreau să mă căsătoresc cu această fată frumoasă, ajută-mă să devin prinț.

Cât ai clipi, duhul din lampă îi îndeplini dorința și Iasmina deveni soția sa.

   Anii au trecut și într-o zi, pe când  Iasmina era singură acasă, un negustor bătu la ușa și spuse:

– Prințesă, eu cumpăr lămpi vechi și dau la schimb lămpi noi. Nu cumva ai prin casă vreuna?

– Desigur, chiar acum aduc o lampă veche și ruginită pe care știu că o are soțul meu în cămară. O să se bucure când o să vadă că am schimbat-o cu una nouă.

   Ce nu știa fata era că negustorul era tocmai vrăjitorul cel rău care puse imediat mâna pe lampă.

– Uuuuuu, eu sunt duhul acestei lămpi și de azi îți voi îndeplini orice dorință.
– În sfârșit! Ha ha haaa! De azi eu sunt stăpânul tău! Vreau ca acest palat și prințesa Iasmina să ajungă imediat în Africa, acolo unde locuiesc eu.

   Când a văzut că totul dispăruse, Aladin a înțeles imediat ce s-a întâmplat și brusc și-a amintit de inelul primit de la vrăjitor.

– Du-mă la iubita mea pentru că nu pot trăi fără ea!

   Și așa a fost.

   Imediat Aladin s-a trezit la fereastra palatului și a zărit-o pe Iasmina.

– Draga mea, pune praful acesta în băutura vrăjitorului și dă-i să bea! Te voi salva de aici!

   În câteva secunde vrăjitorul cel rău căzu într-un somn profund, iar cei doi tineri, ajutați de duh, se întoarseră cu bine acasă.

– Bine ați venit, credeam că v-am pierdut pentru totdeauna, spuse împăratul cu ochii plini de lacrimi.

   Și uite așa Aladin și Iasmina au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, iar de lampa vrăjită nici nu a mai avut nevoie.