Gâsca de aur

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată o familie cu trei băieți. Într-o zi, fiul cel mare se hotărî să meargă în pădure la tăiat de lemne, ca să își ajute părinții cu treburile gospodăriei.

– Ia cozonacul aceasta rumenit și o sticlă de vin! îi spuse mama. Sigur o să ți se facă foame pe drum!

Zis și făcut. Imediat cum ajunse în pădure băiatul se întâlni cu un omuleț bătrân care îi zise:

– Măi băiete, dă-mi și mie o bucățică din cozonacul tău și o gură de vin… sunt obosit și înfometat.

– Nu pot! Dacă îți dau și ție, eu ce o să mai mănânc și ce o să mai beau? Lasă-mă în pace!

Dar se pare că omulețul era un fel de vrăjitor, pentru că tare rău îi merse băiatului în ziua aceea la tăiat de lemne. Ba îi cădea toporul din mână, ba îl loveau crengile, ba se împiedica.

La fel i s-a întâmplat și băiatului mijlociu, a doua zi. Nici el nu a vrut să îi dea bătrânului cozonac sau vin și s-a întors acasă cu un picior lovit, fără lemne de foc.

– Tată, lasă-mă și pe mine să merg la tăiat de lemne! spuse cel mai mic băiat a treia zi.

– Vezi de treaba ta! Nu știi ce au pățit frații tăi?

– Stai acasă, nu am ce să îți dau de mâncare și de băut pe drum, spuse și mama. Am doar o bere cam acrită și o pâine veche.

Dar degeaba se rugară părinții să rămână acasă. Băiatul își luă toporul și porni spre pădure.

– Măi, băiete, dă-mi și mie o bucățică din cozonacul tău și o gură de vin. Sunt obosit și înfometat, spuse omulețul imediat cum îl zări pe mezin.

– Omule drag, nu am nici cozonac, nici vin. Am doar o bere acrită și o pâine, dar, dacă vrei, stai aici lângă mine pe o piatră și hai să mâncăm împreună.

– Ce inimă bună ai, fiule! Pentru că ai fost gata să împarți cu mine din puținul tău, vreau să te răsplătesc. Uite, vezi copacul cel bătrân de acolo? Doboară-l cu toporul și la rădăcina lui vei găsi ceva neașteptat.

Și ce să vezi? La rădăcina copacului băiatul descoperi o gâscă mare cu pene strălucitoare de aur. Fericit, luă gâsca la subraț și porni spre hanul de la marginea pădurii unde voia să înnopteze.

Imediat cum zăriră înaripata, cele trei fete ale hangiului puseră ochii pe frumoasele pene cu gândul să pună mâna pe ele.

– Lasă că pleacă el de lângă pasăre când i se face somn și haț o să fur o pană, se gândi fata cea mare.

Și chiar așa făcu, numai că degetele îi rămaseră lipite de aripa aurie.

După puțin timp apăru și fata mijlocie tot cu gândul de a fura o pană, dar abia atinse pasărea că… se lipi, la fel ca sora ei, de penele aurii.

– Nu te apropia, nu te apropia! strigară amândouă spre fata cea mică.

– Eeee, dar ce, eu sunt mai fraieră? Vreau și eu o pană!

Și uite-așa au rămas toate cele trei fete prinse de gâscă nu o oră, nu două ore, ci toată noaptea.

A doua zi de dimineață băiatul își luă gâsca și porni cu ea la drum, fără să îi pese că fetele erau legate de zburătoarea cu pene de aur. Ba la dreapta, ba la stânga, ba repede, ba încet, fetele mergeau după el fără să poată să facă nimic. Și cum înaintau ei se întâlniră cu un preot care se gândi să le ajute pe fete, dar ce să vezi? Se lipi și el de gâscă. Apoi se lipi și dascălul care se minună grozav când îl văzu pe popă alergând cât îl țineau picioarele.

– Ei, părinte, unde te grăbești? Ai uitat că azi avem un botez?

Și uite așa, nici mai mult, nici mai puțin de 5 oameni mergeau în urma băiatului cu gâsca de aur.

Și parcă nu ar fi fost de ajuns, au mai apărut încă doi muncitori ce se întorceau de la câmp. Cum îți imaginezi, își lipiră și ei mâinile de șirul lung din spatele gâștei.

Merseră ei ce merseră până ajunseră la o cetate mare, unde domnea un împărat care avea o fiică mereu tristă. Degeaba încercase împăratul să aducă tot felul de clovni care să o înveselească… fată era din ce în ce mai supărată pe zi ce trecea. Într-un final, împăratul îi promisese regatul aceluia care va reuși să o facă să zâmbească.

Auzind acest lucru, băiatul cel mic se duse la palat cu tot șirul de oameni după el.

– Haaaa, haaaa! începu fata să râdă în hohote când zări 7 oameni înșirați ca pe sfoară în urma unei… gâște.

Deși promisiunile trebuie ținute, împăratul nostru nu era prea încântat de băiat, așa că îi spuse:

– Îți dau fata cu o condiție. Să bei tot vinul din crama împărătească. Poți?

Trebuie să mă întorc la omulețul din pădure care m-a ajutat. E imposibil să beau singur atât de mult vin! se gândi băiatul.

Zis și făcut. Când ajunse în pădure, zări un om trist, chiar în locul copacului pe care îl tăiase cu câteva zile înainte.

– Ce e cu tine, om bun? îl întrebă.

– Eeeeiii, ce să fie? îmi e foarte, foarte sete și nu găsesc nimic de băut.

– Păi hai cu mine, prietene, și o să îți dau de băut până o să te saturi! spuse băiatul.

Nici nu va puteți imagina cât de repede a golit omul toate butoaiele din crama împăratului! Nici măcar o picătură nu a rămas.

– Am văzut că ai băut tot vinul, dar nu sunt gata să îți dau fata. Trebuie să mai treci un test. Vreau să găsești un om care să mănânce un munte de pâine. Poți?

Ei bine, băiatul porni iar spre locul cunoscut din pădure și găsi acolo un om înfometat pe care îl luă cu el la palat. Nici firimitură de pâinică nu mai rămase!

– Ce mă fac eu cu tine? Nu vreau și nu vreau să dau fata! Uite cum facem… îți mai dau o ultimă încercare. Dacă și acum reușești, te poți căsători cu fata mea. Vreau să îmi aduci o corabie care să plutească și pe apă, dar să meargă și pe uscat.

– Nimic mai simplu!

Și făcu așa cum obișnuia.

– Te ajut și de data aceasta, spuse omulețul din pădure. M-ai ajutat și acum e rândul meu să fiu alături de tine. Uite corabia magică!

Și uite-așa, băiatul ajunse împărat. Știți cum e vorba aceea… după faptă și răsplată.