Gulliver era un doctor căruia îi plăceau tare mult călătoriile pe mare. Odată, pe când se afla pe o corabie numită Antilopa, se porni o furtună cumplită. Corabia se izbi de stânci şi se duse la fund. Fiind însă un bun înotător, Gulliver ajunse cu bine la ţărm. Frânt de oboseală, se întinse pe nisipul ţărmului şi adormi de îndată. Când se trezi, era legat şi ţintuit de pământ, neputând să-şi mişte nici capul, nici mâinile, nici picioarele. Apoi, văzu că pe trup îi umblă de colo-colo o mulţime de omuleţi, niciunul mai înalt de-o palmă. Şi oricât încercară ei să intre în vorbă cu el, tot nu izbutiră, pentru că Gulliver nu le înţelegea graiul şi pace!
Sosit în mare grabă, regele acelui ţinut le porunci omuleţilor să aducă de mâncare şi să ridice o platformă, pentru a ajunge la gura uriaşului. Când sosi mâncarea, cărată în mai multe căruţe, se dovedi că un coş plin cu pâine şi un altul plin cu bucăţi de carne abia dacă-i ajungeau uriaşului Gulliver pe-o măsea! Însă, după mai multe transporturi, omuleţii izbutiră să îl sature.
Într-o noapte, în vreme ce Gulliver dormea, mai mulţi omuleţi îl duseră în cetatea lor, purtându-l pe un car uriaş, meşterit de ei şi tras de o sumedenie de căluţi vânjoşi. Odată ajunşi, omuleţii îl lăsară pe Gulliver lângă o clădire uriaşă, care ar fi urmat să-i ţină loc de casă. Deşi era uriaşă pentru omuleţi, clădirea aceea se dovedi neîncăpătoare pentru Gulliver, care se văzu nevoit să se strecoare înăuntru târându-se pe brânci, şi nici vorbă să se poată ridica măcar în genunchi.
Fierarul regelui primi apoi poruncă să meşterească un lanţ zdravăn, cu care să-l priponească pe Gulliver, iar înţelepţii regatului îl învăţară să le vorbească limba, lucru care-l ajută pe Gulliver să se înţeleagă cu ei. Purtându-se cum se vine, în scurtă vreme Gulliver îşi făcu o sumedenie de prieteni printre omuleţi.
Cu toate acestea, îi era tare dor de casă… Zărind într-una din zile o barcă plutind pe mare, înotă până la ea, o legă zdravăn şi o trase la ţărm. Regele îi îngădui lui Gulliver s-o repare şi să părăsească Lilliputul, cum se numea acea ţară a omuleţilor. Unde mai pui că mulţi dintre micuţii săi prieteni îi dădură bucuroşi o mână de ajutor la găsirea materialelor şi la reparatul bărcii. Când se arătă gata de plecare, omuleţii îi aduseră lui Gulliver mâncare şi apă pentru drum, dar şi niscaiva aur şi pietre preţioase, pe care să le ducă în ţara lui.