Fiul cel mic a fost foarte supărat, gândindu-se că un motan nu îl poate ajuta să-și câștige pâinea, dar într-o zi motanul i-a zis cu glas omenesc să-i facă rost de o pereche de cizme, un sac și o pălărie și i-a promis că n-o să-i pară rău.

Apoi motanul porni spre un câmp unde păștea o turmă de oi, umplu sacul cu iarbă proaspătă și prinse un mielușel pe care i-l oferi regelui spunând că e un cadou din partea Marchizul de Carabas. În altă zi motanul află că regele ieșise cu fiica lui la plimbare și îi rugă pe muncitorii de pe drum să spună că toate pământurile sunt ale marchizului de Carabas. Speriați de motanul vorbitor, oamenii făcură așa cum li s-a spus.

Dar planul motanului nu se opri aici. Își rugă stăpânul să facă baie în râu fix când pe acolo treceau regele și prințesa și începu să țipe cât îl țineau puterile că un hoț i-a furat hainele marchizului. Regele privi pe fereastra trăsurii și îl recunoscu pe motanul care îi adusese de atâtea ori cadouri. Fără a pierde vremea trimise gărzile în ajutorul marchizului și îi oferi cel mai frumos costum regal, iar prințesa se îndrăgosti pe loc de el.

Între timp, motanul cel isteț plecă la castelul căpcăunului care stăpânea acele câmpuri și când îl întâlni, îi spuse că de mult voia să-l cunoască, mai ales că auzise că se poate transforma în orice animal. Motanul îl întrebă dacă se poate transforma într-un leu fioros, apoi într-un șoarece. Când căpcăunul se transformă în șoricel, motanul sări repede pe el și îl înghiți. Ajunși la poarta castelului, regele și prințesa zăriră motanul care le ură bun venit la palatul marchizului de Carabas.

Văzând bogăția, regele îi propuse flăcăului s-o ia de nevastă pe fata lui, iar acesta acceptă imediat.

Și uite așa, motanul încălțat deveni mâna dreaptă a regelui, iar fiul de morar trăi o viață frumoasă alături de soția și prietenul său cu cizmulițe roșii.