Într-o bună zi, un măgar bătrân fugi din curtea stăpânului său. Ciulind urechile, auzise că ţăranul ar fi urmat să-l vândă unui măcelar! După ce merse o bucată de vreme, dădu peste un câine tare necăjit.

— Stăpânul meu m-a gonit fiindcă aş fi prea bătrân ca să-i mai pot păzi casa, îi povesti câinele.
Atunci, cele două animale hotărâră să meargă mai departe împreună, cu gând să ajungă în oraşul Bremen, în care, ziceau ele, ar fi urmat să se facă muzicanţi şi să-şi câştige pâinea cântând. Cei doi întâlniră pe drum o pisică bătrână şi un cocoş obosit, care li se alăturară. Cum se lăsase înserarea, iar până la Bremen mai aveau cale lungă, se gândiră să rămână peste noapte într-o căsuţă de la marginea drumului.

Chiar dacă nu se simţea nicio mişcare înăuntru, casa era luminată ca ziua.
Când se apropiară, zăriră prin fereastra căsuţei doi tâlhari, care tocmai îşi pregăteau cina. Şi atâtea bunătăţi se aflau acolo pe masă, că le lăsă gura apă celor patru prieteni!
Atunci, pe loc, îşi făcură un plan! Câinele sări în cârca măgarului, pisica se căţără pe spinarea câinelui, iar cocoşul zbură tocmai pe grumazul pisicii. Şi, într-un glas, dar fiecare în felul său, se apucară să cânte! Că deh, doar aşa le fusese vorba să-şi câştige pâinea de zi cu zi, cântând! Numai că hărmălaia asurzitoare care ieşi îi făcu pe cei doi tâlhari dinăuntru să creadă c-ar fi fost atacaţi de vreo fiară cumplită. Iar asta îi puse numaidecât pe fugă. Văzându-se singuri, cei patru prieteni se aşezară la masă şi se înfruptară din gustoasele bucate. După ce se ospătară straşnic, cei patru „muzicanţi” stinseră lumina şi îşi aleseră culcuşurile, fiecare după pofta inimii şi după cum îi era firea. În aceeaşi noapte, unul dintre cei doi tâlhari îndrăzni să se întoarcă şi să intre în căsuţă. Dar pisica îl zgârie până la sânge, măgarul îl pocni cu copitele, câinele îl muşcă de picior, iar cocoşul îl ciupi de pe unde izbuti şi el.
Înspăimântat, tâlharul o rupse la fugă şi nici el, nici fârtatul său nu mai îndrăzniră să se arate pe-acolo. Iar cei patru „muzicanţi” s-au simţit atât de bine in căsuţa aceea, încât nici că s-au mai îndurat să plece. Şi au trăit fericiţi tot restul vieţii lor!