Ca toate poveștile și această începe cu… a fost odată o familie de înaripate, undeva departe, într-o ogradă mică din Mexic. Ai mai auzit de Mexic? E o țară tare frumoasă din America de Nord, cu mulți locuitori, aflată în inelul de foc, una dintre cele mai active zone vulcanice. Dar să trecem la povestea noastră!
Ei bine, în acea ogradă trăiau bine-mersi o gaină împlinită, frumoasă și un cocoș mândru, alături de cei doi puișori ai lor: unul mic și galben precum aurul pe care il chema Piu și unul negru, foarte răsfățat, cu un nume atât de lung încât nimeni nu putea să-l rostească până la sfârșit fără să se încurce – Puiulnostrucelnegrușidrăguț.
Pentru că puiul cel negru avea un nume atât de greu de pronunțat, toata lumea îl punea la treabă doar pe Piu.
– Piu fă una, Piu fă alta! Piu imi aduci tu aia? Dar pe cealaltă?
Piu muncea cât era ziua de lungă pentru că era săritor și îi plăcea să fie de folos, dar în partea cealalată de curte, Puiulnostrucelnegrușidrăguț stătea întins la umbra cât era ziulica de lungă, fericit că nu trebuie să miște un pai.
Dar, pentru că pe lângă orice ogradă cu păsări întotdeauna dă târcoale și o vulpe, o roșcată șmecheră îl prinse într-o zi pe micul Piu și se pregăti să fugă cu el. Toata ograda se agită pe loc și păsările începură să alerge pe urmele vulpiței strigând cât le ținea gura:
- Ga, ga ga, Piu e în primejdie.
- Glu, glu, Piu e în ghearele unei vulpi.
- Cot-co-dac, săriți să îl ajutăm!
De frica atâtor orătănii furioase și gălăgioase, vulpea scapă puiul din gură.
În sfârșit, Piu era în siguranță. Găina și cocoșul îl îmbrățișară fericiți, în timp ce restul păsărilor aplaudau, mândre că fuseseră de ajutor. Până și Puiulnostrucelnegrușidrăguț le mulțumea tuturor că-i scoseseră fratele din ghearele cumetrei. Liniștea și calmul se instalară din nou în mica ogradă prafuită și însorită din Mexic, iar Puiulnostrucelnegrușidrăguț se așeză din nou la umbră, gata de lenevit. Se credea puternic și de neînvins, ascuns printre ramurile din ogradă, și se uita cum Piu sărea țop-țop de colo-colo trebăluind întruna.
Ei bine, nu dură mult și vulpea se întoarse, mai șireată și mai înfometată ca niciodată! Era hotărâtă să-și mai încerce încă o dată norocul. Așa că, se apropie încet, încet de puiul cel negru care lenevea la umbră liniștit și, haț, îl înșfăcă într-o clipită.
Până să strige biata găină că vulpea l-a prins pe Puiulnostrucelnegrusidraguț, vulpea îl și înghițise. Vai de puiul care dormea liniștit, fără chef de muncă în ogradă, că nici nu avusese timp să deschidă un ochi până să ajungă cina vulpiței.
Morala? Numele cel lung l-a scutit de muncă și de efort, dar ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar lenea l-a costat scump pe Puiulnostrucelnegrusidraguț.
Adaptare după o poveste populară mexicană