Zinedine Zidane este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lumii și un om care a transformat talentul în artă. El a demonstrat că eleganța nu se vede doar în modul în care te îmbraci sau vorbești, ci și în felul în care stăpânești mingea.
Zinedine s-a născut în orașul Marseille, în anul 1972, într-un cartier numit La Castellane. Familia lui venise din Algeria. Tatăl, Smail, muncea din greu în fiecare zi, iar mama, Malika, avea grijă cu blândețe de copii. În casă se vorbea despre răbdare și bunătate.
Zinedine nu era cel mai înalt copil și nici cel mai gălăgios, dar îi plăcea fotbalul. Era liniștit și timid. De multe ori stătea deoparte și privea jocul înainte să intre pe teren. Dar în clipa în care mingea îi atingea piciorul, totul se schimba. Mingea părea fermecată, îi asculta fiecare mișcare. Zinedine dribla fără grabă, fără gesturi inutile, de parcă dansa.
Zidane, pasează! strigau ceilalți copii.
Antrenorii au observat repede băiatul acela tăcut care vedea jocul mai repede decât toți ceilalți. La zece ani a intrat într-un club de fotbal, iar la paisprezece ani a trebuit să plece departe de familie, într-un centru de pregătire din orașul Cannes.
O să ne fie dor de tine, fiul meu… dar știu că vei face lucruri mari, i-a spus mama.
Parcursul lui Zidane nu a fost ușor. Pe teren și în tribune, a fost adesea ținta remarcilor rasiste și a jignirilor. La început, reacționa impulsiv. Era pedepsit, trimis să facă curățenie și mustrat, dar antrenorul i-a spus ceva ce avea să-i schimbe viața: „transformă furia în forță ia-o pe teren, nu în conflicte”. Și așa a făcut.
Vreau să devin cel mai bun!
La șaptesprezece ani a jucat primul meci serios. Toată lumea a rămas uimită de talentul lui. Nu era doar un fotbalist foarte bun, el făcea jocul să pară frumos, ca o poveste.
Un comentator sportiv a spus: Băiatul acesta e un geniu!
Curând, marile echipe au început să-l dorească. A jucat la Bordeaux, apoi a plecat în Italia, la Juventus Torino. Acolo a devenit o adevărată stea. A câștigat campionate și a impresionat toată Europa.
Dar cel mai important moment îl aștepta acasă, în tricoul albastru al Franței.
În anul 1998, Campionatul Mondial s-a desfășurat chiar în Franța. O țară întreagă își ținea răsuflarea. Zinedine, pe care toți îl numeau deja „Zizou”, purta speranțele a milioane de oameni.
Contăm pe tine, Zizou!
A venit apoi marea finală, împotriva Braziliei. Stadionul era uriaș. La un corner, Zinedine s-a ridicat în aer și a lovit cu capul.
Gol!
Puțin mai târziu, încă un corner, încă un gol.
Franța câștiga pentru prima dată Cupa Mondială.
Dar, deși era celebru în toată lumea, Zizou a rămas modest.
Eu doar îmi fac treaba, spunea el zâmbind.
În 2001, a urmat transferul la Real Madrid, într-o mutare record la acea vreme. Acolo a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria fotbalului: golul din finala Ligii Campionilor din 2002, un voleu perfect, rămas în memoria tuturor.
Chiar și așa, povestea sa nu este doar despre victorii.
În 2006, la ultimul său Campionat Mondial, Zidane a ajuns din nou în finală cu Franța. A marcat, a condus echipa, a fost lider.
Dar în acel meci a avut și un moment dificil, care a surprins întreaga lume.
Fotbalistul a avut un conflict verbal cu un jucător italian.
În urma schimbului de replici, Zidane l-a lovit pe acesta cu capul în piept.
Gestul a fost văzut de arbitru și sancționat cu un cartonaș roșu, ceea ce a însemnat eliminarea lui din meci, ultimul din carieră.
Un moment care a rămas în istoria fotbalului.
După ce s-a retras din fotbal, Zinedine a devenit antrenor.
La Real Madrid și-a condus echipa spre victorii extraordinare și a câștigat multe premii.
Astăzi, Zinedine Zidane este mai mult decât un nume din fotbal.
Este o lecție despre disciplină și libertate. Despre eleganță și forță.