Ca toate poveştile şi aceasta începe cu a fost odatã… o familie cu doi fraţi. Unul era sãrac, iar celãlalt bogat. Cel sãrac avea o iapã care trãgea la caruţa, iar cel bogat un armãsar. Intr-o searã, iapa celui sãrac a fãtat un mânz care şi-a fãcut culcuş sub cãruţa bogatului.
– Frate, a strigat cel bogat, vino sã vezi cum cãruţa mea a fãtat un mânz.
– Ha, ha, cum se poate ca o caruţã sa fete un mânz? Iapa mea l-a fãtat! A spus mezinul.
– Dacã l-ar fi fãtat iapa ta, atunci l-am fi gãsit sub ea, nu sub cãruţa mea.
S-au certat cât s-au certat şi, pânã la urmã, au ajuns la judecatã. Acolo judecãtorul le-a spus 4 ghicitori şi le-a dat timp de gandire 3 zile. Iatã cum sunau ghicitorile:
– Ce este cel mai iute şi mai puternic de pe lume? Ce este mai gras pe lume? Ce este mai moale? Si ce este cel mai drag?
Fratele cel bogat şi-a rugat nevasta sã îl ajute, iar ea i-a spus:
– Nu existã nimic mai rapid decat iapa. Daca îşi pune mintea, ajunge chiar şi un iepure din urmã.
– Dar la a doua ghicitoare care e raspunsul? A întrebãt barbatul
– Stii doar cã hrãnim un porc bãlţat. E asa de gras cã nici nu se mai poate ţine pe picioare, a rãspuns femeia.
– Si ce crezi cã este pe lume mai moale?
– E clar cã salteaua cu puf. Altceva mai moale nici nu iţi poti închipui, a rãspuns sigurã pe sine nevasta.
– Iar eu sunt convins cã cel mai drag de pe lume e nepoţelul meu, Ivanuska, s-a gândit fratele bogat.
In acest timp, fratele cel sãrac a început sã plângã gândindu-se cum sã iasã din încurcaturã. Când a deschis uşa casei sale micute, în prag l-a întâmpinat fetiţa lui de 7 ani care l-a întrebat de ce este atât de trist.
– Cum sã nu oftez şi sã nu fiu trist? Mi-a spus judecatorul 4 ghicitori şi n-am sã le ghicesc niciodatã rãspunsul.
– Spune-mi-le şi mie, tatã!
Zis şi fãcut. Dupã ce a aflat întrebarile, fetiţa a spus:
– Du-te, tãtuca, şi spune-i judecãtorului cã cel mai puternic şi mai iute de pe lume este vântul. Mai gras decat orice este Pãmântul, fiindcã hrãneşte şi creşte tot ce trãieşte pe el, iar cea mai moale este mâna pentru cã, pe orice s-ar culca omul, tot mâna şi-o pune sub cap. Iar mai drag decât somnul nu e nimic pe lume!
Dupã ce judecãtorul a ascultat rãspunsurile fraţilor, l-a intrebat pe cel sarac:
– Sigur le-ai ghicit tu sau te-a învaţat cineva?
– Acasã am o fatã de 7 ani, a rãspuns barbatul. Ea m-a învaţat.
– Dacã fata îţi este asa de înţeleaptã, du-i acest fir de mãtase şi spune-i cã panã dimineaţã sã-mi coasã un prosopel cu flori.
Omul a luat firul şi a pornit descurajat spre casã.
– Mare necaz e pe capul nostru. Trebuie ca pânã dimineaţã sã coşi un prosop din firul ãsta.
– Nu fi necajit, tatã, a rãspus fetiţa, rupand o nuia din mãtura. Du-te şi spune-i judecãtorului sã gãseasca un meşter care sã facã din nuiaua aceasta un rãzboi pe care sã îi ţes prosopelul.
Zis şi fãcut, dar dupã ce bãrbatul i-a transmis judecãtorului spusele fetei, acesta din urmã i-a dat 150 de ouã şi i-a spus:
– Du-i-le fetei tale şi spune-i cã pânã maine sã-mi scoata 150 de pui din ele.
– Vai, am scãpat de o belea si am dat de alta, i-a spus bãrbatul fetei lui. Insã ea a rãspuns din nou cu încredere:
– Nu te necaji, tatã. Spune-i judecãtorului cã pentru aceste ouã am nevoie de grãunţe fãcute in aceeaşi zi, asa cã trebuie sã are campul, sã-l semene si sã-l secere într-o singurã zi.
Auzind acestea, judecãtorul a spus:
– Dacã fata ta e atat de înţeleaptã, sã vinã maine dimineatã la mine nici pe jos, nici cãlare, nici goalã, nici îmbracatã, nici cu vreun dar, nici fãra el.
Ei, se gandi omul. Cu aşa o poruncã nici mãcar fata mea nu o sã o poatã scoate la capãt. E clar cã am încurcat-o!
– Nu te necãji, tatã. Dã o fugã la vanãtor sş cumpãrã-mi un iepure viu şi o prepeliţã.
A doua zi, fata s-a îmbrãcat cu un nãvod, a încãlecat pe iepure, a luat prepeliţa in manã şi a pornit spre judecãtor. Acesta a întampinat-o chiar la intrare.
– Iatã, un mic dar pentru tine – şi i-a dat prepeliţa. Dar cand sã o apuce, prepeliţa zbrrrrr, a şi zburat.
– Bravo, ai facut exact asa cum am spus, a zis judecatorul impresionat de fatã. Spune-mi: cu ce vã hrãniţi voi, cã stiu cã sunteţi foarte saraci.
– Tatãl meu prinde peste pe uscat, nu pune capcane în apã, iar eu car pestele în poalã si fac bors.
– Ha ha, peştele nu creşte pe uscat, a strigat atunci fratele cel bogat, care auzise toata discuţia. Pestele inoata in apã!
– Ha ha, atunci spune tu unde s-a mai vazut o cãruţã care sã fete un mânz? A rãspuns razand fata cea isteaţã.
Aşa cã judecãtorul a hotãrat sã îi înapoieze manzul bãrbatului sãrac, iar pe fata acestuia a luat-o la el, cã tare impresionat a fost de isteţimea ei.
Rescriere dupa un basm popular rusesc, Interpretare: Claudia Lungu
