Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată o fată frumoasă pe care o chema Aura. Da, așa cum auzi. Aura. Și nu numai ca era frumoasă, ci și foarte, foarte harnică. Imediat cum răsărea soarele, Aura se plimba prin grădinile tatălui său, Verde-Împărat, și curăța trandafirii, busuiocul și bujorii, apoi culegea fructele din copacii plini de pere, gutui și cireșe. Împăratului i se umplea inima de bucurie când vedea cât de fericită era fiica sa printre florile din grădina palatului și nu voia cu niciun chip să o mărite, că îi era drag să o vadă în fiecare zi în preajma lui.
Veniseră băieți din toată lumea să o ceară de soție printre care și băiatul lui Roșu-Împărat, înalt, frumos și curajos, apoi Zefirul, fiul Vântului, într-un car tras de patru cai fermecați, dar nimeni nu îl mulțumea pe împărat.
– Plecați din palatul meu, nu am fată de măritat! le spunea el tuturor.
În tot acest timp și Soarele privea fata cu mare dragoste, de sus, de pe cer. Și el era singur și tare și-ar fi dorit să se plimbe uneori cu Aura prin grădinile frumoase ale palatului. Într-o zi, Soarele și-a luat inima în dinți și a rugat-o pe Zâna Zânelor să-l transforme în om. Degeaba s-a rugat mama lui să nu plece, că doar știa cât de mult strălucise fiul ei peste tot pământul și cât de mult încălzise oamenii, florile și păsările de-a lungul anilor, dar degeaba. Așa ca Zâna Zânelor l-a transformat pe Soare într-un băiat tânăr și frumos, îmbrăcat cu haine de aur și argint. Zâna i-a mai dat pentru drum și un cal fermecat care vărsa foc pe nări și avea aripi strălucitoare.
Fără să mai stea pe gânduri, băiatul s-a grăbit să ajungă în grădina palatului, fix când știa că Aura va ieși din camera sa pentru a asculta cântecul privighetorilor și a uda mușcatele. Dar când l-a văzut așa de strălucitor, Aura s-a speriat și a fugit în castel. Atâta i-a trebuit împăratului să audă, că și-a pus toți slujitorii să astupe ușile și ferestrele ca Soarele să nu mai poată intra în palat niciodată.
– Nu vreau să stau în casă, se gândea Aura. Mie îmi place să alerg în grădină, să îngrijesc florile, dar tare frică mi s-a făcut de Soare și strălucirea lui.
Totul până într-o zi când Soarele a ochit o crăpătură mică liberă, fix acolo unde se băga cheia în ușă, și a intrat în palat în căutarea fetei. Imediat cum a zărit-o pe Aura, a luat-o în brațe și a zburat cu ea spre palatul său cu ziduri de diamant, ferestre de rubin și uși de argint. Uitându-se mai bine în jur, Aura a zărit o grădină mare cu flori de aur și două fântâni de marmură roșie din care curgeau miere și lapte.
– E așa de frumos aici, se gândi fata. Dar sunt așa de singură! Soarele pleacă dimineața devreme și se întoarce seara târziu. Și nici măcar nu pot îngriji grădina pentru că florile de aur nu miros, iar păsările de argint nu cântă. Îmi e așa dor de tatăl meu și de grădina cu privighetori și crini parfumați. Offfff…
Și fata s-a pus pe un plâns care a durat 7 zile și 7 nopți, fără ca nimeni să o poată înveseli.
– Ei, fetițo, lasă că te trimit eu înapoi la tatăl tău, îi spuse în a 7-a zi mama Soarelui.
Și a chemat îndată 4 căprioare și 4 cerbi care să o ducă pe pământ într-o caleașcă de aur. Trop- trop răsunau copitele cerbilor care alergau ca vântul. Iar Aura era extrem de fericită că se întoarce la tatăl ei. Dar fix când să ajungă la ușa palatului, Soarele văzu fata și se aruncă spre Pământ ca sa o ia înapoi. Dar fata ajunsese deja în brațele tatălui său.
– Aura, te transform într-o floare, spuse atunci Soarele plângând. Măcar așa să te pot vedea în fiecare zi.
Și fata cea frumoasă deveni dintr-o dată o floare înaltă, rotundă și galbenă, pe care noi oamenii o vedem privind mereu spre cer.
Să te uiți și tu, copil drag, atunci când treci cu mașina sau cu trenul pe lânga întinsele câmpuri galbene și o să vezi că aceasta floare privește mereu spre soare.
O alta legendă spune că fata de împărat și Soarele se iubeau nespus de mult, dar nu puteau fi împreună pentru că oricine îl privea pe Soare în ochi se transforma pe loc în floare. Dar fetei nu i-a păsat de blestem și s-a măritat cu iubitul ei pe care, desigur, l-a privit în ochi. Ce crezi că s-a întâmplat? Da, a devenit Floarea soarelui care se întoarce mereu după soțul ei pentru a-l admira.
Nu în ultimul rând, mai există o legendă care spune că fata de împărat, îndrăgostită de Soare, l-a invitat la o masă împărătească pentru a-i fura o sărutare. Dar cum a auzit de acest plan, Luna, și ea îndrăgostită de Soare, a jurat să se răzbune. Cum să îl piardă pe Soare în favoarea unei muritoare? Așa că s-a ascuns la petrecerea împărătească și a prins momentul când fata a întors obrazul către Soare pentru a fi sărutată. Atunci, Luna a transformat-o pe fată într-o floare. Din acel moment, în fiecare vară, când Soarele răsare, floarea își ridică petalele spre cer, iar când vine seara și apare Luna, floarea își lasă chipul către pământ.
Vezi tu… legende sunt multe și frumoase, iar noi nu știm care e adevărul. Dar nici nu contează, important e să te bucuri de fiecare poveste în parte.
Adaptare după mai multe legende românești, Lectura Alexandra Fasola
