Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată o raţă care stătea liniștită pe ouăle ei din cuib și visa la momentul în care va deveni mamă. Și iată că într-o dimineață rece de primăvară a crăpat un ou. Și apoi altul. Și încă unul. Rând pe rând puișorii ieșeau și măcăneau cu atâta veselie încât toți vecinii raței se întrebau ce e cu gălăgia asta.
Un singur ou rămăsese întreg și parcă nu voia să se crape cu niciun chip.
– Chiu-chiu! Mac-mac! se auzea din toate părţile. Ce mare-i lumea! ziceau puii.
Dar mama rață era îngrijorată. Ce se întampla cu oul care nu mai crăpa? În sfârşit, după înca o zi și o noapte, din el ieși o rățușcă mare și cam urâțică, cu penele alb-cenușiu. Uhhh, și ce galben-aurii erau ceilalți pui! Frumoși și curați exact ca mama lor!
Ei bine, a doua zi raţa își duse familia la apă. Zicea mac-mac şi toate rățuștele se bălăceau cu mare bucurie în lac. În limba rațelor, mac-mac poate să însemne multe lucruri, inclusiv 1, 2, 3 șiiii în apă!
– Mac-mac! Acum haideți să cunoașteți păsările din curtea cea mare! Plecaţi-vă gâtul şi spuneţi mac. Atenție mare la pisici că sunt mereu înfometate.
–Parcă nu eram destule aici, spuse o găină mai guralivă! Nu prea mai e loc în curte de atâtea înaripate! Şi uite una dintre ele ce urâtă-i! Prea urâtă! Nu! Să plece de aici! Nu ne place de ea!
Si uite așa, în ziua aceea toate păsările din curte o alungară pe săraca rățușcă. De accea, ea hotârî să-și caute o nouă casă și sări peste gard. Ajunse la balta cea mare unde stăteau raţele sălbatice care voiau să se lămurească:
– Ce fel de pasăre ciudată mai ești și tu? Și când râdeau mai cu poftă dintr-un tufiș apăru un vânător. Poc! Poc! se auzi şi cârduri întregi de gâşte sălbatice se ridicară din stuf. Poc! Poc! Peste tot se auzea lătratul câinilor de vânătoare. Săraca răţuşcă nu mai putea de frică. Chiar în clipa aceea un câine mare şi fioros apăru lângă ea. Își arătă dinţii cu un mârâit puternic şi plecă de-acolo fără s-o prindă.
–Sunt aşa de urâtă încât nici câinii nu se apropie de mine!
Când vânătoarea se termină, merse mai departe, singură și tristă, fără niciun prieten. Spre seară ajunse la o casă dărăpănată în care locuiau o babă, un motan şi o găină. Motanul ştia să se alinte si să toarcă, iar găina făcea ouă.
– Ce eşti tu? a întrebat baba. Dar cum nu prea vedea bine, i s-a părut că răţuşca era o raţă mare şi grasă care s-a rătăcit. Acum o să am ouă de raţă, se gândi ea. Poți să rămâi în casa mea!
După câteva zile, pe rățușca noastră a cuprins-o dorul de apă şi o poftă grozavă să înoate, așa că a plecat. A înotat, s-a scufundat în apă, dar nici o vietate nu se uita la ea, aşa era de urâtă! A venit toamna, frunzele pădurii s-au îngălbenit şi s-au uscat. Era frig, foarte frig. Biata răţuşcă n-o ducea deloc bine.
Într-o seară, când tocmai se scălda în apă, a văzut cele mai frumoase păsări din lume! Erau albe ca zăpada şi aveau gâturi lungi şi mlădioase. Erau lebede. Au stat puţin, apoi şi-au întins aripile largi şi măreţe şi au plecat mai departe în ţările calde. Pe răţuşca cea urâtă a cuprins-o o nelinişte ciudată. Nu ştia cum le cheamă pe păsări, dar îi erau dragi!
Timpul a trecut și iarna a devenit tot mai grea. Din fericire, într-o dimineaţa trecu pe lângă ea un ţăran care a dus-o acasă și uite așa rățușca a trecut cu bine peste prima ei zăpadă. Spre primăvară, rața a observat că i-au crescut aripile și poate să zboare sus, sus de tot. Și uite așa zbrrrrrrr a ajuns într-o grădină mare și frumoasă pe marginea unui lac. Dintre trestii ieşiră trei lebede plutind încet pe luciul apei.
– Am să mă duc să vorbesc cu păsările acelea frumoase chiar dacă o să se poarte și ele urât cu mine! Nu-mi pasă, vreau să le cunosc! Se gândi rățușca.
Și ce să vezi? Imediat cum o zăriră, lebedele se apropiară cu iubire. Era ca și cum s-ar fi cunoscut deja!
Privindu-și chipul în luciul apei, rățușca noastră a descoperit că a început să semene cu lebedele din jur. Ei bine… era și ea o lebădă cu cioc frumos și pene lungi. Deși fusese nedreptățită, acum era cea mai frumoasă dintre toate păsările.
– Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici nu m-aș fi gândit că pot fi atât de fericită! Cum oare a ajuns un ou de lebădă într-un cuib de rață? Hmmm, nu știu, dar nu mai contează, îi iert pe toți. Dacă ești diferit nu înseamnă că ești urât, rău sau leneș pentru că sigur ai o mulțime de alte calități.
Rescriere după basmul cu același nume de Hans Christian Andersen.
