Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată un mic orăşel din Germania, acoperit de zăpadă, chiar în ziua dinaintea Crăciunului.
Ca în fiecare an, domnul Stahlbaum, alături de soția și copiii lui, Clara și Fritz, organizează o mare petrecere cu daruri, decorațiuni și un brad mare împodobit.
– Nu mai am răbdare, vreau să vad ce cadou ne aduce unchiul Drosselmeyer. Oare ce surpriză ne-a pregatit anul acesta? îl întrebă Clara, cu emoție, pe fratele său.
– Da, da, abia aștept să desfacem cadourile! Pun pariu că eu o să primesc o mulțime de soldați cu care o să formez o armată întreagă cu care Baaaaam, o să ma joc de-a războiul, răspunse Fritz, uitându-se cu nerăbdare spre cutiile frumos împachetate de sub brad.
– Ooo, eu sper să îmi dăruiască un teatru de jucărie cu o orchestră mare și cu balerine care seamănă cu lebedele și dansează pe vârfuri. În orice caz, sunt sigură că darurile de la el sunt absolut minunate!
După ce toți invitații s-au strâns în jurul bradului, a venit și momentul cel mai așteptat: desfacerea cadourilor.
– Aaa, era să uit în buzunarul de la palton darul pentru nepoții mei preferați, spuse unchiul Drosselmeyer, oferindu-i Clarei un cadou mic, mic, exact cât palma sa.
– Oare ce să fie? se gândi fetița, pipăind hârtia de împachetat. Cred că e o păpușă care dansează. Dar ce să vezi? Unchiul le adusese un Spărgător de nuci din lemn pictat destul de ciudat, care semăna cu un soldățel.
Ca să fim sinceri, nu era atât de special și de frumos pe cât se așteptau copiii. Ba mai mult, lui Fritz i se părea un cadou cu care nu prea se putea juca și pe care nu era pregătit să îl îndrăgească. Tot ce puteau face era să spargă nuci și alune cu el, ceea ce s-a și întâmplat până în momentul în care Fritz a încercat să spargă o alună mult prea mare și jucăria s-a stricat. Trosc!
– Heeei, de ce ai făcut asta? strigă Clara aproape plângând.
Deși nu era cel mai frumos cadou, fetița se atașase de micuțul Spărgător de nuci. Era atât de bine pictat încât Clarei i se părea uneori că e un omuleț real care îi zâmbește. Tocmai de aceea îl strânse bine în brațe și, în acea seară adormi cu el în mânuță, lângă brad.
Ding-Dong – se auzi ceasul de perete la ora 12 noaptea fix. În lumina lunii, Clara deschise ochii și văzu ca prin vis cum pomul de Crăciun devine tot mai mare și mai mare. În plus, toată camera se umplu de șoareci îmbrăcați precum soldații, conduși de un rege înfricoșător.
– Plecați de aici, mă speriați! strigă Clara, văzând armata de șoareci apropiindu-se de ea.
Dar înainte să mai spună ceva, Spărgătorul de nuci prinse viață și se aruncă în luptă împotriva șoarecilor, alături de propria armată de păpuși și soldați din tinichea. Dar era atât de greu să îi învingi! După câteva minute bune de luptă, regele șoarecilor îl trânti la pământ pe Spărgătorul de nuci. Ce bine ar fi fost ca Spărgătorul să nu fi fost rupt de Fritz! Ar fi putut să se lupte până la capăt și să îl învingă pe regele cel rău.
– O, nu, nu se poate să îl ucizi! Pleacă de aici! strigă Clara, în timp ce alungă armata de șoareci care îl înconjurase pe Spărgătorul de nuci.
Speriat de fetița gigantică, regele o luă la fugă și după el se luă toată armata de șoreci fricoși. Dar ce ciudățenie! Lângă Spărgătorul de nuci apăru ca prin vis tocmai unchiul Drosselmeyer, înalt cât pomul de Crăciun și îmbrăcat cu o pelerină lungă și neagră. El făcu un semn din mână și Spărgătorul de nuci se transformă într-un prinț în carne și oase, real precum Clara.
– Îți mulțumesc că m-ai salvat din gheruțele șoarecilor, îi spuse el fetiței. Drept răsplată te invit la castelul meu. Vrei să vii? Hai, ia-mă de mână!
– Unde e castelul tău, prințule? întrebă Clara surprinsă de toate cele întâmplate.
– Ai încredere în mine, mergem în Țara Dulciurilor. O să îți placă!
Și așa începu aventura Clarei într-un ținut cu totul magic. Cu cât înainta spre castelul prințului, cu atât totul în jurul ei se transforma în dulciuri delicioase – până și fulgii de nea se transformau în vată de zahăr, plutind pe cer și deschizând calea celor doi prieteni.
– Oau, cât de multe bomboane colorate! Și câte figurine de ciocolată! Hei, uite și turtă dulce! exclamă Clara imediat cum păși în castel.
– Bine ai venit! Eu sunt Zâna Dulciurilor. Am aflat că i-ai salvat viața prințului nostru și vreau să îți multumesc.
Și într-o clipită zâna își chemă tot regatul în sala mare a tronului, în care tavanul, podeaua și toate decorațiunile erau făcute din ciocolată. Clara nici nu apucă să se uite bine în jur, că toate bunătățile din lume începură să danseze în fața ei, ca la spectacolele în care mai fusese cu Fritz și părinții lor. Ursuleți de ciocolată, biscuiți vanilați, turtă dulce, acadele – toate dansau în fața Clarei și a prințului de parcă ar fi pregătit acest dans special pentru venirea fetiței.
– Este adevărat! Unchiul Drosselmeyer chiar face cele mai frumoase cadouri! șopti Clara.
Fascinată de tot ceea ce văzuse, dar și foarte obosită, Clara adormi zâmbind, cu gândul că atunci când se va trezi, Zâna Dulciurilor va fi tot acolo, alături de toate bunătățile din regatul ei. Dar când deschise ochii… totul dispăruse. Ea se afla în sufrageria casei sale, lângă bradul de Crăciun, strângând în brațe Spărgătorul de nuci mult iubit…
