Sarea în bucate

Ca toate poveștile si aceasta începe cu… a fost odată un împărat care avea trei fete. Tare le mai iubea împăratul și le oferea tot ce avea el mai bun, încercând să le ocrotească și să le învețe câte în lună și în stele. Într-o zi acesta le-a chemat în sala tronului, acolo unde se țineau balurile împărățești și fetivitățile importante, și a întrebat-o pe cea mai mare dintre ele:

– Fata mea, cum mă iubeşti tu pe mine?

– Cum să te iubesc, tată? Ca mierea de albine! Nimic nu poate fi mai dulce pe lume!

Tare s-a bucurat împăratul să audă acest lucru!

– Dar tu cum mă iubeşti, fata mea? a întrebat-o pe cea mijlocie.

– Ca zahărul, tată.

Împăratul s-a bucurat când a auzit cât de mult îl iubesc fetele, apoi a întrebat-o și pe cea mica.

– Tu cum mă iubeşti, fata mea dragă?

– Ca sarea în bucate, tată! răspunse ea zâmbind cu dragoste.

La auzul vorbelor ei, surorile au început să râdă, iar împăratul s-a încruntat şi a zis:

– Așa răsplătești tu grija și dragostea tatălui tău? Am făcut tot ce a fost mai bun pentru voi. Să pleci de aici, cu sarea ta cu tot!

Tristă, fata cea mică îşi făcu bagajul şi porni din sat în sat, până ajunse la curtea unui alt împărat. Acolo, văzând-o cuminte, doamna care făcea curățenie a luat-o ca ajutor și i-a dat cheile mai multor camere în care tânăra sa facă curat. După ce a pus în ordine toate lucrușoarele din dulapuri și camere, ba chiar și din cămară, fata a început să citească din cărțile pe care le găsea în biblioteca palatului. Când era mica îi plăcea mult să citească și să asculte povești.

Aflând despre hărnicia și istețimea fetei, soția împăratului începu să o îndrăgească mult și să o ia cu ea peste tot unde mergea. Și cum se plimbau ele într-o zi prin grădina palatului povestind despre cărțile pe care le iubeau, au dat ochii cu fiul împărătesei. Era atât de frumos încât la Soare te puteai uita, dar la el ba. Venise să își anunțe mama că îl va însoți pe tatăl său în lupta care urma să înceapă, împotriva regelui vecin.

Zis și făcut. După o luptă de 3 zile și 3 nopți, băiatul se întorse grav rănit, iar regina, alături de fata cea frumoasă, îl îngrijiră zi și noapte. Așa cum vă puteți imagina, tinerii au început să se îndrăgească și, după ce s-a însănătoșit, băiatul i-a spus mamei:

– Mamă, vreau să mă însor.

– Ce veste bună! Să-ţi căutam o fată de împărat, atunci.

– Nu, mamă, inima mea e la fata frumoasă care a avut grijă de mine. O iubesc, mamă, nu vreau să mă însor cu altcineva.

Deși știa că o fată oarecare nu se poate mărita cu un fiu de împărat, că așa erau regulile pe atunci, mama băiatului o îndrăgea pe fată și știa cât de cuminte, blândă și isteață este, așa că spuse Da!

– Fiule, îmi doresc să fii fericit, așa că sunt de acord cu nunta voastră.

S-au trimis sute de invitații și s-au pregătit o mulțime de bunătăți pentru nunta cea mare. Desigur că a fost invitat și tatăl fetei, că doar era un împărat cunoscut în acele zone. Nimeni nu a bănuit nimic, iar fata a păstrat secret faptul că era fiică de împărat.

Și ce credeți voi că făcea mireasa în ziua nunții? Gătea cu mâna ei preparatele pe care voia să le mănânce tatăl său. După ce le-a terminat de copt, l-a rugat pe cel care trebuie să le ducă la masă să fie atent și să îi ofere tatălui său doar ce a gătit ea. Zis și făcut.

După ce se aşezară toţi la masă, împăratul luă o înghițitură din primul fel de mâncare, dar puse furculița jos. Mâncarea sa n-avea nici un gust! Hmmmm, ce ciudățenie! Luă apoi o bucățică de friptură din farfuria vecinului din stânga sa şi văzu că mâncarea lui e delicioasă. La fel și a vecinului din dreapta, așa că spuse:

– Bine, împărate vecin, m-ai chemat la nunta fiului tău ca să-ţi baţi joc de mine?

– Vai de mine, măria-ta! Cum se poate să-ţi treacă prin gând una ca aceasta?

– Mâncarea tuturor e bună, numai a mea nu se poate înghiți. E foarte…. Dulce!

În sală se făcu liniște, iar mireasa se ridică și spuse:

– Eu ți-am gătit mâncarea, tata. Fără sare, numai cu miere și cu zahăr. Am vrut să vezi că fără miere şi fără zahăr se poate trăi, dar nu și fără sare.

Rușinat, împăratul îi ceru iertare pentru că nu i-a prețuit înțelepciunea și dragostea. Apoi o luă în brațe și o invite pe ringul de dans pentru a valsa împreună.

Adaptare după basmul Sarea în bucate, Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe

Ca toate poveştile, şi aceasta începe cu… a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, un împărat mare şi soţia sa, amândoi tineri şi frumoşi. Deşi iubeau copiii şi îşi doreau să aibă unul al lor, împărăteasa nu rămânea însărcinată.

Într-o zi, împăratul auzi că într-un sat vecin există un unchiaş care ar putea să îi ajute, aşa că porni cu mic, cu mare spre casa omului.

– Bine ai venit, spuse unchiaşul când îl văzu pe împărat la uşa sa. Ştiu de ce eşti aici, dar dorinţa ta nu o să îti aduca fericire.

– Nu ma interesează, zise împăratul, vreau neaparat să am un copil.

– Ei bine, pot să te ajut… O să ai un copil, pe Făt-Frumos şi drăgăstos, dar nu o să te bucuri prea mult timp de el.

Zis şi făcut.

După doar câteva zile, împărăteasa a rămas însărcinată. Cum a venit pe lume, mititelul s-a pus pe un plâns de nu puteai să îl impaci, orice ai fi facut.

– Taci, dragul tatei, zicea împăratul, că îţi voi da bogății multe. Nu mai plânge, că o să îţi aduc cea mai frumoasă fată ca să te însori cu ea. Şi tot aşa. Dar copilul tot nu se liniştea. Într-un final îi zise: dacă te opreşti din plâns, îţi dau Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

Abia atunci liniştea cuprinse palatul împărătesc.

Anii treceau, iar băiatul se făcea tot mai isteţ şi mai curajos. Intreaga împărăţie era mândră că are un aşa urmaş la tron. Cu toate acestea, în ziua în care a împlinit 15 ani, Făt-Frumos i-a zis tatălui sau:

– Tată, a venit vremea să-mi dai ce mi-ai promis la naştere.

– Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit?

– Atunci sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

Aşa că Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti cu gândul să îşi aleagă un armăsar pentru călătoria la care visa de când se născuse. Dar mare îi fu mirarea când, cel mai pricăjit cal îi vorbi şi îl sfătui să îi ceară împăratului paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele pe care le purta el când era tânăr. Doar cu ele îşi putea duce la bun sfârsit planul. Zis şi făcut. Când totul fu pregătit, calul se scutură şi deveni un armăsar frumos, puternic şi cu 4 aripi.

– De azi în trei zile plecăm, îi spuse băiatul.

A treia zi de dimineaţă, împăratul şi împărăteasa, toţi boierii cei mari şi cei mici, ostaşii şi toţi slujitorii curţii plangeau, ştiind că Făt Frumos pleacă la drum. Dar decizia era deja luată, aşa că băiatul porni spre Răsărit şi merse până ce ajunse la o câmpie întinsă, plină de oase.

– Să ştii, stăpâne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât mănancă orice om ajunge pe tărâmul ei. Maine o să vină să te înfrunte, dar să nu te sperii, ci să fii gata să tragi cu arcul in ea.

A doua zi, călătorii noştri porniră la drum şi dintr-o dată in spatele lor se auzi un zgomot groaznic. BUM! Atunci calul îi zise:

– Ţine-te bine de mine, că se apropie Gheonoaia dărâmând copacii din jurul ei.

Şi calul se ridică în aer ca vântul, iar Făt-Frumos o lovi pe Gheonoaie cu o săgeată drept în picior.

– Stăi, Făt-Frumos, că nu-ţi fac nimic! Mulţumeşte-i calului tău, căci dacă nu era el, te mâncam fript; Pentru vitejia voastră vă invit în casa mea, să vă pun la masă cu mâncăruri alese. După trei zile, călătorii noștri se pregătiră din nou de drum, dar nu înainte de a-i vindeca piciorul rănit Gheonoaiei.

Şi merseră până la o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte arsă.

– Aici suntem pe moşia unei Scorpii, soră cu Gheonoaia; când e supărată, varsă foc şi smoală; se vede că a avut vreo ceartă cu sora sa şi a pârlit iarba pe unde a trecut, cu cele trei capete. Să ne odihnim puţin, stăpâne, ca să fim gata de luptă.

BUM, BUM, se auzi atunci.

– Fii gata, stăpâne, că se apropie Scorpia cu o falcă în cer şi cu alta în pământ, vărsând flăcări. Cât ai zice BUM, Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap.

– Ai milă de mine, Făt-Frumos, se rugă Scorpia, că nu îţi mai fac niciun rău.

Atunci băiatul îi lipi înapoi capul şi porni din nou la drum.

Dupa o călătorie lungă, cei doi prieteni ajunseră la un câmp cu flori, într-un ţinut unde era mereu primăvară şi mirosea frumos, frumos.

– Stăpâne, mai avem un hop de trecut. Aici este palatul unde vei gasi Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. El este înconjurat de o pădure deasă şi înaltă, unde stau cele mai sălbatice animale din lume. E imposibil să trecem prin pădure, aşa că vom încerca să zburam pe deasupra. Tu ţine-te bine de mine şi hai la drum acum, că animalele sunt la ora mesei şi avem şanse sa le păcălim.

Zis şi făcut – cei doi au zburat suuuus, pe deasupra pădurii, pâna la poarta palatului. Cine credeţi că îi aştepta acolo? O zână înaltă, drăgălaşă şi frumoasă.

– Bine ai venit, Făt-Frumos! Ce cauţi pe aici?

– Caut Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

– Aici este. Vino să le întâlneşti şi pe surorile mele mai mari. O să se bucure cand o să vada că ne-a trecut pragul un om.

– Rămai alături de noi, Făt-Frumos! Spuseră în cor fetele. Poti să descoperi toate locurile din jurul palatului, dar te rugăm să nu mergi în Valea Plângerii, că va fi vai şi amar de tine.

După mult timp petrecut la palat, băiatul ieşi la vanătoare şi alergă după un iepure care îl ademenise fix în Valea Plângerii. Deodată îl apucă un dor foarte puternic de părintii lui.

– Am trecut din greşeală în Valea Plangerii, le spuse el fetelor la întoarcerea acasa. Si acum mă topesc de dorul părinţilor mei, aşa că trebuie să merg să îi vad.

– Nu pleca, părinţii tăi nu mai trăiesc de sute de ani, şi e posibil să mori şi tu daca pleci de la palatul nostru.

Dar nicio rugăminte nu îl înduplecă să rămână, aşa că încălecă si porni la drum. Nimic din ce îşi amintea nu mai era la fel – pădurile se schimbaseră în câmpii, iar în locul ţinuturilor stăpânite de Scorpie şi Ghionoaie erau acum oraşe mari. Cum se putea ca în câteva zile să se schimbe atât de multe lucruri? – se gândea Făt-Frumos, fără să ştie că el stătuse sute de ani alături de cele 3 surori.

Cu barba albă pană la brâu, el ajunse, într-un final, la împărăţia tatălui său. Aici erau alţi oameni, alte oraşe, alte locuri decât cele cunoscute.

– Rămâi sănătos, eu mă întorc de unde am plecat – îi spuse atunci calul, văzând cât de mult a îmbătrânit stăpânul său.

Cu lacrimi în ochi, băiatul cercetă fiecare cămară, fiecare colţ ce-i aducea aminte de copilarie, dar totul era dărâmat. Căutând într-o parte şi în alta, ridicându-şi pleoapele grele cu mâinile, el nu găsi decât un tron vechi pe care se aşeză şi închise ochii pentru totdeauna.

Rescriere dupa textul original de Petre Ispirescu