0

Muzicanţii din Bremen

Ca toate poveştile şi aceasta începe cu a fost odatãun om care avea un mãgar. Dupa mulţi ani în care mãgarul i-a fost credinciosşi l-a ajutat sã care sacii grei cu boabe şi grãunţe, stãpânul s-a hotãrât sã îl goneascã de acasã pentru cã era prea bãtrân. Simţindcã nu se apropie vremuri bune pentru el, mãgarul şi-a luat lumeaîn cap şi a pornit spre orașul Bremen pentru a deveni muzicant.

Si cum mergea el pe drum, deodatã a întâlnit un câine de vânãtoare care pãrea tare obosit.

– De ce gâfâi aşa? a întrebat mãgarul.

– Of, sunt tare bãtrân şi îmi pierd puterile pe zi ce trece, a rãspuns cãţelul.

Știi ceva? Eu ma îndrept spre orașul Bremen sã devin muzicant. Vino şi tu cu mine. O sã baţi la tobã, dacă vrei.

Bucuros, ţelul i s-a alãturat mãgarului şi au pornit la drum. Nu dupã multã vreme, în faţa lor a aparut o pisica tristã, tristã.

Hei, ce ai ţit? De ce stai aici, în drum?

– Cum sã nu fiu tristã? Acum, pentru cã am imbãtrânit, mi s-au tocit colţii şi sta mai degrabã în spatele sobei sã torc, decât sãalerg dupa șoricei. Din cauza asta, stãpâna mea m-a alungat de acasã.

Hai şi tu cu noi în Bremen, cã doar eşti bunã la mieunat!

Zis şi fãcut. Cei trei prieteni au pornit împreunã la drum şi au tot mers pânã ce au ajuns în faţa unei curţi pe care stãtea cocoţat un cocoș care ţipa din toate puterile.

– De ce ţipi asa? Ne-ai şi speriat! a spus garul.

Pentru cã vestesc o zi frumoasã. Dar cu ce folos? Stãpâna mea vreã sã mãnânce mâine o ciorbã de cocoş, alãturi de invitaţii ei la masã. Acum înţelegi de ce strig a?

– Nu mai fi supãrat, mãi, Creastã Roşie, a rãspuns mãgarul. Haimai bine cu noi spre Bremen pentru cã ai o voce frumoasã, iarîmpreunã vom forma un grup de muzicanți pe cinste.

Cocoşului i-a plãcut propunerea, cã doar nu voia sã devinã ciorbã, şi a plecat împreunã cu ceilalţi spre Bremen.

Au mers ei cât au mers până au ajuns într-o dure unde au hotãrat înnopteze. Mãgarul şi cãţelul şi-au cut culcuş sub uncopac, pisica s-a ascuns printre ramuri şi cocosul a zburat pânã învârful pomului. Dar ce sa vezi? La orizont, nu departe, se zãrea o luminiţã.

Acolo trebuie sã fie o casã! a spus cocoşul.

Sã pornim spre ea cã sigur e mai bine decât aici, în mijloculpãdurii, a rãspuns mãgarul.

Ajunşi în dreptul casei, s-au apropiat de fereastrã şi au privitînăuntru unde au zãrit o masã plinã cu mâncare bunã şi bãuturi. Șicine credeţi cã stãtea la masã? Un grup de hoţi care mâncau de zorcu poftã.

Ce bine ne-ar prinde şi nouã niste mâncare, a spus cocoșul.

– Da, da, şi eu vrea acolo, a rãspuns garul.

Si când se gândeau ei cum sã facã sã-i sperie pe tâlhari ca sã fugã, le-a venit o idee: hai sã ne cãțãram unul pe altul pânã sus la fereastrã şi sã cântãm! Și, dintr-o datã, au început toți sã cânte, cum se pricepeau: mãgarul rãgea, câinele lãtra, pisica mieuna, iarcocoşul cânta. Si dupã ce au încheiat cântecul, au dat buzna toţi pefereastrã. Speriaţi de zgomote, hoţii au luat-o la fugã spre pãdure, lãsându-i pe cei 4 prieteni sã mãnânce tot ce îşi doreau, pesãturate.

Eu nu vreau sã ne lãsãm alungaţi aşa usor, a spus un hoţ privindspre casã. Cred cã ne-am speriat degeaba. Mergi şi verificã, i-a spus el celuilalt hoţ.

Ajuns acolo, hoţul s-a dus direct în bucãtarie sã aprindã lumina, dar, în întuneric, ochii strãlucitori ai pisicii i s-au pãrut cãrbuniaprinşi. Degeaba a încercat el sã aprindã un chibit ca sã vadã maibine, cã pisica noastrã deja sãrise pe el sã îl zgârie cu ghearele.

Speriat, hoţul a luat-o la fugã spre ã, dar câinele s-a repezitasupra lui şi haţ! L-a muşcat de picior. Apoi, trecând prin curte, unde dormea mãgarul, s-a împiedicat de urecheat, iar acesta l-a izbit puternic cu picioarele din spate. Într-un final, trezit de atâtagãlãgie, s-a trezit și cocoşul care a început sã cânte cucuriguuuu.

Aoleu, în casa aceea e o vrãjitoare îngrozitoare, le-a povestit hoţul celorlati hoţi, care îl aşteptau în pãdure. M-a zgâriat cu unghiile ei lungi. Apoi, în spatele uşii era un om care m-a înjunghiat cu un cuţit în picior şi, când sã ies din curte, am primitşi o bãtaie zdravanã de la un animal ciudat. Ca sã nu vã mai zicfaptul cã de pe acoperiş un judecãtor striga:

Aduceti toți hoţii aici sã îi judecãm!

Speriați, tâlharii au luat-o la fugã şi nu s-au mai întors niciodatã, iar cei muzicanții din Bremen au decis sã rãmânã împreunã în casa aceea pentru totdeauna.

Repovestire dupa un text de Fraţii Grimm, Interpretare – Claudia Lungu

 

Gâsca de aur

Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată o familie cu trei băieți. Într-o zi, fiul cel mare se hotărî să meargă în pădure la tăiat de lemne. Băiatul porni la drum și imediat cum ajunse în pădure se întâlni cu un omuleț bătrân care îi zise:

  • Măi băiete, dă-mi și mie o bucățică din cozonacul tău și o gură de vin… sunt obosit și înfometat.
  • Nu pot! …Păi dacă îți dau ție, eu ce o să mai mănânc și ce o să mai beau? Vezi de drumul tău și lasă-mă în pace.

Dar se pare că omulețul era un fel de vrăjitor, pentru că tare rău îi merse băiatului în ziua aceea la tăiat de lemne. La fel i s-a întâmplat și băiatului mijlociu, a doua zi.

– Tată, lasă-mă și pe mine să merg la tăiat de lemne! spuse cel mai mic băiat a treia zi.

– Măi băiete, dă-mi și mie o bucățică din cozonacul tău și o gură de vin. Sunt obosit și înfometat, spuse omulețul imediat cum îl zări pe mezin.

  • Omule drag, nu am nici cozonac, nici vin. Am doar o bere acrită și o pâine, dar, dacă vrei, stai aici lângă mine pe o piatră și hai să mâncăm împreună.
  • Ce inimă bună ai, fiule! îi spuse omulețul zâmbind. Uite, vezi copacul cel bătrân de acolo? Doboară-l cu toporul și la rădăcina lui vei găsi ceva neașteptat.

Și ce să vezi? La rădăcina copacului băiatul descoperi o gâscă mare cu pene strălucitoare de aur. Fericit, el luă gâsca la subraț și porni spre hanul de la marginea pădurii, unde voia să înnopteze. Imediat cum zăriră înaripata, cele trei fete ale hangiului puseră ochii pe frumoasele pene cu gândul să își aleagă și ele câte una de aur.

Fata cea mare privea gâsca și se gândea în sinea ei:

  • Lasă că pleacă el de lângă pasăre când i se face somn și haț o să fur o pană. Și chiar așa făcu, numai că degetele îi rămaseră lipite de aripa aurie.

După puțin timp apăru și fata mijlocie tot cu gândul de a fura o pană, dar abia atinse pasărea că… se lipi, la fel ca sora ei, de penele aurii.

  • Nu te apropia, nu te apropia! strigară amândouă spre fata cea mică.
  • Eeee, dar ce, eu sunt mai fraieră? se gândi fata cea mică. Vreau și eu o pană!

A doua zi de dimineață băiatul își luă gâsca și porni cu ea la drum, fără să îi pese că fetele erau legate de zburătoarea cu pene de aur. Și cum înaintau ei se întâlniră cu un preot care se gândi să le ajute pe fete, dar ce să vezi? Se lipi și el de gâscă. Apoi se lipi și dascălul care se minună grozav când îl văzu pe popă alergând cât îl țineau picioarele după fete. Și uite așa, nici mai mult, nici mai puțin de 5 oameni mergeau în urma băiatului cu gâsca de aur.

Ei bine, și merseră ei ce merseră până ajunseră într-o cetate mare, unde domnea un împărat care avea o fiică mereu tristă. Auzind acest lucru, băiatul cel mic se duse la palat cu tot șirul de oameni după el, lipiți de gâscă în cele mai amuzante feluri.

  • Haaaa, haaaa! începu fata să râdă în hohote când zări 7 oameni înșirați ca pe sfoară în urma unei… gâște.
  • Mă țin de promisiune și ți-o dau pe fata mea cu o condiție. Să bei tot vinul din crama împărătească. Poți?
  • Trebuie să mă întorc la omulețul din pădure care m-a ajutat când am pornit la tăiat de lemne, se gândi băiatul atunci. E imposibil să beau singur atât de mult vin!

Zis și făcut. Când ajunse în pădure, băiatul zări un om trist, chiar în locul copacului pe care îl tăiase cu câteva zile înainte.

  • Ce e cu tine, om bun? îl întrebă.
  • Eeeeiii, ce să fie? îmi e foarte, foarte sete și nu găsesc nimic de băut.
  • Păi hai cu mine, prietene, și o să îți dau de băut până o să te saturi! spuse băiatul.

Nici nu va puteți imagina cât de repede a golit omul toate butoaiele din crama împăratului!

– Am văzut că ai băut tot vinul, dar nu sunt gata să îți dau fata. Vreau să găsești un om în lumea cea mare care să mănânce un munte de pâine. Poți?

Ei bine, băiatul a pornit iar spre locul cunoscut din pădure și a găsit un om înfometat pe care l-a luat cu el la palat. Nici firimitură de pâinică nu a mai rămas după ce omul a început să înfulece.

  • Ce mă fac eu cu tine? se tot văicări împăratul. Uite cum facem… îți mai dau o ultimă încercare. Vreau să îmi aduci o corabie care să plutească și pe apă, dar să meargă și pe uscat.

Și baiatul făcu așa cum obișnuia.

  • Te ajut și de data aceasta, spuse omulețul din pădure. M-ai ajutat și acum e rândul meu să fiu alături de tine. Uite corabia magică!

Așa cum vă puteți imagina, împăratul nu a mai avut ce să spună când l-a văzut pe băiat cu o corabie care plutea și pe apă și mergea și pe uscat. I-a dat și fata, i-a dat și împărăția. Și uite-așa, băiatul cel mai mic al moșneagului și băbuței ajunse împărat. Știți cum e vorba aceea… după faptă și răsplată.

Adaptare după povestea cu același nume de Frații Grimm

Interpretare – Claudia Lungu