0
Știință
TRAIAN VUIA

Românul care a cucerit norii

Știai că și poveștile adevărate încep cu… a fost odată? Prin ingeniozitatea sa, Traian Vuia a reușit să ridice de la sol primul aparat mai greu decât aerul. Pe 18 martie 1906, lângă Paris, el a desprins de la pământ un aparat de zbor care semăna cu un liliac.

Lectura: Andra Petrariu | Sound design: Valentin Panduru | Ilustrație: Adriana Dănilă
Traian Vuia

Ridică privirea și privește cerul, mișcarea norilor, păsările, avioanele… zborul. Nu a fost întotdeauna atât de ușor ca oamenii să se ridice de la sol, iar faptul că astăzi putem străbate lumea brăzdând cerul se datorează unor inventatori curajoși și pasionați de zbor.

Printre ei se numără și aviatorul Traian Vuia, românul care a realizat primul zbor autopropulsat din lume cu un aparat mai greu decât aerul care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii.

18 martie 1906 este data care a rămas în memoria omenirii și a făcut ca numele României să răsune la Montesson, lângă Paris. E ziua în care aeroplanul automobil „Vuia I” a zburat pentru prima dată. După ce a accelerat pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, apoi a zburat pe o distanță de 12 m. Palele elicei s-au rupt, dar avionul a aterizat fără probleme. Vuia a demonstrat lumii că zborul mecanic e posibil și a marcat o nouă eră în aeronautică. 

„Românul Traian Vuia este primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare” au scris ziarele timpului în Franța, Statele Unite și Marea Britanie.

Traian Vuia este omul care a sfidat legile aerului într-o perioadă în care decolarea se făcea cu ajutorul unor mijloace exterioare aparatului, cum ar fi catapulta, cablul de lansare sau remorcarea.

Mai târziu, inginerul Henri Coandă va descoperi motorul cu reacție, invenție din care decurg toate motoarele avioanelor rapide care străbat astăzi cerul.

Rezolvă și Quiz-ul.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii

Traian Vuia

O poveste bazată pe articole online și print, interviuri și documente din arhive publice. Dialogul conține exprimări formulate de echipa Afostodată, adaptate pe înțelesul copiilor.

Distribuie povestea
ROMÂNI DE POVESTE

Vezi mai multe

Urmărește-ne

Ascultă, privește, conectează-te

Suntem pe toate platformele tale preferate — alege-o pe cea care ți se potrivește.