Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… o femeie care își dorea tare mult un copilaș, așa că într-o zi s-a dus la o babă ce îndeplinea dorințe și a întrebat-o unde ar putea să găsească un copil.

– Iată aici un bob de orz. Ia-l și ține cont că nu e un bob oarecare cum sunt acelea ce cresc pe câmp sau pe care le dai de mâncare la găini. Pune-l într-un vas cu flori.

Și, ce să vezi? Îndată ce l-a pus în vas, acolo a răsărit o floare mare și frumoasă.

– Ce floare drăgălașă, a spus femeia sărutându-i petalele galbene și roșii.

Poc! Imediat cum a fost sărutată, floarea s-a deschis și… în mijloc stătea o fetiță mititică și gingașă, cât un deget. De aceea, i-au pus numele Degețica. Părinții i-au făcut leagăn dintr-o coajă de alună, saltea și păturică din petale de toporaș și trandafir. Era o plăcere să o vezi și să o auzi cântând.

Într-o noapte, pe fereastra camerei unde dormea a sărit o broască mare și urâtă.

– Fetița aceasta ar fi perfectă drept soție pentru fiul meu, s-a gândit broasca, și a furat coaja de alună în care dormea Degețica, îndreptându-se cu ea spre râul mlăștinos unde era casa ei.

Văzându-se înconjurată de apă, fetița a început să plângă. Auzind-o broasca a venit să îi prezinte urâtania de fecior și să îi spună că le pregătește o cameră în mâl unde să stea după ce se vor căsători.

Nu! Asta nu putea să se întâmple! Așa că peștii din apă s-au strâns în jurul lujerului de nufăr unde era așezată aluna și l-au ros cu dinții, iar frunza a plutit departe, pe apă. Și cum mergea așa pe apă, fericită că broasca nu o mai poate ajunge, alături de un fluture alb care se oprise lângă ea, iată că veni în zbor un cărăbuș care o prinse cu lăbuțele și zbură cu ea într-un copac.

– Are numai două picioare! Vai de ea! spuse o domnișoară cărăbuș care locuia și ea în copac.

– Și nu are antene! spuse alta. E urâtă!

Așa că au luat-o și au dat-o jos din copac și au așezat-o pe un bănuțel. Tristă că e urâtă, Degețica a început iar să plângă. Dar nu era adevărat! Ea era cea mai drăgălașă fetiță din câte îți poți închipui.

Biata de ea, a stat toată vara singură în pădure mâncând dulceața florilor și bând roua adunată de pe frunze dimineața până când a venit iarna cu fulgi mari și reci, iar Degețica a început să tremure. Chiar la marginea pădurii unde stătea era un lan mare în care Degețica se aventură până ajunse la ușa unui șoarece de câmp căruia îi ceru o bucățică dintr-un bob de grâu.

– Săraca de tine! Hai, intră, stai la masă cu mine și încălzește-te. Te primesc aici toată iarna dacă îmi spui povești, că mie îmi plac mult poveștile.

Zis și făcut, până într-o zi, când șoarecele spuse:

– Azi avem musafiri. Vine un vecin cârtiță. E bogat și are o blană neagră, frumoasă. Ar fi bine să te măriți cu el.

Numai de asta nu îi ardea Degețicăi, dar nu avu încotro și îl întâlni pe vecinul cârtiță care se îndrăgosti pe loc de glasul ei fermecător. Acesta săpase de curând un drum pe sub pământ pe unde îi invită pe Degețica și pe șoarece să se plimbe.

– Să nu vă speriați, spuse cârtița, că în tunel se află o rândunică moartă de frig. Rău e să te naști pasăre!

– Poate chiar ea mi-a cântat astă vară și mi-a adus bucurie, se gândi cu tristețe Degețica.

În noaptea aceea fetița împleti un covor din fân și acoperi rândunica, apoi o înconjură cu bumbac pe care îl găsise la șoarece, ca să îi țină de cald.

– Rămâi cu bine, păsărică drăgălașă spuse, lipindu-și obrazul de pieptul rândunicii.

Dar… deodată Degețica tresări speriată. I se păru că aude inima păsării bătând. Deci nu murise, era doar amorțită de frig.

– Îți mulțumesc! M-am încălzit și o să prind iar putere să zbor. Vino și tu cu mine, te duc în spate în țările calde.

Și așa făcu! Degețica își întinse picioarele pe aripile păsării, iar rândunica se înălță peste păduri și peste ape, sus, deasupra munților mari pe care e veșnic zăpadă. Și au mers ele tot așa până au ajuns la un palat de marmură albă. Degețica s-a uitat în jur și a zărit un omuleț mic și străveziu cu o coroană de aur pe cap. Omulețul era împăratul florilor și se îndrăgosti pe loc de ea.

– Vrei să fii soția mea și crăiasa florilor?

Degețica spuse DA și atunci toate florile și insectele veniră la sărbătoare cu un dar. Cel mai strașnic dintre daruri a fost chiar o pereche de aripi cu care fetița putea să zboare din floare în floare.