-Atenție, ne scufundăm! Furtuna aceasta va scufunda curând corabia!

  Așa începe povestea lui Gulliver, omul care iubea călătoriile pe mare și era gata oricând de noi aventuri. Aruncat de valuri pe o insulă necunoscută, el se trezește înconjurat de o mulțime de oameni micuți cât o palmă. Liliputani! Urmând ordinele regelui lor, micuții îl adoptă pe Omul-Munte, îi oferă adăpost într-un vechi templu și îl hrănesc cu 1724 de porții de mâncare liliputane pe zi. La început sunt temători față de el, își țin distanța, un lanț subțirel dar puternic îl împiedică să plece prea departe de casa lui. Cu timpul însă, Gulliver devine parte din viața de palat, toți îl cunosc și îl ajută.

– Mmmm, oare ce au pus acești micuți în căruțele cu mâncare? se gândi Gulliver, observând eforturile pe care le fac omuleții să ajungă cu mai multe coșuri la gura lui.

„La început mi-a fost greu să înțeleg limba din Lilliput, dar prin generozitatea sa, regele a desemnat șase maeștri care să mă învețe. Nu e de mirare că în câteva săptămâni am putut comunica și chiar ne-am… împrietenit”.

– Te invit, Om-Munte să iei parte la distracțiile palatului: vistiernicul, primul secretar și ceilalți miniștrii își vor demonstra talentele la MERSUL PE S RMĂ! Nu-ți face griji, sunt special antrenați pentru așa ceva, iar când nu o mai pot face, altcineva abia așteaptă să le ia locul!

 Cu fiecare zi care trecea, Gulliver era tot mai uimit de obiceiurile oamenilor. Unii purtau pantofi cu toc înalt, alții cu toc jos, alții se poticneau în intrigi și capricii personale, iar cei din armată se supuneau orbește regelui lor. De exemplu, într-o zi trei mii de soldați și o mie de călăreți au trecut pe sub picioarele lui, bătând la tobe în ritm de paradă și trăgând cu ochiul în sus, la pantalonii vechi si găuriți purtați de Omul-Munte.

– Ai dat dovadă de răbdare și blândețe, Gulliver! Iți accept petiția pentru libertate! i-a spus într-o zi regele, observând că uriașul nu mai prezintă niciun pericol. Dar vreau în schimb să ne ajuți să îi învingem pe vecinii din insula Blefuscu. Acești barbari vor să ne întoarcem la timpurile în care oul, oul era decojit pornind de la capătul mai mare! Da, ai auzit bine, de la capătul mare! Așa ceva este inadmisibil! Bunicul meu și-a dat viața pentru a sparge oul de la capătul mai mic! Nu îi vom dezonora memoria!

– Vă ajut! a răspuns Gulliver, făcând semnul englezesc de strângere de mână, dar urmând și tradiția liliputana: piciorul drept în mâna stângă, degetul mijlociu de la mâna dreaptă în frunte și degetul mare pe lobul urechii.

 Deși i-a ajutat pe liliputani, capturând flota de 50 corăbii din Blefuscu, Gulliver a fost pus în fața unei alte provocări: supunerea țării vecine pentru totdeauna.

– Nu, nu sunt de acord!

Refuzul Omului-Munte l-a înfuriat pe rege. Acesta a emis un decret: să îl omoare pe uriaș.

 „Nu am văzut altă soluție decât să plec în Blefuscu, unde fusesem invitat de casa regală, prefăcându-mă că nu știu nimic despre condamnarea la moarte.”

 La blefuscieni a fost primit, după cum vă așteptați, cu onoruri și într-o plimbare pe malul insulei, Gulliver a descoperit o barcă, nu foarte avariată. A reușit să o repare, cu ajutorul blefuscienilor, a luat cu el câteva vaci si oi de mărimi liliputane și a pornit înapoi spre Anglia.

 Ajuns în Londra, Gulliver s-a reîntâlnit cu soția, fiul și fiica sa. Dorul de ducă însă… nu i-a dat pace.

 „Mi-am lăsat iar familia și am pornit pe mare! Mă aștepta o nouă aventură. De data aceasta am ajuns în mijlocul uriașilor: Regatul Brobdingang, locul în care am fost găzduit de un fermier înalt cât o casă!”

 După un timp, fermierului i-a venit ideea să îl plimbe pe Gulliver din sat în sat si din oraș în oraș, arătând-l oamenilor ca pe o curiozitate a naturii. Zece ore pe zi micuțul trebuia să defileze ca la paradă, să facă giumbușlucuri și să răspundă la întrebări. Uneori trebuia și să se ferească de ghinde uriașe aruncate înspre capul lui de câte un obraznic.

 „Slăbisem. Eram piele și os. Noroc că regina m-a cumpărat pe loc, iar la palat lucrurile au mers mai bine”. Regele și-a chemat oamenii de știință să identifice de unde provine Gulliver. Nu ii venea să creadă că o creatură atât de mică putea aparține unui popor european, cu regine și regi ca el, cu armate și dispute. Toate acestea îl făceau să râdă. Ce ridicol: o lume populată de omuleți așa mici care să se creadă așa importanți!

 Traiul într-o lume de uriași nu a fost ușor. „Spre exemplu, când am dat peste un mușuroi de cârtița am căzut in el până la umeri. Cam la fel am pățit și cu o balegă… Iar despre accidentul cu bișonul grădinarului îmi e si jenă să vă povestesc… Mi-am fracturat tibia de o cochilie de melc! Iar muștele, oh muștele! Erau îngrozitoare, ca toate insectele de acolo. Odată am fost atacat de un roi de viespi ce mi-au furat firimiturile de cozonac. Pe patru dintre ele le-am străpuns cu spada și am reușit chiar să le aduc acasă, în Anglia. Trei au fost expuse în muzeul de științe naturale, iar pe una o am și acum la mine în casă”.

 Într-o zi, cutiuța în care dormea Gulliver sau mai exact, camera lui, a fost luată în gheare de un vultur și dusă departe, departe. Dintr-o dată, pasărea a scăpat cutia în mare, iar Gulliver a fost salvat din nou de o corabie englezească.

 Ați crede că două aventuri sunt mai mult decât suficiente pentru o viață de om, dar Gulliver urma să mai călătorească. A ajuns pe o insula zburătoare, Laputa. A vizitat si Japonia! A vorbit cu fantomele lui Iulius Cezar, Homer, Aristotel si Descartes pe insula Glubbdubdrib. Ultima sa călătorie l-a dus la un tărâm de cai inteligenți și buni care stăpâneau niște creaturi asemănătoare cu oamenii, dar mult mai urâte și mai lipsite de minte. Atât de mult i-a plăcut lui Gulliver aici încât ar fi rămas pentru totdeauna. Din păcate însă caii nu l-au acceptat, așa că a trebuit să se întoarcă acasă. Dar, după aceste experiențe, oamenii au început să îi pară brutali și necivilizați, așa că Gulliver a decis să se închidă în casa, să își evite soția și copiii și să vorbească doar cu caii.

– A înnebunit, au spus oamenii din Anglia. Cine ar putea să creadă balivernele și invențiile lui?