Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată o noapte senină și liniștită, așa cum sunt, adesea, nopțile în Londra. În casa familiei Darling, cei doi băieți Michael și John se jucau de-a Peter Pan și Căpitanul Hook, personajele despre care sora lor le citea adesea înainte de culcare.

-Gata, fiecare în patul lui! spuse domnul Darling și le stinse lumina, pregătindu-se să plece, alături de soția sa, la o petrecere.

Deodată pe fereastra deschisă a camerei se strecură tiptil un băiețel. Era chiar Peter Pan, personajul din poveștile preferate ale lui Wendy, urmat de zâna Clopoțica, micuță cât o palmă de copil.

– Uite-o, Clopoțica! S-a ascuns sub dulap. O văd!

Nici nu apucă să termine bine ultimul cuvânt, că Peter lovi un scaun care căzu cu zgomot pe podea. Buuuf!

– Hei, cine ești tu? M-ai trezit din somn! spuse uimită Wendy.

– Cum cine? Sunt Peter Pan și mi-am pierdut umbra la voi în cameră.

– Trebuie să o coasem, spunse Wendy sărind din pat. Aduc repede un ac și o fixez. Dar… mă tot întreb… Cum ați ajuns la fereastra noastră?

– Foarte simplu! Am zburat! Dacă nu mă crezi, hai cu mine, te duc în Țara de Nicăieri, unde locuiesc eu, și o să-ți prezint toți prietenii de acolo.

– Vreau, vreau! John, Michael treziți-vă, Petre Pan e la noi în casă! Și vrea să ne ducă în Țara de Nicăieri.

– Poftim? întrebă John somnoros. Și cum o să ajungem noi acolo?

– Zburăm! Uite cum! Și, în câteva clipite, Peter Pan îi învăță pe cei trei frați să își ia zborul către nori, presărând în aer un pic de praf al zânelor de pe aripile micuței Clopoțica.

– Abia aștept să mă lupt cu pirați adevărați, spuse cu voce tare Michael.

– La a doua stea cotim la dreapta și mergem tot înainte.

 Clopoțica o luă înainte și ajunse prima la Băieții Pierduți, copiii care locuiau în Țara de Nicăieri. Era geloasă pe Wendy pentru că îi furase atenția lui Peter, așa că le spuse copiilor că vine o pasăre îngrozitoare care trebuie doborâtă. În urma ei, Peter Pan și cei trei frați se apropiară de locul în care dormeau Băieții pierduți.

– Hei, hei, ia veniți toți lângă mine. V-am adus o mamă; vă rog să vă purtați frumos cu ea și să nu o speriați.

– Dar Clopoțica ne-a zis că e o pasăre îngrozi….

– Poftim? Din momentul acesta ești eliminată o săptămână din Țara de Nicăieri, Clopoțica.

 Între timp, frățiorii descoperiră cu uimire Țara de Nicăieri. Totul părea perfect până când… știți și voi cum se întâmplă… când îți e lumea mai dragă, hop apare o surpriză neplăcută: căpitanul Hook și pirații lui o răpiră pe tânăra indiancă Tigruța Crinuța, fiica marelui șef de trib.

– Arunc-o în apă, domnule Smee, sau du-o la Craniul de Piatră. Nu vreau să o mai țin prizonieră, mai mult mă încurcă dacă nu îmi spune unde e ascunzătoarea lui Peter.

– E căpitanul Hook, îi explică Peter Pan lui Wendy. Uite, vezi că are un cârlig în loc de mână? Un crocodil i-a sfâșiat brațul stâng și de atunci îl tot vânează. Trebuie să o salvăm pe fată, chiar dacă se ajunge la duel.

– Căpitane Hook, dă-i drumul fetei!

Hook făcu o săritură sălbatică, amenințându-l pe Peter cu sabia, dar își pierdu echilibrul și alunecă în apă către fălcile ascuțițe ale crocodilului.

– Tic! Tac! Tic! Tac! se auzea din burta animalului care, în urmă cu ceva timp, înghițise un ceas.

– Rezistă, căpitane! Vin să te salvez! spuse Smee ajutându-l să urce în barcă.

 Șeful de trib fu atât de fericit când își văzu fata, încât îi oferi lui Peter o podoabă din pene și îl boteză cu titlul de onoare al indienilor: Vultur-Mic.

– Uuu, ce mai zi! spuse Wendy. Hai să mergem acasă și să dormim, că am trecut prin destule aventuri astăzi!

– Eu nu vreau să dorm, spuse Michael. Îmi e dor de casă și de… mama.

– Ce este o mamă? întrebă atunci unul dintre copiii din Țara de Nicăieri.

– Mamele sunt cele mai minunate și grozave ființe din lume! încercă Wendy să le explice prietenilor ei. Și, cu cât le povestea mai mult, cu atât o cuprindea mai tare dorul de Londra și de părinți.

– Peter, eu și frații mei trebuie să ne întoarcem acasă.

– Cum vrei! Dar să știi că dacă te întorci acasă, o să te faci mare. Numai cei care locuiesc în Țara de Nicăieri rămân mereu copii.

 Dar Wendy luase deja o hotărâre – voia acasă, fără să știe că la ieșirea din adăpost, căpitanul Hook și pirații abia așteptau să îi prindă. O păcăliseră pe Clopoțica și ea le spusese unde este ascunzătoarea lui Peter. Până să spună PA, copiii erau deja legați, iar Clopoțica era aruncată într-un felinar în care abia își putea mișca aripioarele.

– Ha, ha… ori veți face parte din echipajul meu, ori ajungeți cină pentru rechini! Nu vă bazați că Peter Pan o să vă salveze și de data aceasta. I-am pregătit o surpriză. La ora 6 fix această cutie va exploda, iar ocrotitorul vostru va fi pierdut.

 Când totul părea fără scăpare, Clopoțica reuși să iasă din felinar și să zboare către Peter Pan.

– Hei, Clopoțica! Oprește-te! În cutia aceasta e un cadou, de ce mi-l iei din mână?

 Dintr-o suflare, Clopoțica îi povesti totul lui Peter și porniră amândoi să își salveze prietenii. După o luptă grea, Wendy și copiii prizonieri fură eliberați.

– Victorieeeeee!

– Întindeți pânzele! Pornim spre Londra! spuse Peter.

– Uraaaaaaaa! strigară Michael și John.

 Acasă, doamna și domnul Darling tocmai intrau în camera copiilor să vadă dacă micuții dorm liniștiți când, ce să vezi? Pătuțul lui Wendy era gol, iar fetița dormea cu capul sprijinit pe pervazul ferestrei.

– Mami! Tati! Peter Pan tocmai ne-a adus acasă din Țara de Nicăieri!

– Ce ciudat! spuse tatăl, privind spre cer către un nor ciudat în formă de corabie. Am sentimental că am mai văzut corabia aceasta undeva, demult, când eram mic.