În luna aprilie 2019 am organizat la British Council primul eveniment de storytelling mixt care a reunit copii hipoacuzici și copii ascultători de povești în același loc.
Au urmat Goethe Institut, IHB, Institutul Francez și Institutul Polonez.
Alături de noi au fost Lena Lazăr Dermengiu (interpret autorizat LSR) și oameni cu suflete deschise are au citit povești și au intrat în jocul nostru – Laura Cosoi, 4Dads, Julia Nagy, Cove și DaddyCool.
British Council
În luna aprilie 2019 am organizat la British Council primul eveniment de storytelling mixt din România cu actrița Laura Cosoi și Lena Lazăr Dermengiu, interpret LSR. Am vrut să promovăm diversitatea și incluziunea, aducând împreună copii cu sau fără deficiență de auz pentru a se bucura împreună de povești.
Goethe Institut
În luna mai 2019 la Goethe Institut ne-am întâlnit cu Muzicanții din Bremen, iar povestitori ne-au fost simpaticii domni de la 4DADS și Lena Lazăr Dermengiu (interpret LSR). Mai mult, elevii Școlii Speciale pentru Deficienți de Auz Sf. Maria ne-au pregătit o piesă de teatru pe care am aplaudat-o la scena deschisă.
Sesiunea noastră de storytelling mixt de la Institutul Francez ne-a adus alături de Cove, Lena Lazăr Dermengiu și cei mai buni prieteni ai noștri de la neCUVINTE! Mulțumim, Cove pentru așa un Motan încălțat!
Institutul Polonez
În caravana noastră la centrele culturale, ne-am oprit în luna octombrie la Institutul Polonez. Mulțumim Ania Nicolau și întregii echipe! Am băut ceai, am ascultat povești spuse de Robert Diaconeasa (DaddyCool) și Lena Lazăr Dermengiu și am îmblânzit dragoni alături de Lăcrămioara Ocunschi.