Români de poveste - Constanța

Începând din luna iunie 2025, constănțenii și turiștii de pe litoral sunt invitați să descopere expoziția cultural-educațională în aer liber: „Români de poveste”, un proiect organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.

Expoziția este amenajată într-unul dintre cele mai emblematice locuri ale orașului – promenada din fața Cazinoului din Constanța – și poate fi vizitată până la 15 septembrie 2025. Publicul va putea admira portrete dedicate unor personalități remarcabile ale României din domenii variate: știință, artă, sport, literatură și istorie. Proiectul propune o abordare modernă și interactivă a alfabetizării culturale: fiecare panou conține un cod QR care oferă acces la povești audio și conținut educativ adaptat copiilor, adolescenților și adulților.   

Cu această ocazie, expoziția ajunge și la malul mării, după ce a fost expusă în București, Sinaia, Sebeș și nu numai.