Povestea lui Moș Crăciun

Ca toate poveștile și cea a lui Moș Crăciun începe cu… a fost odată un bătrânel vesel care sculpta cu multă răbdare, cât era ziua de lungă, jucării frumoase și colorate. Muncea așa până în Ajunul Crăciunului, când pleca să-și vândă jucăriile într-un oraș apropiat. Adesea le dădea pe foarte puțini bani, pentru că oamenii din acea regiune nu erau bogați; dar nu conta, pentru că meșterul era bucuros să vadă cu câtă fericire primeau micuții darurile sub brad.

Într-un an în care ninsese mai mult ca niciodată, meșterului îi atrase atenția o fereastră luminată de la marginea orașului. Curios, aruncă o privire și zări 3 frați:

– Un singur soldățel de plumb, doar unul, ne-ar fi de ajuns să ne jucăm… spuse unul dintre ei.

– Da, ne-am juca fără să ne certăm…

Bătrânul se uită la sacul gol pe care îl ținea în mână și îi păru tare rău că nu putea să le dăruiască nimic celor trei copii. Le vânduse pe toate. Dar, ce să vezi!? Ca prin minune, un soldățel de plumb răsărise, nu se știe de unde, într-un colț al sacului.

– Cioc-cioc! Copii, apropiați-vă!

– Mulțumim, îți mulțumim foarte mult, om bun! Soldățelul acesta de plumb este cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată! Nu o să te uităm niciodată!

Ce frumos ar fi să îi pot dărui fiecărui copil din lume câte un dar, se gândi atunci bătrânelul. Dar, din păcate, nu am cum… Aș vrea să existe minuni!

Și cum mergea el așa, pe gânduri, îi apăru în față un pui de căprioară, lovit la picior.

– Vino să te bandajez.

Și, dintr-o dată, spre uimirea omului, căprioara îi vorbi:

– Ce inimă bună ai, meștere! O să-ți împlinesc cea mai mare dorință!

Și cât ai clipi, în fața bătrânelului apăru o sanie aurie cu perne de pluș și clopoței, purtată în zbor de mulți reni fermecați. Hainele sărăcăcioase ale meșterului se preschimbară în veșminte frumoase, de culoare roșie.

Bătrânul se urcă în sanie fără să stea prea mult pe gânduri și zbură către cerul înstelat până departe, în Laponia, unde îl așteptau cu nerăbdare mulți spiriduși veseli.

– Bine ai venit, avem atât de multă treabă! Trebuie să pregătim cadouri pentru copiii din întreaga lume! Și nu doar acum, ci în fiecare an! spuse cel mai vesel dintre ei.

Trebuie să știți că în atelierul din Laponia fiecare are treaba lui bine stabilită, pentru ca lucrurile să meargă ceas. De exemplu, un spiriduș notează faptele bune și poznele copiilor într-o carte mare, altul e inventator înnăscut și repară orice se strică – trenulețe de lemn, mașinuțe, dinozauri sau păpuși cu păr cârlionțat. Cel rotofei este foarte talentat la gătit și prepară cei mai gustoși biscuiţi din lume. Șeful lor, deși este de multe ori bosumflat și concentrat la treabă, are o inimă tare bună.

Dar, cel mai responsabil spiriduș este cel care are grijă de reni. Ei trebuie să fie mereu bine hrăniți și antrenaţi! Nu de alta, dar în fiecare an fac ocolul lumii într-o singură noapte! Apropo – știți de ce conducătorul renilor, Rudolph, are mereu nasul roșu? Simplu!

Pentru că, în plină noapte, este ca un far ce luminează totul în jur. El stă în fruntea grupului de reni, astfel încât darurile să ajungă la copii cât mai repede, fără întârziere.

În acest tărâm fermecat materialele, lemnul, hârtia creponată, fundițele strălucitoare nu se termină niciodată. Toată lumea împachetează jucării, multe jucării, mereu mai multe și mai frumoase. De aceea se spune că noaptea Crăciunului este cea în care visele tuturor copiilor din lume se împlinesc.

  • Meștere, te-am așteptat mult! De azi te vei numi Moș Crăciun, omul cu mâini fermecate și inimă bună.

Așa cum știți, Moșul intră pe hornul casei sau pe ușă, lasă darurile sub bradul împodobit şi iese tiptil, tiptil, fără să fie văzut sau auzit. Voi pe ce dată împodobiți bradul? Apropo… v-ați întrebat vreodată de ce tocmai bradul e simbolul Crăciunului? Ei bine, se spune că, într-o iarnă, o mică pasăre nu a mai putut să plece în ţările calde, avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, a încercat să se ascundă pe rând într-un stejar, într-un ulm și într-un tufis, dar toate au refuzat-o. Respinsă de toți copacii, pasărea a văzut în cele din urmă un brad care îi făcea semne să vină la el. În seara de Crăciun, un vânt rece și puternic a suflat peste pădure și toţi copacii și-au pierdut frunzele. Doar bradul, dorind să apere micuța zburătoare, s-a împotrivit, și în lupta sa cu gerul, frunzele i-au devenit ţepoase. De atunci, bradul își păstrează mereu frunza verde.

Copiii din întreaga lume așteaptă venirea lui Moș Crăciun și sărbătoresc în funcție de tradițiile fiecărei țări. Deși obiceiurile variază, temele centrale de familie, generozitate și bucurie sunt universale.

Germania și Austria sunt renumite pentru modul în care transformă piețele în tărâmuri de basm cu standuri ce vând ornamente lucrate manual, turtă dulce, vin fiert sau ciocolată caldă. Tradiția Advent este o sărbătoare religioasă pregătită pentru sosirea sau copilului Hristos. Țările germanice împodobesc coronițe cu 4 lumânări și creează calendarul advent, inițial cu felicitări ce ilustrau scene de Crăciun, apoi cu tot felul de bomboane delicioase. Un alt obicei e păstrarea unei ramuri de cireș în interiorul casei pentru noroc în anul nou. În așteptarea lui Pere Noel sau Papa Noel, francezii prepară Butucul lui Noel, o prăjitură lunguiață din ciocolată și castane și Pâinea Calendeau din sudul Franței, din care se oferă o bucată unei persoane sărace. O tradiție veche de secole în Norvegia implică ascunderea tuturor măturilor din casă în Ajunul Crăciunului. Se crede că vrăjitoarele și spiritele rele ies în această noapte, iar ascunderea măturilor le împiedică să fie furate pentru o plimbare de miezul nopții. În Italia mulți artiști creează figurine din lemn sau lut pentru a ilustra scena nașterii Domnului.

În România copiii și tinerii merg la colindat, ies cu Steaua, interpretează Plugușorul sau Capra. Lăsăm tradițiile noastre pentru altă poveste, că sunt multe și frumoase.

Acum știți care este povestea lui Moș Crăciun, cea a spiridușilor veseli și a renilor care aleargă an de an spre casele voastre, dar și a bradului și tradițiilor de Crăciun. Tot ce trebuie să mai faceți este să fiți cuminți și să așteptați cu răbdare surprizele Moșului. Nu uitați să fiți buni și generoși, precum Meșterul care a adus atâta bucurie acelor copii sărmani, în noaptea în care a început cea mai frumoasă poveste din lume: Povestea lui Moș Crăciun.

Crăciun fericit!

Adaptare după legende și povestiri despre Moș Crăciun și sărbători de iarnă