Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… trei feciori de morar. După moartea tatălui lor, fiecare băiat a primit o parte din moștenire. Fiul cel mare a primit moara, mijlociul a primit un măgar, iar celui mic i-a rămas… doar un motan!
-
Cu ce să mă aleg eu după urma unui motan? se gândi, trist, mezinul. Frații mei vor putea să își câștige pâinea cu ușurință, dar eu voi muri de foame.
-
Nu fi trist, stăpâne, îi zise într-o zi motanul cu glas omenesc. Fă-mi rost de o pereche de cizme, ca să pot merge mai ușor pe câmpuri și prin păduri, și îți promit că nu o să-ți pară rău.
Uimit de întâmplare, fiul de morar îi îndeplini dorința motanului și îi cumpără o pereche de cizmulițe roșii, nou-nouțe.
Nu trecu mult timp și motanul află că regele acelei tari ieșise la plimbare cu fiica lui, așa că o luă înaintea caleștii împărătești și le spuse tuturor țăranilor care strângeau fânul:
-
Dacă vă întreabă regele ale cui sunt aceste câmpuri, să spuneți că sunt ale marchizului de Carabas. Altfel, e vai de voi. Ați înțeles?
Speriați că motanul vorbea cu glas omenesc și gândindu-se că cine știe ce vrajă e la mijloc, țăranii făcură întocmai și când regele întrebă ale cui sunt câmpurile, ei răspunseră în cor:
-
Ale marchizului de Carabas!
-
Marchizul acesta pare un bun gospodar, îi spuse regele fiicei sale.
Apoi, motanul îl puse pe fiul de morar să facă baie în râu fix când pe acolo urma să treacă regele și prințesa.
Zis și făcut! Când se apropie trăsura împărătească, fiul intră în apă, iar motanul îi ascunse hainele țipând cât îl țineau puterile:
-
Ajutor! Marchizul de Carabas a fost jefuit de hoți și a rămas fără haine!
Auzind așa o grozăvie, regele îi oferi cel mai frumos costum regal. În hainele acelea dichisite, fiul de morar arăta mai bine decât arătase el vreodată, așa că prințesa se îndrăgosti pe loc de el.
Între timp, motanul cel isteț porni să îl întâlnească pe căpcăunul care stăpânea acele câmpuri. Tare frumos era castelul în care locuia căpcăunul, dar nespus de întunecat. De îndată ce intră în castel, motanul făcu o reverență în fața căpcăunului și îi spuse:
-
Când am văzut această frumusețe de castel, mi-am dorit să vă întâlnesc. Mai ales că, am aflat că vă puteți transforma în orice fel de animal. E adevărat?
-
Este adevărat, spuse mândru căpcăunul. Spune tu în ce animal vrei să mă transform și o să vezi cu ochii tăi.
-
Aș vrea să vă transformați într-un leu fioros, îi ceru motanul.
Pe loc, căpcăunul se transformă într-un leu care îl cam sperie pe motan, dar se strădui să nu o arate. Când căpcăunul reveni la înfățișarea lui, motanul îi spuse:
-
Mă închin în fața măriei-voastre că așa ceva nu am mai pomenit. Mă întreb dacă vă puteți transforma și într-un animal mic și nevinovat. De exemplu, într-un șoricel. Dar poate că vă este cam greu…
-
Hă hă, mie? Eu pot să mă transform în orice! Privește și învață!
Imediat cum motanul a văzut șoricelul, a sărit pe el și haț! – l-a înghițit dintr-o suflare.
Iar când caleașca regelui a trecut prin fața palatului, iată că și motanul nostru a ieșit în întâmpinarea oaspeților:
-
Bine ați venit, maiestate, în casa marchizului de Carabas!
Apoi, motanul i-a invitat la o masă îmbelșugată care i-a impresionat pe toți, chiar și pe băiatul de morar.
-
Dragă marchize, nu vrei să te însori cu fiica mea? Nu cred ca ea ar avea ceva împotrivă, a spus regele.
-
Bineînțeles că vreau, răspunse fiul de morar, privind-o pe fata regelui care îi zâmbea drăgăstos.
Și uite așa motanul încălțat l-a făcut pe băiatul de morar ginerele regelui.
Repovestire după versiunea originală scrisă de Charles Perrault
Interpretare – Claudia Lungu
