Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată … un băiețel sărac și orfan, pe nume Iang. Îi plăcea nespus de mult să deseneze și visa să ajungă pictor. Într-o zi, trecând prin fața unei școli, el văzu un profesor pictând, iar mișcările pensulei pe panză îl vrăjiră atât de mult încât spuse cu voce tare:
– Vreau și eu să învăț să pictez! Împrumută-mi și mie o pensulă!
Dar profesorul s-a uitat la cât de sărăcăcios arăta băiețelul și i-a raspuns:
– Un zdrențăros ca tine vrea să ajungă pictor? Du-te de aici, pictura nu e pentru tine!
– Dacă așa stau lucrurile, atunci am să le demonstrez tuturor oamenilor că un copil sărac și orfan ca mine poate să ajungă pictor! s-a gândit atunci Iang.
Din ziua aceea, s-a pus pe treabă și de fiecare dată când avea ocazia își imagina cum ar arăta obiectele din jurul său într-un tablou pictat chiar de el: desena cu ajutorul crenguțelor în țărână, pe scoarța copacilor și cu degetul ud pe pietricele tot felul de păsări și animale pe care le vedea. Deși nu avea bani să își cumpere pensule, băiatul nostru nu s-a dat bătut și, iată că, într-o noapte, în vis i-a apărut un bătrân cu barba albă, îmbrăcat în haine împodobite cu cele mai frumoase picturi. Moșneagul îi întinse un penel și îi zise:
– Îți dăruiesc această pensulă fermecată pe care o meriți datorită muncii tale.
Când s-a trezit, Iang și-a dat seama că are în palmă un penel de aur exact ca cel din vis.
Prima dată a desenat o pasăre… iar pasărea și-a desfăcut aripile și s-a înălțat spre cer.
Apoi a desenat un pește care a mișcat din coada și a sărit în râul din fața cămăruței unde locuia băiatul.
Și tot așa, Iang a început să deseneze toate lucrurile pe care și le doreau oamenii săraci din jurul său: unuia i-a desenat o căruță, altuia o lopată, o șa pentru cal și tot așa.
Auzind acestea, bogătașul acelui ținut l-a adus cu forța la el acasă pe Iang și i-a poruncit să deseneze tot ce îi cerea el. Dar băiatul nostru nu a vrut să picteze pentru el nici măcar un bob de orez.
– Închideți-l în grajd fără mâncare și lemne pentru foc! le-a poruncit bogătașul slugilor lui.
După 3 zile de ninsoare și frig, bogătașul s-a dus să vadă ce face Iang și l-a găsit ronțăind plăcinte langă un foc puternic și un pat confortabil.
– Aha, s-a folosit de penelul magic, își spuse bogătașul. Trebuie să îl ucidem, le spuse el slugilor.
Dar ce să vezi? Iang fugise de mult cățărându-se pe o scară până pe acoperiș, apoi pe un cal pictat tot de el. Văzând că nu scapă de omul cel rău, care îl urmărea, băiatul a desenat un arc și a trimis o săgeată drept spre bogătaș care s-a prăbușit la pământ.
După multe zile, Iang a ajuns într-un orășel unde oamenii nu auziseră de el și a început să picteze pentru a-și câștiga traiul. Desigur că putea să picteze bani care să se transforme în bani adevărați, dar el dorea să fie corect și să muncească așa cum fac toți ceilați oameni. Tot ce trebuia să facă astfel încat tablourile să nu prindă viață era să le lase neterminate: fără un ochi, fără o aripă sau fără un picior.
Până într-o zi când a desenat un cocor fără un ochi. Din neatenție, o pată de cerneală a căzut peste desen tocmai în locul ochiului și pasărea a înviat, luându-și zborul pe fereastră.
Vestea s-a răspândit repede pană la urechile împăratului din China, care l-a poftit la palat.
Dar nici de data aceasta pictorul nu a dorit să îi îndeplinească dorințele celui mai puternic, așa că atunci când a fost rugat să deseneze un dragon, el a pictat o broască râioasă, iar când i s-a cerut o pasăre Phoenix, el a pictat o găină jumulită.
– Încuiați-l în turn și aduceți-mi penelul! strigă împăratul supărat.
Și iată că împăratul a început să deseneze singur, dar fără talent, teancuri întregi de bani și cărămizi de aur care se transformau pe loc în pietre. Ba mai mult, a încercat să deseneze și un stâlp de aur care s-a transformat pe loc într-un șarpe gata-gata să-l înghită.
Speriat, împăratul l-a eliberat pe Iang și i-a spus:
– Sunt gata sa-ți ofer mâna fiicei mele. Dar până una-alta, vreau să îmi pictezi marea.
Deși nu era deloc încântat de fata împăratului, care i se părea foarte urată, pictorul a desenat câteva linii și în fața împăratului a apărut o mare cu apă limpede ca o oglindă.
– De ce nu sunt și pești în apă? Și… Vreau și o corabie să mă plimb.
Imediat Iang a pictat peștii și o corabie de toată frumusețea, iar împăratul s-a urcat la bord alături de fiica sa.
– Acum vreau vânt, să plutim mai repede, porunci împăratul.
Iang a desenat atunci o furtună cu nori negri, valuri înalte și fulgere.
– Prea mult vânt! Opreste-te! a strigat împăratul.
Dar Iang nu auzea nimic și continua să picteze valuri atât de mari încât corabia s-a scufundat.
Nimeni nu știe ce s-a întamplat cu Iang după moartea împăratului, dar se spune că până la adânci bătrâneți a trăit printre oameni săraci pictând pentru ei tot ceea ce le trebuia pentru a duce o viață liniștită.
Rescriere după povestea chineză Penelul fermecat
