O COMUNITATE PET FRIENDLY

Ce înseamnă un animal de companie în viața unei familii? Înseamnă un prieten de nădejde, suport moral necondiționat, imunitate mai bună și o viață activă, dar înseamnă și un act de responsabilitate prin care ne obligăm să avem grijă de el, să nu îl abandonăm și să-i asigurăm un cămin potrivit și condiții bune de viață.

Multe familii aleg să cumpere un animal de companie, dar există și varianta adopției, care poate fi o idee excelentă cu numeroase avantaje pentru viitorul stăpân și pentru comunitate.

Iată doar câteva dintre avantaje:

În cazul adopției costurile scad până spre zero, deoarece numeroase adăposturi pentru animale se ocupă de microciparea, vaccinarea, sterilizarea și deparazitarea animalelor. Singurele cheltuieli rămase sunt cele pentru îngrijirea și întreținerea animalului de companie.

Când un animal este adoptat, sunt salvate două vieți, atât viața noului prieten, cât și a altui animal care îi va ocupa locul în adăpost. 

Cu fiecare adopție dintr-un adăpost, putem ajuta la combaterea comerțului ilegal de animale de companie.

Unele studii afirmă că interesul populației pentru un animal de companie a crescut cu 155% în timpul pandemiei și, la ora actuală, peste o treime din gospodării dețin unul sau mai mulți câini. În aceste condiții, transformarea zonei în care locuim într-un mediu „pet friendly” este o necesitate care poate oferi multiple beneficii atât pentru animalele de companie, cât și pentru stăpânii acestora.

Dar cum ne dăm seama că o comunitate este prietenoasă cu animalele de companie? După numărul de spații de plimbare și socializare construite pentru animale și deținătorii lor, după prezența în parcuri a zonelor îngrădite cu facilități prietenoase pentru animalele de companie, după multitudinea pubelelor speciale aflate în zone vizibile, după existența surselor de apă ce pot fi folosite de către animale, după prezența spațiilor veterinare și de îngrijire a animalelor de companie, după gradul de implicare a instituțiilor comunitare în organizarea de evenimente, campanii, programe și ateliere de informare și educare a publicului cu scopul construirii unei relații sănătoase și responsabile între oameni și animalele de companie.

AFLĂ MAI MULTE! DESCARCĂ FIȘA DE LUCRU!

COMPLETEAZĂ QUIZ!

O COMUNITATE PET FRIENDLY

O COMUNITATE PET FRIENDLY

Ce înseamnă un animal de companie?

O COMUNITATE PET FRIENDLY
  1. Cum poți adopta un animal?
O COMUNITATE PET FRIENDLY

Cum ne dăm seama dacă o comunitate este pet friendly?

O COMUNITATE PET FRIENDLY
  1. Care dintre animalele de mai jos mai este numit și cel mai bun prieten al omului?
O COMUNITATE PET FRIENDLY

Față de un animal de companie trebuie să fim?

O COMUNITATE PET FRIENDLY

Cum se numește procesul prin care luăm acasă un animal de pe stradă?

O COMUNITATE PET FRIENDLY

Cum se numesc cei care adună cățeii de pe stradă?

O COMUNITATE PET FRIENDLY
  1. Un animal de companie este...
O COMUNITATE PET FRIENDLY

Când a crescut interesul pentru animalele de companie?

O COMUNITATE PET FRIENDLY
  1. Care dintre animalele de mai jos nu poate fi animal de companie?
O COMUNITATE PET FRIENDLY

Ai răspuns corect la

EDUboost

O COMUNITATE PET FRIENDLY

NOU: Resurse educaționale deschise