COMUNITATEA

Bună! Hai să ne imaginăm ceva foarte, foarte tare! E ziua ta și te pregătești de petrecere, ai invitat la tine acasă o mulțime de prieteni și vrei ca toți să rămână cu o super amintire. Ce poți să faci? Avem noi câteva idei! De exemplu… îți place să pictezi și să decorezi? Perfect! Caută cutii vechi de metal sau borcane în care a fost dulceață de clătite și pictează-le în culori aprinse, apoi transformă-le în suporturi pentru decorațiunile pe care le ai. Nu arunca ambalajele de la dulciurile cu care îi vei aștepta pe colegi, ci spală interiorul, întoarce-le pe spate și decupează-le pentru a face hârtii metalizate. Și dacă vrei să fii chiar wow, roagă-i pe invitați să îți împacheteze cadoul cu grijă pentru a păstra hârtia astfel încât să o poți refolosi la ziua lor. O să li se pară amuzant, crede-ne! Nu de alta, dar ambalajele se descompun în mai mult de 80 de ani, pungile de plastic în aproximativ 150 de ani, pet-urile în care vine sucul de la petrecere în 450 ani, iar borcanele de sticlă în care a fost dulceața în… peste 4000 de ani. Da, cum ai auzit! Zeci, sute, chiar mii de ani. Vestea bună e că multe dintre ele sunt reciclabile! Și da, știm că nu e niciun loc ca acasă, mai ales când se apropie ziua ta, și că iubești orașul în care trăiești, dar îți spunem un secret: aici se produce și o mare parte din risipă.

EDUboost

podcastul de bună creștere susținut de

COMUNITATEA
COMUNITATEA
Episodul 17

Completează, semnează și alege să depui formularul 230 online, fără drumuri la ANAF, pentru NOI!

Dragi prieteni, e din nou perioada în care puteți alege către cine direcționați gratuit cei 3,5% din impozitul anual. Ne-ar plăcea să fim alegerea voastră în acest an, mai ales că știm cât de mult iubiți poveștile! Vă mulțumim!

Ca să facem procesul cât mai ușor, ne-am înscris pe o platformă unde puteți completa online Formularul 230:

Ne găsiți la ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE DIGITALĂ BIGGER PICTURE.

Desigur, puteți alege să mergeți direct cu formularul completat la ANAF sau îl puteți trimite prin Poștă, cu confirmare de primire. Ne-am bucura să fim primii în gândurile voastre atunci când vine vorba de povești, podcast-uri, materiale educative de calitate și... declarația 230.

Mulțumim!
Echipa de povestitori