NUME ȘI CETĂȚENIE

Poate nu crezi că dacă ai un nume este deosebit de important. Până la urmă, îl ai de când te-ai născut și nici măcar nu l-ai ales tu. Ai primit numele de familie al părinților tăi (de obicei al tatălui, așa se obișnuiește, deși nu e obligatoriu) și un prenume (sau două, sau trei) pe care l-au ales părinții, bunicii sau nașii, gândindu-se că o să-ți placă și ție. Odată cu acest nume ai primit și o cetățenie (pe care, la fel, nu ai ales-o), dar care te definește. Numele și cetățenia fac parte din ceea ce ești tu și din ceea ce văd oamenii în tine. Fac parte din identitatea ta și din felul în care te văd ceilalți oameni.

Cu această ocazie întreabă-ți părinții cum ți-au ales numele. Apoi, poți să cauți originea numelui în niște cărți care se cheamă „Dicționar de onomastică” sau pe net. Și atunci numele tău va fi de două ori special: o dată pentru că e al tău și te reprezintă și pentru că toată lumea te știe după el, și este numele tău de cetățean al statului și a doua oară pentru că are o semnificație specială, care este valabilă doar pentru tine și familia ta.

EDUboost

podcastul despre DREPTURILE COPIILOR susținut de

NUME ȘI CETĂȚENIE