Nuvela Popa Tanda este scrisă de scriitorul român Ioan Slavici si urmărește destinul unui preot care reușește să schimbe în bine viața unei comunități prin puterea propriului exemplu.
Nuvela îl descrie pe părintele Trandafir care ajunge preot în satul Sărăceni, un sat sărac, cu oameni leneşi, care nu muncesc şi nu speră „la mai bine”. Casele n-au garduri și hornuri, acoperișurile sunt din paie, iar biserica este o ruină.
Hotărât să schimbe lucrurile, părintele le vorbește oamenilor despre muncă, dar, în scurt timp, oamenii nu mai vin la biserică. Umblă din casă în casă pentru a-i convinge, apoi îi ironizează, ba chiar îi ceartă, fără a reuși să-i scoată din lenea și nepăsarea lor. Oamenii încep a se feri din calea lui, și, după atâta “tândălitură, (pierdere de vreme) îl poreclesc “Popa Tanda”.
După doi ani de încercări, părintele vede ca nici casa lui nu arată mai bine ca a sătenilor şi hotărăşte să fie un exemplu pozitiv pentru ei.
Cu ajutorul unor oameni din sat îşi repară casa, pune gardul, cultivă gradina și vinde lucruri la târg. Sătenii văd, se minunează și încet, încet, îi urmează exemplul, iar satul devine înfloritor prin muncă.
Popa Tanda ajunge astfel bătrân, înconjurat atât de dragostea familiei sale, cât şi de respectul sătenilor.
Vizionează și alte povești din proiectul Școala de povești.
