SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Dragi copii, Pământul se încălzește! Cele mai recente măsurători arată că temperatura medie a Pământului este cu 1 grad mai mare decât era în secolul trecut. Și creșterea continuă.

Schimbările climatice sunt modificări mari și pe termen lung în tiparele vremii. Aceste schimbări pot face ca unele regiuni ale planetei să devină mai calde, altele mai reci, unele mai umede sau mai uscate. Ele sunt cauzate în mare parte de activitățile umane, cum ar fi arderea combustibililor fosili, care eliberează gaze în atmosferă și schimbă echilibrul natural al Pământului. 19 din cei mai călduroși 20 de ani s-au înregistrat după 2001, iar temperaturile continuă să crească.

Dezastrele naturale sunt evenimente extreme ale naturii, care pot cauza daune majore mediului și oamenilor. Acestea includ cutremure, erupții vulcanice, uragane, furtuni violente și multe altele. Ele se întâmplă în mod natural, dar uneori efectele lor sunt agravate de activitățile umane, cum ar fi defrișările sau industrializarea.

Eroziunea solului este procesul prin care stratul superior al solului, cel mai fertil și bogat în nutrienți, este luat de apă sau vânt. Acest lucru se întâmplă atunci când nu există suficiente plante care să țină solul în loc, adesea din cauza defrișărilor ilegale.

Inundațiile pot distruge case, drumuri și recolte, și pot pune în pericol viețile oamenilor și ale animalelor.

Seceta este o perioadă lungă de timp în care nu plouă. Când se întâmplă acest lucru, apa din râuri, lacuri și fântâni scade, iar plantele și animalele supraviețuiesc cu greu.  

De încălzire globală ați auzit? Ea se referă la creșterea treptată a temperaturii medii a Pământului, cauzată de acumularea gazelor cu efect de seră în atmosferă. Aceste gaze, cum ar fi dioxidul de carbon, rețin căldura de la soare, făcând ca planeta noastră să se încălzească în mod exagerat. Acest fapt este cunoscut drept efect de seră sporit și poate duce la topirea ghețarilor, creșterea nivelului mării și schimbarea tiparelor de vreme, afectând viața pe întreaga planetă.

Schimbările climatice și dezastrele naturale sunt probleme reale, dar fiecare dintre noi poate contribui la prevenirea și reducerea efectelor lor asupra mediului prin acțiuni simple, dar importante, cum ar fi reciclarea, economisirea tuturor resurselor, plantarea, utilizarea mijloacelor de transport alternative. Hai să protejăm natura și să păstrăm Pământul sănătos pentru toți!

Proiect finanțat din Fondul pentru Mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecția mediului.

SCHIMBĂRILE CLIMATICE

www.afm.ro

2
SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Schimbări climatice - Quiz

1 / 10

Încălzirea globală presupune creșterea temperaturii pe Pământ din cauza...

2 / 10

Ce poți face pentru prevenirea sau reducerea efectelor dezastrelor naturale?

3 / 10

Eroziunea solului este procesul prin care un strat al solului este luat de...

4 / 10

Dezastrele naturale sunt...

5 / 10

Alege șirul cu exemple de dezastre naturale:

6 / 10

Efectul de seră sporit poate duce la...

7 / 10

Seceta este o perioadă lungă de timp în care...

8 / 10

Alege o activitate umana ce poate duce la agravarea schimbărilor climatice.

9 / 10

Multe schimbări climatice sunt cauzate de...

10 / 10

Schimbările climatice sunt modificări mari și pe termen lung în tiparele...

Completează formularul 230 fără drumuri la ANAF!

MULȚUMIM!

ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE DIGITALĂ BIGGER PICTURE

Ne-am bucura să fim primii în gândurile voastre atunci când vine vorba de povești, podcast-uri, materiale educative de calitate și... declarația 230.