Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un pui de brad. Ce frumoasă era pădurea în care crescuse, ce aer curat îl înconjura și ce mulți copii îl îndrăgeau vara, când se așezau la umbra lui pentru a mânca zmeură din coșulețe împletite chiar de ei.
- Vreau să cresc mai repede! Cred că e tare bine să fii brad mare, nu mai am răbdare. Dacă aș fi la fel de înalt precum ceilalți arbori mi-aș întinde ramurile și mi-aș înălța vârful sus-sus.
Și uite așa puiul de brad nu se mai bucura de păsărelele care îi cântau cu prietenie, de razele soarelui sau iepurii săltăreți pentru că era prea ocupat să își imagineze cum va fi când va crește mai mare.
- Oh, să crești și să ajungi adult este singura bucurie din această lume!
Timpul a trecut și brăduțul a devenit înalt și puternic. Toamna veneau mereu tăietorii de lemne și tăiau câțiva dintre arborii cei mai mari, iar brăduțul nostru se întreba încotro se duceau, doborâți la pământ și apoi încărcați în căruțe mari și greoaie.