Nuvela începe cu discuția dintre bătrână și ginerele ei, Ghiță, personaje care își duc viața între câmpia Aradului şi munţii Bihorului. „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit” spune bătrâna, în timp ce pe Ghiță îl definește dorinţa de schimbare si spiritul de aventură. Bătrâna nu-şi impune autoritatea, ci emite un avertisment, așa că Ghiţă are libertate de alegere şi, deci toată răspunderea, așa că hotărăşte fără ezitare să-şi urmeze dorinţa. De la Sfântul Gheorghe, acesta arendează Moara cu noroc, o cârciumă situată într-un loc pustiu, dar care le pare noilor locatari un loc frumos şi binecuvântat in care se pot câștiga bani multi. Hanul este aşezat într-o vale dezolantă, în care se intră şi din care se iese foarte greu, poartă spre locurile rele, pline de capcane. Spaţiul fizic este întregit de cel uman, dominat de lumea porcarilor ce-şi mână turmele prin pădurile de stejar din jur.
La început lucrurile merg bine: în fiecare sâmbătă oamenii îşi numără banii, iar duminica bătrâna merge la biserică. Momentul care tulbură viaţa tinerei familii este apariţia înfricoșătorului Lică Sămădăul. El soseşte la han într-o luni dimineaţa si, după ce le priveşte pe tânăra Ana şi pe mama ei, doreşte să afle cine este cârciumarul. După ce se prezintă, autoritar, Lică îi cere lui Ghiţă să ţină evidenţa celor care se opresc la Moară.
A doua zi Ghiţă se duce la Arad, îşi cumpără două pistoale şi o slugă, pe Marţi, iar de la Fundureni doi „căţei flocoşi”. Ghiţă îşi dă seama că „la Moara cu noroc nu putea să steie nimeni fără voia lui Lică”, când la cârciumă poposesc câţiva oameni de-ai Sămădăului care îi cer lui Ghiţă să-i servească în schimbul a 5 grăsuni din turmă..
Pentru prima dată în viaţa lui, barbatul se gândeşte ce bine ar fi fost dacă n-ar fi avut nevastă şi copii, pentru ca să poată zice: „Prea puţin îmi pasă!”.
Deși Ana îl tot roagă pe soțul ei să plece din acel loc, Ghiță decide să mai stea. Următorul pas în relația dintre Ghiță și Lică se prefigurează atunci când Lică îi arată cârciumarului semnele turmelor sale şi îi cere să il reţină pe fiecare om care conduce o turmă. Sămădăul îi cere toate cheile casei, se duce la sertarul cu bani şi ia de acolo un teanc, fără să-i numere, spunându-i că sunt cu împrumut şi că o să-i înapoieze. Ghiţă îşi doreşte ca Lică să-l privească la fel ca pe un partener şi nu ca pe o slugă.
În tot acest timp, Ana se simte tot mai părăsită. De când se împrietenise cu Lică, Ghiţă devenise un străin. Atmosfera devine gravă în momentul în care Lică vine la moara însoţit de cei trei prieteni ai săi Buză Ruptă, Săilă Boarul și Răuţ și, luat de val, o invita la dans pe Ana. „Joacă muiere, parcă are să-ţi ea ceva din frumuseţe”, îi spune soțul său, iar ea se supune.
Seara, Săilă Boarul şi Buză Ruptă pleacă spre Ineu, Răuţ spre pădurea de la Fundureni, iar Lică hotărăşte să poposească la cârciumă deoarece doreşte să discute cu arendaşul evreu. In timpul noptii, Ghiţă aude lătratul câinilor şi vede pe geam un bărbat şi o femeie pe care nu-i cunoşte.
In plan pararel, cârciumarul se împrieteneşte cu jandarmii – în special cu Pintea – care vin tot mai des pe la cârciumă. Jandarmul îl anunță pe Ghiţă că în acea noapte doi oameni îl jefuiseră si batusera pe arendas. In acest context, Ghiţă e dispus sa mearga la Ineu ca să depună mărturie in sprijinul lui Lica, susţinând că a dormit la cârciumă si nu are cum sa fie implicat in jaf. In timp ce carciumarul e plecat, la moara soseste o vaduva ca de 28 de ani îmbrăcată în negru şi „de mână cu un copil ca de 5 ani, slab şi bolnăvicios”. Femeia porunceste să se înhame caii, în ciuda insistenţelor Anei, jandarmilor şi ale vizitiului de a rămâne acolo peste noapte.
În drumul spre Ineu, Ghiţă se gândeşte la toate legăturile sale cu Lică şi se simte vinovat „ca om însoţit cu un făcător de rele”. Dacă Lică este condamnat, Ghiţă poate fi acuzat de complicitate. Dacă Lică scapă, urmează răzbunarea.
După ce Marţi şi Ghiţă sunt interogaţi, iar Pintea o aduce pe slujnica Uţa, aceştia pornesc spre cârciumă. Pe drumul de întoarcere descoperă „trupul unui copil mort de o lovitură, pe care o primise, precum se vede, cu patul puştii în ceafă…” Spre miezul nopţii, Pintea găseşte și trupul femeii în negru, iar lângă ea se afla biciul lui Lică. Șirul victimelor continuă cu Hantl, unul dintre jandarmii lui Pintea, înjunghiat cu un cuţit care părea a fi al lui Săilă. La Buză Ruptă acasă se găseşte, în acest timp, o parte din argintăria furată de la arendaş, așa că Pintea se duce la comisar, în timp ce alţi jandarmi aduc vestea că Lică este în Ineu pentru că venise să întâlnească o doamnă de la Arad căreia avea să-i dea preţul unei turme vândute la târgul de la Zărand.
În faţa comisarului, Lică recunoaşte că văzuse cuţitul la Săilă şi că biciul este al lui, presupunând că îl uitase la Moara cu noroc. Lică neagă tot ce declaraseră ceilalţi oameni la anchetă, spunând că poate fi adevărat, dar el nu-şi aminteşte nimic, că argintăria arendaşului fusese pusă de altcineva, în mod intenţionat, în casa lui Buza Ruptă, iar despre biciul şi cuţitul găsite la locul omorului dădu din umeri. Spre surprinderea tuturor, Pintea repetă afirmaţiile lui Lică. În final, Lică „se află nevinovat; Ghiţă ale cărui purtări dăduseră loc la bănuieli, scapă în lipsă de destule dovezi, iar Buză Ruptă şi Săilă Boarul fură osândiţi pe viaţă”.
În zilele următoare, Lică îi aduce lui Ghiţă bani furaţi şi-i mărturiseşte că femeia a murit deoarece n-a vrut să vândă un lanţ care-i era foarte drag.
La rândul ei, Ana descoperă că bancnotele pe care le număra sâmbăta le văzuse la doamna în doliu, așa că i le arată lui Ghiţă care se duce cu ele la Pintea. Acolo el se înţelege cu jandarmul să-i ducă toţi banii primiţi de la Lică pentru a-i schimba cu alţii, iar cei însemnaţi să rămână dovadă.
In timpul acesta, bătrâna pleacă împreună cu copiii să petreacă sărbătorile de Paşti la Ineu, iar Ana rămâne la cârciumă alături de Lică. Deși supărat la început că nu a putut scăpa de ea, Lică se simte bine când vin lăutarii şi o ia la joc. La sfârşitul dansului, Lică o ţine pe Ana pe genunchi şi o sărută, iar Ghiţă îşi lasă soţia în braţele Sămădăului şi se duce după Pintea. In aceasta situație, Ana îi cere lui Lică să o ia cu el, văzând în Lică adevăratul bărbat, nu „ o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”, cum e Ghiţă, însă Lică nu vrea sa aibă de-a face cu ea și pleacă pe cal, înfruntând o furtună de care abia se adăpostește într-o biserică.
Finalul nuvelei il surprinde pe Ghiţă întors acasă unde o găseşte pe Ana și o înjunghie cu un cuţit. La rândul lor, Lică şi Răuţ, din ordinul Sămădăului „îşi descarcă pistolul în ceafa lui Ghiţă” și dau foc hanului. Urmărit de Pintea, lipsit de puteri şi fără a putea trece râul umflat din cauza ploii, Lică îşi sfărâmă capul de trunchiul unui stejar uscat.
Luni la prânz, bătrâna şi copiii privesc zidurile afumate ale cârciumii: „Aşa le-a fost dat”.
Rezumat după nuvela scrisă de Ioan Slavici
