Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… în Verona, cunoscutul oraș italian, o ceartă de când lumea și pământul între cele mai de seamă familii, Montague și Capulet.
De la mic la mare, toți cei ai casei Montague îi urau pe Capuleți și invers. Așa că nici nu încape îndoială că orice petrecerea dată de bătrânul nobil Capulet s-ar fi terminat cu vărsare de sânge dacă era prins pe acolo vreun picior de Montague. Și totuși…
Romeo, tânărul fiu al nobilului Montague, nu era dintre aceia care se tem de luptă, și nici nu se dădea în lături de la muzică și dans. Așa că și-a făcut apariția neinvitat la una dintre petreceri cu chipul ascuns sub o mască, fără să știe în ce pericol se pune. Și nu mă refer la un pericol din acela la care vă gândiți voi, cu lupte și săbii, ci la pericolul de a se îndrăgosti de mezina Capuleților, prea tânăra și frumoasa Julieta:
– Iartă-mă că am îndrăznit să îți ating mâna! spuse Romeo, fermecat pe loc de frumusețea Julietei.
Julieta încercă să ghicească cine se ascunde în spatele măștii, dar oricum nu mai era cale de întoarcere – Cupidon săgetase deja cu iubire ambele inimi tinere care nu mai puteau sta despărțite.
– Vai, ce mă fac? Acest tânăr este un Montague! se gândi Julieta.
Nici Romeo nu a fost scutit de chinul adevărului, când a realizat că inima îi aparținea de acum înainte unei Capulet.
În aceeași seară Romeo s-a întors la casa Julietei, imediat după ce au plecat toți invitații. O zări în balconul camerei pe ea, iubirea cea mare a vieții lui.
– O, Romeo, Romeo! De ce ești un Montague? Renunță la numele tău și voi face și eu la fel, suspină Julieta!
– Vai mie, răspunse Romeo, spune-mi cum vrei, spune-mi Iubire, dar nu lăsa dușmănia familiilor noastre să ne despartă!
– Cum ai ajuns aici?
– Dragostea m-a călăuzit și martor mi-e cerul că tu vei fi a mea și eu al tău!
Dulci cuvinte de iubire și-au spus cei doi îndrăgostiți, iar pentru a doua zi au stabilit o cununie secretă, pe care a oficiat-o călugărul Lorenzo, prieten vechi cu ambele familii, care se gândi că în sfârșit avea să dispară dușmănia veche dintre Capuleți și Montague.
Dar bucuria celor doi a fost scurtă, căci soarta l-a dus pe Romeo într-o luptă în care l-a înfrânt chiar pe vărul Julietei, năvalnicul Tybalt. Singura soluție să scape de răzbunarea familiei Capulet era să plece din Verona pe loc. Sentința i se păru lui Romeo mai cumplită decât moartea însăși pentru că nu voia să își părăsească iubita. Plin de durere și remușcări, s-a dus să plângă pe umărul călugărului Lorenzo, care l-a sfătuit să își ia rămas bun de la scumpa Julieta și să părăsească orașul. Tot Lorenzo i-a promis că în cel mai scurt timp îi va trimite vorbă despre planul la care se gândea pentru a-i aduce împreună din nou pe cei doi îndrăgostiți.
Și Julieta a plans și a suferit în urma iubitului plecat, iar vestea că tatăl său vrea s-o mărite cu nobilul Paris a căzut ca un fulger peste tânăra cu inima frântă. În zadar a încercat ea să-și înduplece tatăl că nu îl iubește pe Paris. Nu a fost chip să-l convingă. Nunta fusese stabilită deja, iar pregătirile erau în toi.
Atunci, bunul Lorenzo, i-a dat Julietei o sticluță cu o băutură care-i aducea moartea, dar doar pentru o zi. În loc de nuntă, Capuleții ar fi avut o înmormântare, iar la ceas de seară, Romeo ar fi venit să-și ia soția din cripta familiei. Astfel, iubirea lor mare putea continua la adăpost de intrigile și răzbunările famiilor lor.
Ce plan perfect! Dar singura condiție ca totul să meargă bine era ca Romeo să afle planul la timp, însă soarta crudă a făcut ca mesagerul să nu reușească să ajungă la timp, iar Romeo să nu afle ce puseseră la cale Julieta și Lorenzo.
Vestea morții fulgerătoare a iubitei sale l-a adus pe culmile nebuniei:
– Cumplit vă blestem, stele! La voi e sufletul soției mele! La noapte, Julieta, voi dormi alături de tine!
Decis să moară alături de ea, Romeo porni ca o furtună spre mormântul Julietei, ținând în mână otravă adevărată. Își luă rămas bun pentru ultima oară de la buzele doamnei sale, sărutându-le, și sorbi otrava. O clipă mai târziu Julieta își reveni și văzu ca iubitul ei își dormea somnul cel veșnic la picioarele sale, convins că a pierdut-o. Vai, cât s-a înșelat!
– Ce văd, o Doamne, la Romeo-n mână? O cupă cu otravă? A murit! Cumplită lovitură! Nu mi-ai lasat măcar o picătură!
Cu inima îndurerată, găsi cea mai rapidă soluție să-i fie iar alături lui Romeo:
– Ce văd? Pumnal cu lama binecuvântată…
Ce tragedie că doar prin moarte acești tineri îndrăgostiți au putut alunga o veche ceartă între familii – nu-i așa?
Adaptare după Romeo și Julieta, de William Shakespeare
