Comedia în 4 acte începe cu o discuție între Ștefan Tipătescu, prefectul unui județ de munte, și Ghiță Pristanda, polițistul orașului, despre alegerile care urmează. Polițistul îi dezvaluie prefectului o întâmplare la care a fost martor în noaptea precedentă în timp ce patrula: Nae Cațavencu, rivalul prefectului, a intrat în posesia unui document important care îl va ajuta să fie ales în Camera Deputaților odată ce va fi făcut public.
-Ce-mi ordonaţi, coane Fănică?
-Să-mi afli ce scrisoare e aia şi despre cine e vorba.
În scurt timp apare și Zaharia Trahanache, un apropiat al familiei Tipătescu, care îi povesteste prietenului său că Nae Cațavencu i-a arătat o scrisoare de amor a prefectului către Zoe, soția lui, dar e convins că e plastografie. Așadar, cel mai bine ar fi ca soția sa să nu afle despre această întâmplare ca să nu se supere.
– Fireşte că nu se poate; dar ţi-ai fi închipuit aşa mişelie…
Nae Cațavencu, avocat din opoziție și directorul ziarului Răcnetul Carpaților, vrea să obțină candidatura ca deputat și, de aceea, îl șantajează pe prefect cu scrisoarea de amor pe care a luat-o cu viclenie de la Cetățeanul turmentat. La rândul lui, Cetățeanul Turmentat o găsise pe stradă după ce fusese pierdută de Zoe Trahanache.
Imediat după ce îl întâlnește pe Tipătescu, Zoe îi povestește speriată tot ce a auzit:
-Am aflat și eu! Sunt nenorocită, Fănică. Ce ne facem?
Folosind scrisoarea ca instrument de șantaj. Cațavencu vrea ca Zoe să își convingă amantul să îi susțină candidatura ca deputat, dar Tipătescu nu se lasă prea ușor convins să îl voteze în schimbul documentului compromițător. El îi ordonă lui Pristanda să îl aresteze pe Cațavencu și să-i întoarcă toată casa pe dos în căutarea scrisorii pierdute.
- Lasă-mă… Dacă ambiţia ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de ruşinea mea, de viaţa mea, lasă-mă! Să mor… spune Zoe, încercând cu orice mijloc să își convingă amantul să își voteze adversarul.
Într-un final, Zoe Trahanache, disperată că onoarea ei va fi compromisă, îl asigură pe Cațavencu de susținerea ei si a lui Trahanache.
Pe de altă parte, Farfuridi și Brânzovenescu, doi membri de seamă ai partidului, se tem de trădare: Să fie trădare la mijloc? Se întreabă Brânzovenescu, în timp ce Farfuridi îi raspunde: Eu merg şi mai departe şi zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!…
După ce vin să le ceară socoteală liderilor partidului, cei doi, convinși ca sunt trădați, trimit la Centru o anonimă prin care vor să informeze că se pregătește un complot în partid, pe care Tipătescu reușește să o oprească la timp. Ca și Cetățeanul Turmentat, ei sunt oamenii cărora trebuie să li se spună cu cine să voteze și sunt oricând gata să trădeze, la rândul lor, dacă este în interesul personal.
În tot acest timp, Zaharia Trahanache, personajul care le cere tuturor din jur „puțintică răbdare”, descoperă o poliță falsificată de Cațavencu, prin care acesta își însușise ilegal 5000 de lei de la fundația Aurora Economică Română, al cărei președinte era.
Tot acum apare de la Centru o dispoziție prin care li se cere tuturor ca Agamemnon Dandanache, un politician incult și fără scrupule, să fie ales cu orice preț pentru că și el, la rândul lui, găsise o scrisoare compromițătoare pe care o folosea ca instrument de șantaj.
Tipătescu deschide nervos și citește cu voce tare:
Cu orice preţ, dar cu orice preţ, colegiul d-voastră al II-lea trebuie să aleagă pe D. Agamemnon Dandanache.
La întrunirea agitată din sala cea mare a primăriei, chiar în ziua alegerilor, Farfuridi și Cațavencu își rostesc discursurile, urmărind fiecare să-i atragă pe alegători de partea sa. Cele două tabere se încaieră, iar Cațavencu pierde pălăria în căptușeala căreia era scrisoarea.
În acest timp, Cetățeanul turmentat găsește pălăria și crede că-i a sa. Când și-o îndeasă pe cap, observă ca îi este strâmtă și, dorind să o lărgească, desface căptușeala și găsește scrisoarea pe care i-o înmânează exact destinatarului: Zoe Trahanache. În această situație, Zoe intră în posesia documentului care i-a dat viața peste cap și îi cere lui Cațavencu să conducă festivitatea organizată în cinstea alegerii rivalului său, Agamemnon Dandanache sau Agamița Dandanache, cum i se mai spune. Pierzând orice șansă de a mai fi desemnat candidat și riscând să fie făcut răspunzător pentru falsul descoperit de Trahanache, Cațavencu acceptă pedeapsa femeii.
În aceste situații ridicole, Agamemnon Dandanache este desemnat candidat, folosindu-se tot de o scrisoare de amor găsită întâmplător. Spre deosebire de Cațavencu, care ar fi predat scrisoarea dacă ar fi fost ales, Agamiță Dandanache păstrează scrisoarea, deoarece considera că mai poate fi utilă și altadată.
În final, alegerea noului candidat este sărbătorită de ambele tabere. Toți se îmbrățișează, iar Cațavencu ciocnește câte un pahar în cinstea foștilor combatanți de parcă niciodata nu le-a fost dușman, rostind un ultim discurs:
- (…) Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!
Ascultă și alte texte din Școala de povești.
Un proiect susținut de
