Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.
Cât pentru mine unul, fieștecine știe
C-o am de bucurie
Când toata lighioana, măcar și cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”
Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce latră foarte tare.
Cațelul Samurache, ce ședea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Și ca nu au mândrie, nici capricii deșarte,
S-apropie îndată
Să-și arate iubirea ce are pentru ei:
„Gîndirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Și sentimentul vostru îl cinstesc, frații mei.”
– „Noi, frații tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, frații tăi, potaie!
O să-ți dăm o bătaie
Care s-o pomenești.
Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,
Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești?”
– „Dar ziceați…”
– „Și ce-ți pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru caței.”
Aceasta între noi adesea o vedem,
Și numai cu cei mari egalitate vrem.
de Grigore Alexandrescu
→ Descarcă fișa de evaluare aici: Câinele și cățelul
Un proiect susținut de Fundația Orange prin programul Lumea prin Culoare și Sunet
