Într-o vreme demult apusă, pe coastele Havanei, trăia un bătrân pescar numit Don Esteban, cunoscut pentru poveștile sale despre comoara ascunsă a mării. El le spunea marinarilor și copiilor din sat că, în adâncurile Golfului Havanei, se ascundea o perlă uriașă, atât de strălucitoare încât lumina ei putea fi văzută chiar și prin apele tulburi ale oceanului.
Se spunea că această perlă fusese cândva în posesia unei zeițe a mării, care o purta într-un colier și aducea liniște apelor. Dar, într-o noapte furtunoasă, un pirat lacom a încercat să o fure. Furioasă, zeița a blestemat perla și a scufundat corabia acestuia în apele adânci, ascunzând comoara pentru totdeauna.
Într-un sat de pescari de pe coasta Cubei, un băiat pe nume Miguel asculta fascinat poveștile bătrânului Don Esteban.
— „Dacă perla chiar există, aș putea s-o găsesc?”, întreba băiatul, cu ochii sclipind de curiozitate.
Bătrânul râse blând.
— „Ah, tinere, mulți au încercat, dar niciunul nu s-a mai întors. Se spune că perla este protejată de spiritele mării.”
Dar Miguel era hotărât. Într-o dimineață liniștită, și-a luat barca mică, a ridicat vela și s-a aventurat în largul Golfului Havanei, unde legendele spuneau că perla se află ascunsă.
Apele erau liniștite, iar cerul senin. Miguel a vâslit până când a ajuns într-un loc unde coralii străluceau sub razele soarelui, iar peștii înotau în jurul lui ca niște săgeți de argint.
— „Aici trebuie să fie locul…”, șopti el.
Cu inima bătând puternic, băiatul s-a cufundat în adâncuri. Cu fiecare metru, lumina devenea tot mai slabă, iar liniștea oceanului îl învăluia. Deodată, printre alge și epave acoperite de nisip, Miguel zări o sclipire misterioasă.
Perla!
Era mare cât o nucă de cocos, cu reflexii de aur și argint, odihnindu-se pe o stâncă acoperită de alge fosforescente. Dar, chiar când Miguel întinse mâna să o ia, apele din jurul lui începură să se agite. O umbră imensă se ridică din nisip – era un pește uriaș, străjerul comorii!
Fără să se sperie, Miguel și-a amintit de poveștile lui Don Esteban și a înțeles că perla nu putea fi luată prin forță. În loc să încerce să o smulgă, a scos o cochilie frumoasă pe care o avea în buzunar și a așezat-o pe stâncă, oferind-o în schimb.
Apele s-au liniștit brusc. Străjerul mării și-a înclinat capul uriaș, apoi s-a retras în adâncuri. În acel moment, perla s-a ridicat ușor din nisip și s-a așezat în mâinile lui Miguel.
Cu inima plină de bucurie, băiatul s-a întors la suprafață, iar soarele strălucea acum mai puternic ca niciodată. Când a ajuns înapoi în sat, toți oamenii s-au adunat să vadă perla strălucitoare.
— „Ai reușit, Miguel! Ai găsit Perla Havanei!”, strigară ei, uimiți.
În loc să o păstreze pentru el, băiatul a oferit perla bătrânului Don Esteban, spunând:
— „Acum legenda va trăi pentru totdeauna, iar perla va lumina satul nostru.”
Și astfel, perla a fost așezată într-un templu vechi din Havana, unde, se spune, strălucește în fiecare noapte, amintindu-le oamenilor că adevărata comoară nu este bogăția, ci curajul, înțelepciunea și bunătatea inimii.
