Lupul cel năzdrăvan și Prințul

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… un împărat, o împărăteasă și cei 3 copii ai lor. Zi de zi împăratul se plimba în grădina palatului și îngrijea florile pe care le iubea, și din când în când, trăgea cu ochiul spre capătul grădinii unde se afla un pom cum nu mai exista în toată lumea – un măr care făcea mere de aur. Într-o zi, împăratul văzu că pomul înflorește, apoi își scutură florile, iar spre seară a văzut fructele mari și frumoase, gata-gata să se coacă. Apoi a zâmbit de bucurie la gândul că a doua zi o să mănânce mere de aur la masă!

Dar…

Mare i-a fost uimirea în dimineața următoare când, în loc de mere coapte, văzu că pomul avea flori din nou, așa că împăratul era nevoit să mai aștepte încă o noapte pentru a gusta din merele de aur. Dar, ce să vezi? A doua zi, merele lipseau din nou. Se pare că tot ce noaptea se cocea, a doua zi dispărea. Supărat, împăratul a promis că îl va face împărat în locul lui pe acela care îi va aduce merele de aur și îl va prinde pe hoț.

Primul care îi ceru voie împăratului să păzească mărul, a fost chiar fiul său cel mare, dar nu reuși să prindă hoțul. Urmă fiul mijlociu, care se întoarse tot cu mâna goală, spunând că la miezul nopții a căzut într-un somn atât de adânc încât nu și-a mai putut ține ochii deschiși.

Într-un final, a venit și rândul celui mai mic să stea la pândă. Cum veni seara, își luă tolba cu săgeți, arcul și sabia și se duse în grădină. Se hotărî să stea în picioare pe un trunchi de pom tăiat astfel încât să cadă la pământ și să se trezescă, dacă îl ia somnul.

Spre dimineață, fiul cel mic auzi un fâlfâit de aripi și simți că cineva scutură pomul cu mere. Scoase o săgeată și… pac! Încă una… pac! Abia când trase a treia săgeată auzi cum un stol de păsări își ia zborul, lăsând în urmă câteva dintre merele aurite. Și asta nu a fost tot! Când s-a uitat mai bine, a zărit pe jos două pene strălucitoare cu totul și cu totul din aur, pe care le-a luat cu el. Și cum era foarte curajos, se hotărî să pornească în căutarea hoților.

După un drum lung, băiatul ajunse într-o pădure deasă și stufoasă unde zări un lup groaznic de mare, cu fruntea de aramă. Imediat puse o săgeată în arc și se pregăti să tragă, când lupul strigă:

• Stai Prințule, nu trage cu săgeata, că mult bine ți-oi face si eu vreodată.

Băiatul de împărat puse arcul jos și îi povesti lupului că e în căutarea hoților care fură merele de aur.

• Știu cine e hoțul, spuse lupul. Este chiar împăratul păsărilor care stă într-o colivie de aur în împărăția vecină. Înainte de a porni la drum ia cu tine acest merișor și când vei avea nevoie de mine, uite-te la el și eu voi veni îndată la tine.

Ajuns la marginea pădurii, Făt-Frumos zări grădina palatului și colivia de aur despre care îi povestise lupul. Se furișă și când să pună mâna pe ea, pasărea țipă o dată și, cât ai zice pește, fiul de împărat se văzu înconjurat de o mulțime de păsări zgomotoase.

Treziți de gălăgie, paznicii palatului alergară spre pasăre și îl găsiră pe Făt-Frumos cu colivia în mână, așa că imediat îl duseră la împăratul acelui ținut ca să-l judece.

• Te-am prins! Dacă veneai să îmi ceri pasărea, poate ți-o dădeam, spuse împăratul, dar pentru că ai vrut să o furi, trebuie să te omor.

• Această pasăre, spuse Printul, ne fură merele de aur din grădină.

• Poate e adevărat, dar regulile sunt reguli. Singurul mod în care te poți salva de la moarte este dacă îmi aduci iapa sălbatică din curtea împăratului meu vecin.

Ce mai putea face acum Prințul? A fost de acord, așa că plecă spre curtea împăratului vecin. Acolo zări minunata iapă albă cu căpăstru aurit, împodobit cu pietre prețioase care luminau ca soarele.

Pe la miezul nopții merse pe vârful degetelor și deschise grajdul cu gândul de a fura minunăția, dar iapa necheză atât de tare încât tot cerul se cutremură.

• Pentru fapta ta, pedeapsa este moartea, îi spuse împăratul vecin, trezit și el din somn. Doar dacă vei putea să mi-o aduci pe Zâna Zanelor te voi ierta.

Imediat Făt-Frumos își aminti de merișor, îl scoase din sân și se gândi la lup.

• Ce dorești, Făt-Frumos? Îl întrebă lupul care își făcu imediat apariția.

• Ce să doresc? Am nevoie de ajutor – și îi povesti tot ce se întamplase.

• Lasă pe mine, că rezolv eu încurcătura asta, spuse lupul.

Așa că porniră împreună spre Zâna Crăiasă.

Frumoase palate mai avea zâna! Până și lupul se mira de măreția și strălucirea acestor locuri. În câteva minute, lupul ajunse în grădina palatului și se ascunse după o tufă cu trandafiri. Stând acolo și păzind, iată că a ieșit Zâna Zânelor, mai frumoasă decât orice fată de pe fața pământului. Avea un păr lung, de aur, ochi mari, negri ca murele și pielea albă ca spuma laptelui.

Cum se apropie de tufa de trandafiri, lupul se repezi, o luă în spinare și alergă într-un suflet cu ea spre Prinț.

• Dacă tu m-ai furat, atunci a ta voi fi, îi spuse Zâna.

• A mea să fii, îi răspunse băiatul îndrăgostit până peste cap.

Văzând lupul dragostea dintre ei, puse la cale un plan. Se dădu de trei ori peste cap și se transformă în Zâna Zânelor, apoi i se arătă împăratului vecin.

• Curajul tău, Făt-Frumos, te-a scăpat de la moarte, îi spuse împăratul fermecat de frumusețea Zânei, care era de fapt lupul transformat în zână. Cum am promis, te răsplătesc oferindu-ți iapa și căpăstrul minunat.

Imediat Făt-Frumos și Zâna încălecară pe iapă și porniră în goană spre împăratul ce avea pasărea cu pene de aur. Când erau aproape de curtea împăratului, lupul năzdrăvan, care venise în urma lor, se dădu iar de trei ori peste cap și luă forma iepei.

• Ai scăpat de moarte, Făt-Frumos. Dă-mi iapa și eu îmi voi ține cuvântul. Îți dau pasărea și colivia de aur.

Mare i-a fost uimirea împăratului când, după ce rămase singur cu iapa, aceasta se transformă sub ochii lui într-un lup fioros care o luă la fugă spre pădure până ajunse la Făt-Frumos.

• De data aceasta ți s-au îndeplinit dorințele, Făt-Frumos, îi spuse lupul băiatului de împărat. Dar în viața ta nu mai promite că poți face lucruri care îți depășesc puterile că eu nu voi fi acolo să te ajut.

Apoi se despărțiră, ducându-se fiecare la treaba lui.

Cum ajunse acasă, Făt-Frumos porunci să se facă un grajd special pentru iapă, iar colivia cu pasărea fu așezată pe un stâlp din grădină.

Fericiți, toți se pregătiră apoi de nuntă și petrecură trei zile și trei nopți fără încetare.