Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată Antoine, un bărbat căruia îi plăcea să descopere lumea de la bordul avionului său. Odată, avionul a rămas în pană în Pustiul Saharei, cu o defecțiune la motor. Era singur, fără mecanici sau călători, așa că se apucă să îl repare. Avea apă de băut doar pentru opt zile și se simțea ca un naufragiat pe o insulă pustie în mijlocul oceanului.
Prima noapte a dormit acolo, lângă avion. Dimineața, în zori, bărbatul a auzit un glăscior ciudat:
- Te rog, desenează-mi o oaie!
- Cum? Ce? A întreabat Antoine, sărind în picioare ca lovit de trăsnet. A privit atent și, uimit, a văzut un omuleț cu totul nemaipomenit. Nu uitați că se aflau la mii de kilometri depărtare de orice tărâm locuit. Omulețul nu părea nici obosit, nici flămând, nici speriat. Era Micul Prinț.
Când, în sfârșit, a fost în stare să vorbească, Antoine l-a întrebat:
- Bine, dar ce cauți tu aici?
- Te rog, desenează-mi o oaie.
- Nu mă pricep să desenez!
- Nu-i nimic, desenează-mi o oaie!
Așa că Antoine s-a apucat de desenat. După mai multe încercări nereușite, pierzându-și răbdarea, bărbatul a desenat o cutie cu niște găuri pe care i-a arătat-o prințului:
- Oaia care îți trebuie ție este înăuntru.
- Da, asta e oaia mea! Crezi că mănâncă multă iarbă? La mine acasă este așa de puțin loc!
I-a trebuit mult timp lui Antoine să își dea seama de unde venea Micul Prinț. Ei bine, venea de pe o altă planetă, o planetă foarte mică, de mărimea unei case, atât de mica încât într-o zi a văzut de patruzeci și trei de ori cum asfințește soarele. De fapt, era un asteroid, asteroidul B 612. În fiecare zi Antoine descoperea câte ceva în legătură cu planeta, cu plecarea sau călătoria Micului Prinț. Astfel, într-o zi a aflat despre ierburile bune și ierburile rele.
- Pe planeta mea, spuse Micul Prinț, ca pe toate planetele, sunt și ierburi bune, și ierburi rele. Dacă este vorba de un fir de trandafir, îl lași să crească, dar dacă este vorba de o plantă rea, cum este baobabul, trebuie să o smulgi din rădăcină imediat. Dar dacă oaia mea mănâncă baobabul când e mic, înseamnă că o să mănânce și trandafirii chiar dacă au spini?
- Da, o să mănânce și trandafirii, răspunse Antoine, chinuindu-se să desfacă un șurub care se înțepenise.
- Atunci de ce se mai străduiesc trandafirii să își facă spini dacă nu le folosesc la nimic?
- Micuțule, eu am o treabă serioasă. Nu mă interesează ce mănâncă oaia ta! a răspuns Antoine cu ciocanul în mână şi cu degetele negre de la uleiul de motor.
- Of, vorbești ca un om mare! Toate le încurci, toate le amesteci. Nu e importantă bătălia dintre oi și flori? Eu știu o floare fără seaman pe lume, care crește doar pe planeta mea. Dacă într-o dimineață o oaie mititică ar nimici floarea, acesta lucru nu e important? Dacă am îndrăgit o floare unică printre stele, eu sunt fericit dacă privesc stelele, știind că floarea mea este undeva, acolo. Dar dacă floarea într-o zi ar muri, ar fi ca și cum toate stelele s-ar stinge. Asta nu e important? întrebă prințul plângând.
De data aceasta, Antoine nu a știut ce să mai răspundă. Micul Prinț nu era interesat de cifre, de afaceri, aşa cum sunt oamenii mari. El era preocupat de locul unde îşi va ţine oaia, de arbuştii numiţi baobabi, de oile care mănâncă baobabi și trandafiri.
Într-o zi, Micul Prinț a văzut pe planeta lui o floare deosebită. Mai erau flori pe planeta lui, dar flori obișnuite, cu un singur rând de petale. Această floare era altfel, era un trandafir cu petale colorate. Floarea era foarte frumoasă, dar și foarte răsfățată. Îi cerea prințului să o alinte și să o ocrotească, ca o prințesă mofturoasă. Prințului îi plăcea floarea, dar în același timp se gândea că e ciudată.
Într-o zi băiețelul hotărî să plece într-o călătorie, așa că se duse să ude floarea pentru ultima dată, dar floarea începu să plângă.
- Îmi pare rău. Îţi cer iertare …. Ei bine, da, te iubesc, zise floarea. N-ai bănuit nimic, din vina mea. Dar n-are nici o importanţă. Încearcă să fii fericit… Eu mă descurc. Am patru spini ca să mă apăr de ghearele fiarelor. Te-ai hotărât să pleci. Pleacă! zise ea, deoarece nu voia ca el s-o vadă plângând.
Atunci, Micul Prinţ părăsi asteroidul B 612 şi plecă pentru a cunoaşte lumea.
În drumul său a întâlnit mai multe planete foarte mici cu un singur locuitor.
Prima planetă era locuită de un rege care credea că domneşte peste tot universul. A doua planetă era locuită de un înfumurat căruia îi plăcea să fie admirat şi aclamat. A treia planetă era locuită de un beţiv care bea pentru că îi era rușine că bea.
- Oamenii mari sunt categoric foarte, foarte ciudaţi! Se gândea mereu Micul Prinț.
A patra planetă era locuită de un om de afaceri,care îşi petrecea tot timpul numărând stelele crezând că sunt ale lui, iar pe a cincea planetă locuia un lampagiu cu un felinar pe care îl aprindea și stingea mereu. Făcea asta pentru că planeta lui era așa mica, încât ziua dura doar un minut.
- Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar face să se mai nască o stea sau o floare, gândi prințul. Când îşi stinge felinarul, îşi adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasă. Cu adevărat folositoare de vreme ce-i frumoasă.
A şasea planetă, de zece ori mai mare decât cele întâlnite până atunci, era locuită de un geograf. Deodată, geograful îi zise:
– Ei, tu vii de departe! Tu eşti explorator! Fă-mi o descriere a planetei tale!
– O! La mine, zise Micul Prinţ, nu prea ai ce vedea, e loc puţin de tot. Am trei vulcani şi o floare.
– Noi nu notăm florile, zise geograful.
– Cum aşa? E tot ce poate fi mai frumos!
– Pentru că florile sunt efemere.
– Ce înseamnă „efemere”?
– Înseamnă „ceva ameninţat să piară în curând”.
– Floarea mea e ameninţată oare să piară în curând?
– Bineînţeles! Dacă vrei să îți mai continui călătoria, te sfătuiesc să mergi pe planeta Pământ. Am auzit că e foarte frumos acolo.
-Floarea mea e efemeră, iar eu am lăsat-o singură acasă!, se gândi cu tristețe Micul Prinț, dar își continuă drumul.
Aşadar, a şaptea planetă a fost Pământul! Când ajunse pe Pământ, s-a mirat foarte mult că nu a văzut pe nimeni. Tocmai începuse să se teamă ca nu cumva să fi greşit planeta, când un inel de culoarea lunii se mişcă pe nisip.
– Bună seara, rosti micul prinţ, oarecum la întâmplare.
– Bună seara, rosti şarpele. Ce cauţi tu pe-aici?
– Am nişte necazuri cu o floare, zise Micul Prinţ.
– Aha! spuse şarpele. Şi tăcură amândoi.
– Unde sunt oamenii? spuse în cele din urmă Micul Prinţ. Te simţi cam singur în pustiu…
– Singur te simţi așa şi printre oameni, zise şarpele.
Apoi Micul Prinț își continuă drumul pe Pământ și găsi o grădină plină de trandafiri asemănători florii lui de acasă. Offf, el credea că floarea lui e unică în univers! În timp ce își amintea de floarea lui, băiatul zări o vulpe. Ea îl ajută să înţeleagă că floarea lui este unică pentru el şi se deosebeşte de toţi trandafirii din lume pentru că aveau nevoie unul de altul.
Toate acestea le-a aflat Antoine de la Micul Prinț în zilele în care au fost împreună. Era deja a opta zi de când avionul se prăbușise în deșert. Provizia de apă era terminată, avionul nu era încă reparat, așa că au plecat să caute o fântână și să-și potolească setea. Iar când s-au întors, Antoine a reușit ca prin minune să facă avionul să zboare. Dar nu numai el trebuia să se întoarcă acasă, ci și Micul Prinț, copilul cu păr de aur. În noaptea următoare se împlinea un an de când Micul Prinț era pe Pământ, iar despărţirea este foarte grea,
- Te vei uita la stele, noaptea, îi zise el lui Antoine. Steaua mea e prea micuţă, ca să-ţi arăt unde se află. Aşa că te vei uita cu drag la toate stelele, știind că una este steaua mea… Toate vor fi prietene cu tine. Pentru tine stelele vor răde și îți vor vorbi, pentru că acolo, pe undeva, sunt eu.
După aceste cuvinte, Micul Prinț s-a întors acasă, pe planeta lui micuță. Iar noi, toți care îl iubim pe Micul Prinț, când privim noaptea stelele, știm că acolo, undeva, este copilul cu părul de aur care are grijă ca nimeni să nu-i facă vreun rău florii lui.
Adaptare după cartea cu același nume de Antoine de Saint-Exupéry
Interpretare – Claudia Lungu
Un proiect susținut de Fundația Orange prin programul Lumea prin Culoare și Sunet
