Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un băiețel tare sărac pe nume Iang. Lui Iang îi plăcea mult să deseneze și visa să ajungă pictor. Într-o zi, plimbându-se printr-un parc, băiețelul zări un artist pictând, iar mișcările pensulei pe pânză îl vrăjiră atât de mult încât spuse cu voce tare:
– Vreau și eu să învăț să pictez! Împrumută-mi și mie o pensulă!
– Un zdrențăros ca tine vrea să ajungă pictor? Du-te de aici, pictura nu e de tine! îi răspunse omul și își văzu mai departe de tabloul lui.
– Dacă așa stau lucrurile, atunci o să muncesc mai mult și o să ajung pictor, o să vezi!
Din ziua aceea, Iang s-a pus pe treabă și, de fiecare dată când avea ocazia, își imagina cum ar arăta obiectele din jurul său într-un tablou pictat chiar de el: desena cu ajutorul crenguțelor în țărână, pe scoarța copacilor și cu degetul ud pe pietricele tot felul de păsări și animale pe care le vedea.
Deși nu avea bani să își cumpere pensule, băiatul nostru nu s-a dat bătut și, iată că, într-o noapte, în vis i-a apărut un bătrânel cu barba albă și pufoasă, îmbrăcat în haine împodobite cu cele mai frumoase picturi. Moșneagul îi întinse un penel, adică o pensulă, și îi zise:
– Îți dăruiesc aceast penel fermecat pe care îl meriți datorită muncii tale. Sunt sigur că vei ști să îl mânuiești cu pricepere. Și ce să vezi? Când s-a trezit, Iang și-a dat seama că are în palmă o pensulă de aur exact ca aceea din vis.
Prima dată a desenat o pasăre. Pasărea și-a desfăcut aripile și zbrrrrr s-a înălțat spre cer. Apoi a desenat un pește care a mișcat din codiță și a sărit HOP în râul din fața cămăruței unde locuia băiatul. Și tot așa, Iang a început să deseneze toate lucrurile pe care și le doreau oamenii săraci din jurul său: unuia i-a desenat o căruță, altuia o lopată, un cal și o văcuță care să dea lapte. Toate prindeau viață atunci când le picta Iang!
Auzind acestea, bogătașul acelui ținut l-a chemat cu forța la el acasă pe Iang și i-a poruncit să deseneze tot ce îi cerea el – comori de aur, diamante și ale bogății. Dar băiatul nostru nu a vrut să picteze pentru el nici măcar un bob de orez.
– Închideți-l în grajd fără mâncare și lemne pentru foc! le-a poruncit bogătașul slugilor lui.
După 3 zile de ninsoare și frig, bogătașul s-a dus să vadă ce face Iang și l-a găsit ronțăind plăcinte lângă un foc puternic și un pat confortabil.
– Aha, s-a folosit de penelul magic, își spuse bogătașul. Și eu care credeam că o să îl găsesc înghețat de frig și înfometat! Nu se poate așa ceva, Iang trebuie pedepsit!
Dar ce să vezi? Iang fugise de mult cățărându-se pe o scară până pe acoperiș, apoi sărise în spatele unui cal pictat tot de el. Văzând că nu scapă de omul cel rău, care îl urmărea, băiatul a desenat repede un arc și a trimis o săgeată drept spre bogătaș care s-a prăbușit la pământ. După multe zile de mers pe căluțul lui, Iang a ajuns într-un orășel unde oamenii nu auziseră de puterile lui și a început să picteze pentru a-și câștiga traiul. Desigur că putea să picteze bani care să se transforme în bani adevărați, dar el dorea să fie corect și să muncească așa cum fac toți ceilați oameni. Tot ce trebuia să facă astfel încât tablourile să nu prindă viață era să le lase neterminate: fără un ochi, fără o aripă sau fără un picior. Zis și făcut, până într-o zi când a desenat un cocor fără un picior. Din neatenție, o pată de cerneală a căzut peste desen tocmai în locul ochiului și pasărea a înviat, luându-și zborul pe fereastră.
Vestea s-a răspândit repede până la urechile împăratului din China care l-a invitat la palat, cu gândul că trebuie să îi îndeplinească dorințele. Dar nici de data aceasta pictorul nu a dorit să se supună, așa că atunci când a fost rugat să deseneze un dragon, el a pictat o broască râioasă, iar când i s-a cerut o pasăre Phoenix, el a pictat o găină jumulită.
– Ce să fac cu tine, Iang? Văd că nu vrei să îmi îndeplinești dorințele. Aș putea să te arunc în închisoare, dar înainte vreau să mă conving dacă totuși ești bun de ceva, așa că îți ordon să îmi pictezi marea.
Atunci Iang a desenat câteva linii și în fața împăratului a apărut o mare cu apă limpede ca o oglindă.
– De ce nu sunt și pești în apă? Și… Vreau și o corabie să mă plimb!
Imediat Iang a pictat peștii și o corabie de toată frumusețea, iar împăratul s-a urcat la bord alături de fiica sa.
– Acum vreau vânt, să plutim mai repede, porunci împăratul.
Iang a desenat atunci o furtună cu nori negri, valuri înalte și fulgere.
– Prea mult vânt! Îmi scutură coroana de pe cap! a strigat împăratul.
Dar Iang nu auzea nimic și continua să picteze valuri atât de mari încât corabia s-a scufundat în apele adânci ale mării. Nimeni nu știe ce s-a întamplat cu Iang după asta, dar se spune că până la adânci bătrâneți a trăit printre oameni săraci pictând pentru ei tot ceea ce le trebuia pentru a duce o viață liniștită.
Rescriere după povestea chineză Penelul fermecat
