Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată un faraon, conducător al Egiptului, care își dorea mult, foarte mult un fiu. În cele din urmă, zeii i-au ascultat rugăciunile și i-au dat un moștenitor care să domnească peste țara piramidelor atunci când tatăl lui nu va mai fi. Dar bucuria nu a durat pentru că la naștere, cele 7 zeițe Hathor din mitologia egipteană, i-au prezis băiatului un viitor trist: micuțul avea să fie răpus de un crocodil, de un șarpe sau un câine.

Vai, ce veste îngrozitoare! După ce s-a gândit cum să facă să își salveze copilul, faraonul a dat ordin ca unicul său fiu să fie închis în inima deșertului, într-un turn de piatră păzit de oșteni. Acolo nimeni nu se putea apropia de el.

Timpul a trecut și într-o zi, în timp ce stătea pe acoperișul turnului, băiatul a văzut în depărtare un om însoțit de un animal ciudat: 

– Ce animal aleargă în urma omului de acolo? și-a întrebat slujitorul

– Acesta este un câine, stăpâne!

– Să mi se aducă și mie unul! spuse băiatul cu nerăbdare.

Când faraonul află dorința fiului său le spuse slujitorilor așa:

– Duceți-i un pui de ogar, ca să nu se supere!

Și așa se întâmplă.Băiatul îngriji ogarul pe care îl primise în dar până când acesta se făcu un câine mare și sprinten. Într-o zi tânărul își lua inima în dinți și îi spuse tatălui său:

– Tată, îți mulțumesc că m-ai apărat cât am fost copil, dar nu pot trăi toată viața fără să cunosc lumea cu frumusețile și primejdiile ei. De ce să rămân închis pentru totdeauna? Lasă-mă să mă duc, alături de cățelul meu, unde voi vedea cu ochii și, după ce îmi voi înfrunta dușmanii, mă voi întoarce la tine pentru a moșteni tronul.

– Nu te pot opri, fiule, spuse îngândurat faraonul. De azi ești propriul tău stăpân.

După multe zile de mers, prințul ajunse în Mesopotamia, la curtea unui împărat cu o singură fiică foarte frumoasă, dar niciun fiu.

– Oricine poate urca la fereastra fiicei mele se va căsători cu ea, spusese împăratul care își ținea fata într-un turn atât de înalt încât nimeni nu putea ajunge la ea.

Mulți tineri prinți au venit și au încercat să urce zidul, dar niciunul nu a reușit. În fiecare dimineață flăcăii plecau încrezători către prințesă, dar noaptea se întorceau descurajați. Soarele tocmai asfințea când fiul faraonului sosi în acel ținut și se opri să vorbească cu oamenii ce locuiau acolo.

– De unde vii, tinere? întrebă un localnic.

– Sunt fiul unuia dintre călăreții Egiptului. Mama mea a murit, iar tatăl meu s-a căsătorit cu o femeie foarte rea, așa că mi-am luat cățelul și am pornit în lume. Aflând ce poveste tristă are băiatul, toți tinerii de prin locul acela îl invitară cu ei la masa și îi povestiră despre împăratul lor și fata închisă în turn.

• Luați-mă și pe mine cu voi mâine la turn, spuse băiatul, fără a menționa că era un săritor neîntrecut.
• Sigur, hai cu noi!

Ei bine, a doua zi băiatul faraonului se dădu înapoi 70 de pași și, dintr-un salt, ajunse tocmai la fereastra unde stătea frumoasa frumoaselor care se îndrăgosti pe loc de el.

– Un tânăr a ajuns la fereastra fiicei tale! îi spuse un sol împăratului. Și nu e fiu de rege, ci un simplu luptător din Egipt.

– Cum să-mi dau fiica unui flăcau din Egipt aflat în căutarea norocului? Să se întoarcă în țara lui, spuse cu mare supărare împăratul.

– Dacă nu ne lași să fim împreună, nu o să mai mănânc și nici nu o să mai beau apă. Dacă va fi ucis, voi muri și eu, spuse prințesa cu lacrimi în ochi.

La auzul acestor amenințări, regele îl primi pe băiat în casa lui și organiză o nuntă mare și frumoasă. Într-o zi, prințul îi spuse soției sale secretul: Cele șapte ursitoare mi-au prezis că voi muri din cauza unui crocodil, unui șarpe sau unui câine.

• Nu se poate așa ceva, spuse fata îngrijorată. Vreau să scăpăm de câinele cu care ai venit!
• Nu voi accepta niciodată să îmi pierd câinele, spuse prințul. Cum ar putea să-mi facă vreun rău? Eu l-am crescut!

Totul a mers bine până când prințul și soția sa porniră într-o călătorie spre Egipt și poposiră într-un sat de lângă Nil în care oamenii erau tare speriați de un crocodil care ieșea din ape înaintând spre mijlocul satului în căutarea unui viteaz care l-ar putea ajuta să scape de cel mai mare dușman al său: Ocrotitorul apelor. Ba mai mult, în același sat mai exista și un șarpe veninos care ieșea noaptea din scorbură și îi mușca pe oameni, lăsându-i fără suflare.

Ce credeți că s-a întâmplat mai departe? Ghicește cineva? Atenție și veți afla!

Într-una dintre seri prințul adormi, iar soția lui rămase trează ca să-l păzească. Și iată că pe la miezul nopții șarpele veninos se strecură în încăpere printr-o crăpătură a peretelui. În drumul său răsturnă un vas cu vin și fu ispitit să guste din el. Băutura îl ameți pe loc. Atunci, soția fiului de faraon îi străpunse capul cu sulița și își salvă soțul de primejdie.

• M-ai salvat, spuse băiatul, în timp ce își îmbrățișa soția. Mulțumesc!

Peste doar câteva zile, prințul porni alături de câinele său să vâneze pe malul Nilului. Dintr-o dată animalul căpătă glas de om și îi spuse

– Trebuie sa fugi din calea mea, stăpâne! Acum!

Speriat, prințul sări în apă unde, cine credeți că stătea la pândă? Da, crocodilul!

– De vrei să scapi cu viață, trebuie să juri că până la asfințitul soarelui îl vei ucide pe Ocrotitorul apelor, dușmanul meu.

– Prefer să mor, decât să-l ucid pe Ocrotitor! spuse prințul.

– Atunci am să te înghit fără milă!

Dar crocodilul nu apucă să își termine vorba că de pe mal sări în ajutorul prințului chiar soția sa.

• Dispari, animal uriaș! Spuse ea, în timp ce îl împungea pe crocodil cu vârful ascuțit al sabiei. Te-am scăpat și de a doua ursită, spuse ea, după ce își trase soțul din ghearele crocodilului.
• Dar primejdia nu a trecut, se auzi atunci o voce. Era Ocrotitorul apelor care venise să îi prevină că, în lipsa lor, tinerii din Mesopotamia îl luaseră prizonier pe rege și acum îl căutau pe băiatul care se căsătorise cu fata cea frumoasă. Toți voiau mâna prințesei și averea regelui.
• Ascundeți-vă în munți, le mai spuse Ocrotitorul apelor. Lăsați cățelul în sat, așa e cel mai bine.
• Nu mă despart de prietenul meu, hotărî prințul, și fugi apoi spre munți.

Dar degeaba s-au ascuns prințul și prințesa că, de fiecare dată când tinerii din Mesopotamia treceau pe lângă peștera din munte, cățelul îi lătra.

• Ahaaaa, aici sunteți! spuse unul dintre tineri, țintindu-i cu săgeți otrăvitoare pe toți trei.

Cu ultimele puteri, prințul deschise ochii și spuse:

– S-a adeverit întocmai ceea ce ursitoarele mi-au menit din leagăn! Am scăpat de șarpe și de crocodil și acum mor din cauza câinelui de care nu m-am îndurat să mă despart. Dar, pentru ultima dată, Ocrotitorul apelor fu acolo pentru ei cu leacuri culese de pe malul Nilului care puteau vindeca orice rană.

• V-am salvat, acum întoarceți-vă la palatul faraonului și aveți grijă de voi, le spuse și dispăru.

Și iată așa se termină povestea băiatului de faraon blestemat la naștere. Se pare că prietenia și iubirea pot schimba cursul celor mai rele lucruri, nu-i așa?