Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… un rege maimuță care domnea peste supușii săi într-o pădure întinsă. În împărăția lui Jinko trăiau un șoarece, o pisică, un câine, un băț năzdrăvan care alerga de colo-colo și se juca cu animalele, un foc care nu se stingea niciodată, un lac cu apă limpede, un elefant, o furnică și primul sfătuitor al regelui, Tancat șacalul.
Tancat era trist când ceilalți erau veseli și era nemulțumit că nu putea găsi pe nimeni cu care să se certe. Pisica și Șoarecele erau prieteni la cataramă. Bățul, fiind jucăuș, prefera să țopăie și îl îndrăgea mult pe Câine. Lacului îi plăcea la nebunie să stea de vorbă cu Focul, iar Elefantului, îi era așa de dragă Furnica, încât deseori o purta în spinare zile întregi.
Doar Șacalului nu îi plăcea de nimeni și nimeni nu-l plăcea. El visa să stârnească ceartă și ură în împărăție. Toate încercările sale fuseseră însă în zadar, până în ziua în care croitorul de la palat veni într-un suflet la rege și îi spuse:
– Privește Măria ta, cineva a făcut o gaură în haina ta lungă și galbenă. Trebuie să fie unul dintre supușii tăi!
– Imi pare rău, spuse Regele Jinko, dar îmi este greu să cred că vreunul din supușii mei ar putea face asta.
Tancat, simțind că acum era momentul pe care îl aștepta de atâta vreme, interveni.
– Trebuie să aflăm cine a făcut gaura! Ticălosul trebuie pedepsit!
– Foarte bine, adună oamenii și eu îi voi întreba, răspunse regele.
Zis și făcut. Tancat îi adună pe toți la Curtea cea Mare.
– Ei, spuse regele, trebuie să aflăm cine a făcut această gaură în haina mea galbenă și frumoasă. Furnico, știi ceva despre asta?
– Da, Măria-ta, Elefantul a făcut-o!
– Elefantule, spuse regele, de ce ai făcut asta?
– Să am iertare, Măria-ta, n-am făcut-o eu. Apa a făcut-o!
– Apă, de ce ai făcut asta?
– Să am iertare, Măria-ta, dar Focul a făcut-o!
– Focule, de ce ai făcut asta?
– Să am iertare, Măria-ta, dar Câinele a făcut-o!
– Câine, de ce ai făcut asta?
– Să am iertare, Măria-ta, dar Pisica a făcut-o!
– Pisico, de ce ai făcut asta?
– Să am iertare, Măria-ta, dar Șoarecele a făcut-o!
– Să am iertare, Măria-ta, strigă tremurând Șoarecele, fără să mai aștepte să fie întrebat. Nu e vina mea! Nu e vina mea! Nu e vina mea!
– Ce o să ne facem? spuse nefericitul rege dând din cap cu atâta tristețe, încât coronița lui aurită îi căzu pe o ureche.
– Supușii noștri trebuie să se descurce singuri, spuse Șacalul. Eu cred că fiecare dintre ei trebuie să-l pedepsească pe cel pe care îl crede vinovat.
– Foarte bine, spuse regele, așa să fie!
Atunci Câinele a mușcat Pisica, Bățul a lovit Câinele, Focul a ars Bățul, Apa a stins Focul, Elefantul a băut Apa, Furnica a înțepat Elefantul și Pisica a alergat după Șoricel care chițăia tare “Nu e vina mea! Nu e vina mea! Nu e vina mea!“
Și acesta a fost sfârșitul împărăției liniștite, pentru că prietenii fericiți de odinioară au devenit dușmani.
De supărare, regele Jinko și-a aruncat coronița aurită și a trăit o viață sălbatică prin copacii pădurii, iar Tancat Șacalul a plecat în goană și din ziua aceea n-a mai fost văzut niciodată, știind că el fusese acela care a rupt frumoasa haină a regelui.
Rescriere după o poveste africană