Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată un băiețel de vreo opt anișori, pe nume Ionel Popescu, singurul fiu al doamnei Maria Popescu. Într-o zi de 7 ianuarie, când se sărbătoresc oamenii ce poartă numele de Ion, Ioana, Ionel, un prieten vechi al doamnei Popescu veni în vizită cu o minge mare și elastică de cauciuc. Surpriza ii plăcu foarte mult doamnei Popescu, dar mai ales copilului, care își aștepta musafirul îmbrăcat în uniformă de maior, adică într-un fel de costum de ofițer din armată.
– Nu te-am mai văzut de mult la teatru, la petreceri, la plimbare… îi spuse musafirul doamnei Popescu.
– Cât era Ionel mititel, mai mergeam, dar de când s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup eu de el! Educația e foarte importantă, răspunse cu seriozitate gazda.
Chiar atunci, discuția fu întreruptă de o voce răguşită, de femeie bătrână, care se plângea din camera alăturată că Ionel este obraznic.
– Ionel! strigă doamna Popescu; Ionel! Vino la mama! Apoi, încet, către musafir:
– Nu ştii ce ştrengar se face… şi deştept…
Vocea răgușită se auzi din nou, mai tare și mai speriată:
– Sări, doamnă, sări! S-aprinde!
De data aceasta, mama se ridică repede să meargă după el. Dar când să iasă pe uşă, apăru micul maior cu sabia în mână. Mama îl luă în braţe şi-l sărută…
-Nu ţi-am spus să fii cuminte, că dacă pățești ceva, moare mama? Vrei să moară mama?
Doamna Popescu îl mai sărută de câteva ori pe copil, îl scuipă să nu-l deoache şi-l lasă jos. El puse sabia în teacă, salută milităreşte şi merse într-un colţ al camerei unde, pe două mese, pe canapea, pe fotolii şi pe jos, stăteau îngrămădite fel de fel de jucării. Dintre toate, Ionel își alese o trompetă şi o tobă. Atârnă toba de gât, puse trompeta la gură şi, legănându-se pe un cal de lemn, începu să bată toba şi să sufle-n trompetă. Bum! Bum! Tu-tuuu! Era imposibil să mai poți vorbi în gălăgia aceea!
Într-un moment de scurtă liniște, bărbatul îi spuse copilului că un maior nu bate toba și nici nu cântă la trompetă. Maiorul comandă şi merge-n fruntea soldaţilor cu sabia scoasă. Auzind acestea, Ionel aruncă cât colo toba și trompeta și începu să comande, atacând tot ce întâlnea în cale:
– Înainte, marş!
Tocmai atunci, servitoarea intră cu tava cu dulceaţă şi cafea. Cum o văzu, maiorul țipă cu putere și se repezi asupra ei de parcă ar fi fost un inamic de război.
-Ţine-l, doamnă, că mă dă jos cu tavă cu tot!
Doamna Popescu sări în fața copilului să apere servitoarea, dar spada o lovi chiar pe dumneaei, în obraz, sub ochiul drept.
-Vezi? Vezi, dacă ești obraznic? Era să-mi scoţi ochiul… Ţi-ar fi plăcut să mă omori? Sărută-mă, să-mi treacă şi să te iert! Maiorul sări de gâtul mamei şi o sărută…
– Se poate fuma? întrebă musafirul. Doamna Popescu, râzând, ca în glumă, spuse că și lui Ionel îi place să fumeze.
– Să-l vezi ce caraghios e cu ţigara-n gură, să te prăpădeşti de râs… ca un om mare.
-A! asta nu e bine, domnule maior, zice musafirul; tutunul e otravă…
-Dar tu, tu de ce fumezi? întrebă obraznic maiorul în timp ce amesteca încet cu lingura în borcanul cu dulceaţă. Gustă vreo trei-patru linguriţe și ieși cu borcanul în hol. În doar câteva clipe, se-ntoarse cu acesta gol, se apropie de musafir, luă o țigară de pe masă şi, fumând în joacă, începu să se plimbe prin cameră. Mama îl admiră și-l îl scuipă să nu-l deoache. Fără să stea mult pe gânduri, Ionel se repezi la mingea primită şi începu să o trântească sus, jos, sus, jos până la tavan.
-Ionel! fii cuminte! Vrei să mă superi? Vrei să moară mama?
Dar maiorul trânti și mai tare mingea de parchet. Mingea lovi cana musafirului care tocmai voia să bea o gură de cafea, iar băutura fierbinte se varsă pe pantalonii eleganți ai bărbatului.
-Ai văzut ce-ai făcut?… Nu ţi-am spus să fii cuminte? Vezi? Ai supărat pe domnul! Apoi, întorcându-se către musafir, spuse cu multă bunătate:
-Nu e nimic! iese… Cafeaua nu pătează! iese cu puțină apă caldă!
Apoi, deodată, doamna Popescu se schimbă la faţă. Țipând, se ridică de pe scaun:
-Ionel! mamă! Ce ai?
Maiorul, alb ca varul și cu ochii pierduţi, căzu la pământ.
-Vai de mine! ţipă mama. Îi e rău copilului!… Ajutor! Moare copilul!
Musafirul îl ridică pe copil, îl stropi bine cu apă și îi spuse.
-Vezi, domnule maior? Nu ţi-am spus eu că tutunul nu e lucru bun? Altădată să nu mai fumezi!
Obosit de atâta agitație, bărbatul își luă la revedere și porni spre casă. Dar, imediat ce se descălță înțelese de ce Ionel ieşise în hol — ca să-i toarne borcanul cu dulceaţă în şoşoni!
→ Descarcă fișa de evaluare aici: Vizită
Adaptare după un fragment din textul cu același nume de I.L.Caragiale
Interpretare LMG – Claudia Lungu
Un proiect susținut de Fundația Orange, programul Lumea prin Culoare și Sunet
