Aleodor Împărat

Ca în toate poveștile și în povestirea noastră totul începe odată ca niciodată cu… un împărat.

Tare mult își dorea acesta un copil și iată că, aproape de bătrânețe, norocul făcu să aibă o minune de copilaș pe care îl numi Aleodor.

Cu cât creștea, băiatul se făcea tot mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și împăratul simți că în curând va muri, așa că își luă fiul pe genunchi și îi spuse:

• Dragul tatei, văd că tu ai să ajungi un om puternic și viteaz. Sunt sigur că te vei descurca de minune când îmi vei lua locul pe tronul împărăției. Un lucru numai am să îți spun: Vezi tu muntele acela din zare? Să nu vânezi niciodată acolo pentru că e moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop și cine calcă acolo nu rămâne nepedepsit.

Acestea zicând, împăratul își dădu ultima suflare.

Într-o zi, nu știu cum făcu Aleodor, dar ajunse din greșeală pe pământul pocitaniei despre care îl avertizase tatăl său. Nu apăcă să facă douăzeci de pași și se pomeni cu dânsul înaintea lui:

• Toți netrebnicii ce-mi calcă hotarul devin slujitorii mei! Nu vreau în săbii să ne tăiem, nici în buzdugane să ne lovim sau în luptă să ne luptăm. Dacă vrei să scapi de pedeapsă, trebuie să mi-o aduci pe fata lui Verdeș Împărat.

Aleodor știa că este vinovat, deși ajunsese în situația aceasta fără voia lui, așa că, până la urmă, îi promise pocitaniei că îi aduce fata.

Și cum mergea el spre palatul lui Verdeș Împărat, se pomeni pe marginea unei bălți unde văzu o știucă ce se zbătea pe uscat. Ea îi zise:

• Nu mă omorî, Făt-Frumos, ci dă-mi drumul în apă că te voi ajuta și eu cândva.

Aleodor o ascultă și o puse în apă.

• Ține acest solzișor, îi spuse știuca, și când te vei gândi la mine, eu voi fi lângă tine.

Flăcăul porni mai departe, uimit de cele întâmplate, când, iată că se întâlni cu un corb ce avea aripa ruptă. Corbul îi zise:

• Făt-Frumos, Făt-Frumos, nu mă vâna, ci leagă-mi aripa, că mult bine o să îți fac și eu, la rândul meu.

Aleodor îl ascultă și primi în schimbul ajutorului său o pană.

• Ține pana asta, voinicule, spuse corbul, și când te vei gândi la mine, eu voi fi lângă tine.

Băiatul luă pana și își continuă drumul. Nu făcu mai mult de o sută de pași că un tăune îi ieși în față.

• Nu mă strivi cu piciorul, Aleodor împărat, spuse tăunele, că te voi salva de la moarte cândva. Ține acest pufuleț din aripioara mea și când te vei gândi la mine, eu voi fi lângă tine.

Zis și făcut.

Aleodor își continuă drumul până ce ajunse la palatul lui Verdeș Împărat.

• Ce vrei flăcăule de la mine, îi zise împăratul?
• Ce să vreau, mărite împărate, am fost trimis să îți cer fata.
• Bine, băiete, dar mai întâi trebuie să treci niște probe, că așa e obiceiul la curtea mea. Ai voie să te ascunzi unde dorești, trei zile la rând. Dacă fata mea te găsește, îți voi tăia capul. Iar dacă nu te găsește, atunci cu cinste împărătească o poți lua de la mine.

În timp ce Aleodor se tot gândea și răzgândea unde să se ascundă mai bine, își aminti de știucă. Scoase solzul și se gândi la stăpâna lui care veni imediat să îl ajute.

• Ia nu te mai îngrijora, spuse știuca. Lasă pe mine! Și îndată îl transformă pe Aleodor în cosăcel și îl ascunse pe fundul mării.

Dar isteața fată de împărat își luă ocheanul năzdrăvan și îl căută pe Aleodor în toate părțile până ce, într-un final, îl zări pe fundul mării.

• Ieși de acolo, hoțomanule, îi zise ea râzând.

Aleodor n-avu încotro și trebui să iasă.

A doua zi, băiatul chemă în ajutor corbul care îl transformă într-un pui de corb și îl ascunse într-un stol ce urcă sus pe cer.

După ce îl căută pe pământ și prin ape, fata de împărat îl zări pe cer și îi spuse:

• Ghidi, ghidi, tâlharule ce ești! Dă-te jos de acolo că nu scapi de mine!

A treia zi, dis-de-dimineață, Aleodor se gândi la tăune și îi ceru ajutorul. Acesta îl transformă într-un ou mic de insectă și îl ascunse chiar în părul fetei.

Degeaba a căutat prințesa în mare, pe pământ și în cer, că de data aceasta nu a reușit să îl găsească pe băiat. Către seară, obosită de căutări, a strigat:

• Arată-te! M-ai învins, voi fi a ta!

După cele întâmplate, împăratul nu a mai avut ce să spună, așa că i-a dat fata cu mare cinste și alai.

După o bună bucată de drum, cei doi ajunseră la Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop. Văzându-l, fata de împărat se cutremură de urâciunea pocitaniei și îi spuse:

• Piei, necuratule, de pe fața pământului!

Văzându-se înfruntat și urât de fată, pocitania plezni de necaz.

Atunci Aleodor o luă de soție pe fata lui Verdeș împărat și se întoarseră împreună la împărăția lui.

Când îl văzură oamenii pe Aleodor cu o fată atât de frumoasă încât și stelele îi zâmbeau, îl primiră cu mare bucurie. Și urcându-se din nou pe tron, domniră împreună fericiți până la adânci bătrâneți.

Repovestire după un basm de Petre Ispirescu

Ascultă și alte texte din Școala de povești.

Un proiect susținut de