Ceramica de Horezu își are originile în nordul județului Vâlcea, în inima Țării Românești. Meșteșugul a cunoscut o dezvoltare deosebită în secolele XVII-XVIII, în jurul Mânăstirii Hurezi, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Totuși, rădăcinile olăritului din Horezu sunt și mai vechi. Formele vaselor, motivele decorative și metodele de lucru păstrează influențe din cultura dacică, dar și din arta bizantină. În 2012, UNESCO a inclus ceramica de Horezu în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, recunoscând astfel valoarea sa unică în păstrarea identității culturale românești.
*
Într-un colț de sat, ascuns între dealurile verzi ale Horezului, dincolo de o ușă joasă din lemn vechi, se deschidea o lume unde timpul nu trecea cu grabă. Atelierul era o cameră simplă, cu pereți albi, tencuiți cu var gros, crăpat pe alocuri. Podeaua din scândură trosnea sub pașii olarului, iar lumina pătrundea, lăsând razele să danseze peste vasele așezate la uscat.
În mijlocul încăperii, un bărbat învârtea roata olarului – rotundă, joasă, din lemn gros, cu urme de lut uscat pe margini. Pe un raft stăteau aliniate farfurii pictate cu spirale largi, cocoși înfoiați, stele, frunze, șerpi sau pomi ai vieții.
Glasuri de copii umplură curtea și meșterul ieși în pridvor, ștergându-și mâinile pe un șorț pătat de ani. Timp de câteva clipe, atelierul rămase nemișcat ca un ceas care a uitat să mai bată, apoi ceva se schimbă.
– Uite, Lună… curtea e plină! Aleargă, se joacă, râd…, dar nimeni nu intră la noi, spuse Soarele pictat pe un vas care stătea la uscat.
– Da, trec pe lângă geam și fug mai departe. Pentru ei suntem doar niște farfurii ciudate.
– Ne văd, dar nu ne privesc. Trebuie neapărat să le spunem povestea noastră!
Un cocoș mândru își umflă pieptul și spuse:
– Da, să le spunem! Încep eu, că doar nu degeaba sunt Cocoșul Hurezului, păzitorul dimineții, stăpânul curajului și al începuturilor.
– Bine-ai zis, Cocoșule, spuse Pomul vieții desenat cu rădăcini adânci și ramuri în toate direcțiile.
– Și eu sunt parte din poveste, interveni Spirala fără început și sfârșit.
Toate desenele, toate culorile și liniile prinseră glas. În timpul acesta, în curte râsetele copiilor se ridicau ca păpădiile în vânt. Darius, un băiat timid, zări ușa atelierului întredeschisă și intră. Se apropie de raftul cu farfurii și întinse mâna spre Lună.
– Ce frumoasă ești…, șopti el.
În acel moment, o lumină caldă, abia perceptibilă, licări peste smalț.
– Ne auzi?, întrebă o voce blândă, aproape un freamăt.
– Cred că da… Cum e posibil? Tu ai glas?, întrebă Darius cu ochii mari cât farfuriile.
Un clinchet lin se răspândi printre vase. Cocoșul se înfoie mândru, Spirala străluci ușor, Pomul își arcui ramurile.
– Doar pentru cei care știu să asculte și au inima deschisă, răspunse Luna. Bine ai venit în atelierul nostru! Vrei să ne afli povestea?
Darius clipi de parcă ar fi vrut să se asigure că totul e real. Se așeză încet pe podeaua de lut neted, cu picioarele strânse la piept.
– Povestiți-mi, șopti el.
– Hai să începem cu începutul, spuse Luna. Totul pornește de la lut, dar nu orice fel de lut, ci unul fin, galben-roșiatic, adus din dealurile din apropiere. Este un pământ cu argilă și nisip, ales cu grijă, maleabil, dar rezistent. Tradiția spune că trebuie lăsat să se odihnească, să se frământe cu apă limpede de izvor, apoi să fie bine bătut și curățat, până e „gata de vorbit”. Lutul prinde apoi formă sub degetele olarului, rotindu-se lin pe roată, pregătit să devină o ulcică zveltă, o cană cu toartă rotundă sau o farfurie cu margini dantelate.
– După ce ne uscăm bine, spuse Soarele, intrăm în prima încercare: focul de rușală. Acolo, într-un cuptor mare, scăpăm de apă și devenim tari ca piatra. Urmează partea strălucitoare – smalțul! Ne acoperă cu o haină subțire, lucioasă, care ne face frumoși și ne apără. La final, intrăm din nou în cuptor, unde e foarte cald, peste 900 de grade, iar culorile noastre prind viață pentru totdeauna.
– Bărbații modelează vasele, în timp ce femeile le înfrumusețează, completă Șarpele. Pentru decorat, ele folosesc un corn de vacă umplut cu vopsea sau pensule din păr de porc. Dar cel mai special mod de a decora se numește jirăvit pentru care se folosește gaița, un fel de bețișor cu un fir metalic subțire la capăt. Cu el se zgârie ușor pământul moale, trasând linii fine, valuri, puncte sau raze.
– Dar simbolul cel mai de seamă tot eu sunt, insistă Cocoșul de Hurez! De aceea sunt mereu pictat în mijlocul farfuriei, cu pieptul scos în față. Uneori sunt singur, alteori sunt înconjurat de frații mei, în ceea ce meșterii numesc „hora cocoșilor”.
– Bine, Cocoșule, ești mândru și frumos, dar hai să fim sinceri: fără culori n-am mai străluci așa, spuse Soarele. Eu, cu galbenul meu cald, aduc lumină și bucurie, iar roșul aprins, scos din pământ și plante, dă viață fiecărui desen. Verdele este culoarea frunzelor și a speranței, iar albastrul, adesea obținut din cobalt, este culoarea cerului.
– Băieți, nu e o întrecere, toate simbolurile sunt la fel de importante, spuse împăciuitoare Luna. Toate spunem o poveste, iar oamenii care ne țin în palme ar trebui să înțeleagă că nu suntem suveniruri prăfuite, ci o parte importantă din cultura românească. Într-o lume în care totul e produs în serie, noi suntem dovada că încă există lucruri cu suflet.
Cocoșul încuviință:
– Așa e, fiecare dintre noi are rostul lui. Fără culori, n-aș avea penele atât de mândre. Fără roată, n-aș exista. Fără smalț, n-aș dăinui.
Toate farfuriile răsunară ușor, cu un clinchet de lut ars:
– Acum că știi, trebuie să spui povestea noastră și celorlalți, Darius.
Băiatul a ieșit afară și i-a strigat pe tovarășii săi de joacă:
– Hei! Veniți să vedeți cum vorbește lutul!
Pentru prima dată, atelierul olarului s-a umplut nu doar de pași, ci și de curiozitate. Uneori, ca o tradiție să dăinuie, e nevoie doar de un copil care să creadă în ea.
În satul Olari, roata se învârte în continuare. Mâinile lucrează. Pensulele desenează, gaița și cornul decorează, iar istoria prinde viață în lut. Fiecare vas, fiecare motiv decorativ, fiecare linie jirăvită spune lumii povestea ceramicii de Horezu, născută din lut, culoare și tradiție.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
