Cămașa cu altiță cusută manual, poartă pe ea semne străvechi care pot fi urmărite până în secolul al IV-lea î. Hr. Fiecare ie este unică și spune o poveste: despre familie, anotimpuri, credințe și legătura omului cu natura.
Pentru frumusețea, vechimea și semnificația ei profundă, cămașa de sărbătoare fost înscrisă în anul 2022 pe Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, ca element de patrimoniu comun al României și Republicii Moldova.
*
Era începutul lunii aprilie, 1940. Bucureștiul fremăta sub pașii grăbiți ai unui oraș în prag de schimbare. Theodor Pallady se întorsese din Paris pentru a-și pregăti o expoziție la Ateneul Român. Planul era simplu: câteva luni în țară, apoi din nou la atelierul său, în lumina din Montparnasse. Dar istoria avea alte planuri: a izbucnit războiul, granițele s-au închis, iar Pallady a rămas, fără voia sa, „exilat” în propria țară.
Pictorul francez Henri Matisse, colegul său de generație, a încercat să-i dea curaj: „Desenează, Theodor. Pictează ce ai în față. Chiar și o broderie poate conține toată frumusețea unei lumi întregi”.
Pallady găsea alinare în scrisorile către prietenul său de-o viață. Se așeza la biroul din colțul încăperii și, cu stiloul tremurând ușor, își așternea gândurile pe hârtia îngălbenită.
București, 10 aprilie 1940
Dragă Henri,
Sper că ești în siguranță la Nisa. Văd atelierul tău de parcă aș fi fost ieri acolo: lumina Mediteranei scăldând pânzele tale și mirosul boabelor de cafea dimineața. Expoziția mea de la Ateneu este pregătită – ramele lustruite, tablourile atârnate -, dar mă tem că nu va putea fi vizitată curând. Cu toate acestea, continui să pictez și mai ales să schițez. Îmi găsesc liniștea în linii și culori.
Am revăzut niște desene mai vechi cu țărănci din Moldova purtând ii tradiționale. M-au fascinat dintotdeauna modelele și simbolurile lor. Am reușit să fac rost de câteva ii vechi pentru tine. Le-am găsit cu ajutorul unui prieten de la Iași – sunt autentice, purtate cândva de femeile din satele moldovenești. Am fost copleșit de frumusețea lor simplă: pânza albă de in, brodată cu motive geometrice și florale în culori vii. Una are altiță cu fir roșu și negru, alta modele albastre și aurii, ca cerul de vară și grâul câmpiei. Fiecare model are un rost. Cruciulițele apără de rău, ca niște mici scuturi magice. Liniile în zig-zag, care arată ca valurile apei, aduc noroc și liniște, romburile atrag belșugul. Pe unele ii se mai găsesc și semne din cer: stele, soare, păsări și chiar forma cifrei 8, care înseamnă „fără sfârșit”.
M-am gândit imediat la tine. Știu cât de mult te inspiră. Ți le trimit cu speranța că îți vor aduce bucurie, așa cum mi-au adus și mie. Scrie-mi, te rog, să-mi spui ce impresie ți-au făcut.
Theo
Câteva săptămâni mai târziu, Matisse a deschis cu emoție un pachet sosit tocmai din România. Înăuntru se aflau câteva bluze tradiționale cusute de mână cu modele colorate. Le-a luat pe rând și le-a privit cu atenție, ca și cum fiecare fir de ață avea o poveste. A atins materialul subțire, a admirat broderiile: roșii ca macii din grădină, albastre precum cerul senin și negre ca penele unui corb. Fiecare cămașă părea că-i șoptește ceva dintr-o lume veche și frumoasă. S-a bucurat ca un copil! A ales una dintre ele și a așezat-o cu grijă pe bustul de lemn pe care îl folosea când picta. Cămașa părea vie în lumina soarelui. Imediat, în mintea lui a început să prindă contur o nouă pictură. Înainte să ia pensula, Matisse i-a scris prietenului său:
Dragă Theo,
Sunt minunate! Mă gândesc la mâinile care au cusut aceste modele: țărănci, mame și fiice așezate seara la lumina lămpii, punând fiecare un strop din viața și credința lor în aceste cusături. Mi-ai scris despre altiță – da, cunosc termenul, partea de sus a mânecii cu broderie. Este extraordinar cum fiecare simbol de pe ie are un înțeles: roșul e pentru protecție și energie, albastrul pentru sănătate și armonie, negrul pentru pământ și statornicie. Îmi place să cred că, atunci când voi picta aceste culori, le voi însufleți și eu cu semnificații. Îmi imaginez o tânără purtând o astfel de bluză românească. Poate că, punând pe pânză bucuria culorilor, voi alunga pentru o clipă umbrele războiului.
Păstrează-ți curajul, prietene, vom trece și peste aceste vremuri. Arta noastră va rămâne mărturie a ceea ce e frumos și omenesc, când totul în jur pare lipsit de rațiune.
Mulțumesc,
Henri
Cu scrisoarea lui Matisse în față, Pallady a simțit cum i se încălzește inima. Promisiunea unui tablou îi aducea un pic de optimism. Continuă dialogul în mintea sa: „E fascinant cum niște obiecte de port popular pot avea atâta semnificație. Originile iei coboară până în Antichitate, pe la geto-daci și chiar mai devreme. Faptul că tu, un pictor francez modern, poți găsi inspirație în ia noastră mă face nespus de mândru. Mi te și imaginez în fața șevaletului, studiind cu atenție cusăturile, apoi transpunându-le într-o lume a ta, plină de albastrul acela care parcă șterge granițele și de roșul ce încălzește privirea. Știi, fiecare regiune a țării are stilul său. În Moldova modelele sunt adesea geometrice, cu linii clare, cruci și romburi. În Transilvania iile sunt mai elegante, au volane și poartă motive florale și geometrice, în culori precum albastru, verde și galben. În Muntenia modelele sunt mai simple, dar foarte expresive. Florile, frunzele și motivele vegetale sunt comune, iar culorile dominante sunt roșul și negrul. În Oltenia iile sunt decorate cu motive elaborate, dense și complexe, adesea cu mărgele, fire de aur sau argint. Abia aștept să îți spun toate acestea când ne revedem”,
În săptămânile care au urmat, războiul a continuat nemilos. În atelierul lui Matisse, pânza cea nouă prinsese formă. Zi după zi, Henri picta concentrat, parcă uitând de lumea de afară. Model i-a fost chiar asistenta sa, Lydia, îmbrăcată în una dintre iile trimise de Pallady. Ea stătea așezată relaxat, în timp ce Matisse își mișca pensula cu un calm febril. Pe pânză, încetul cu încetul, apăru silueta unei femei purtând bluza românească. Brațele ei se odihneau ușor împreunate, iar mânecile largi ale iei erau ca niște aripi albe, decorate cu semne străvechi. Fundalul roșu intens punea în valoare formele simplificate și culorile bluzei, creând un contrast puternic și atrăgător. Fusta albastră echilibra intensitatea fundalului și albul pur al iei. Chipul femeii era senin, dar melancolic, cu ochii pe jumătate închiși, ca într-un vis frumos. Părul îi era așezat în valuri cu o eleganță naturală, fără podoabe sau artificii.
Henri se oprea uneori, făcând un pas în spate să privească ansamblul. Simțea o bucurie profundă. De mult nu mai muncise la un tablou cu atâta însuflețire. Fiecare pensulă încărcată cu albastru părea să întindă o punte peste mări și țări până la prietenul său, fiecare strop de roșu părea să aprindă speranța că vor veni iar vremuri de pace. După șase luni de muncă a așezat ultima tușă de culoare pe pânză. Și-a semnat numele discret într-un colț. Tabloul Lhttps://fr.wikipedia.org/wiki/La_Blouse_roumainea Blouse roumaine era gata.
Războiul avea să mai tulbure lumea încă ani buni, despărțindu-i pe cei doi prieteni definitiv și punând la grea încercare lumea. După ce pacea a revenit, La Blouse roumaine a fost expusă și admirată la Paris, stârnind interesul pentru portul popular românesc.
Astăzi, tabloul se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris, unde continuă să inspire vizitatori, artiști și designeri din întreaga lume. Ceea ce cândva fusese doar o cămașă tradițională românească cusută cu migală de femei din sate, a devenit, prin ochii lui Matisse, simbol de eleganță și identitate. Regina Maria însăși o purta cu mândrie, transformând-o în ținută regală oficială la sărbători și recepții. Mai târziu, mari case de modă precum Yves Saint Laurent și Dior s-au inspirat din linia ei simplă și broderiile geometrice.
De Ziua Iei, în fiecare an pe 24 iunie, mii de oameni din România, Republica Moldova și din toate colțurile lumii îmbracă cămașa cu altiță și redau vieții un simbol vechi de milenii. Ia nu mai e doar moștenirea bunicilor, e parte din cine suntem astăzi și cât timp o vom purta cu drag, povestea ei nu se va sfârși niciodată.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
