Nadia Comăneci este una dintre cele mai mari gimnaste din lume. Sunteți gata pentru salturi uimitoare și o poveste despre perfecțiune?
Știați că și poveștile adevărate încep cu A fost odată? Aflați împreună cu noi istoria unei fetițe de nota 10.
Nadia s-a născut la Onești într-o familie de oameni simpli. Tatăl ei, Ștefan era mecanic auto, iar mama sa, Ștefania casnică. I-au pus numele Nadia dupa eroina unui film care le plăcea foarte mult – „Nadejda” care însemna „Speranță”. Veselă și foarte energică, Nadia obișnuia să se urce în cei mai înalți copaci din cartier.
– Nadia, dă-te jos să nu te lovești, striga mama ei. Dar pentru Nadia era o senzație tare plăcută, să fie sus, cel mai sus! Venea mereu cu rochițele murdare de nisip de la joacă și scoatea arcurile canapelelor din casa de la prea mult țopăit!
Intr-o zi de școală, un domn înalt a intrat în clasă. Era omul care avea să-i schimbe destinul:
– Bună ziua, numele meu este Bela Karoly! Sunt profesor de educație fizică și caut fete pentru o școală nouă de gimnastică. Cine știe sa facă roata?
– Noi, noi s-au auzit două glasuri din spatele clasei. Erau Nadia și prietena ei Teodora. Așa a început povestea sportivei Nadia. Când a intrat prima dată în sala de gimnastică și-a spus:
– Uite un loc în care o să mă distrez fără să mă mai oprească cineva! Voi putea să fac piruete, să sar pe trambulină, să ma rostogolesc pe saltea, să ma agăț de bare!
– Doamna Comaneci, îi spunea Bela mamei, Nadia este talentată, puternică și agilă, dar nu e foarte flexibilă. Vom lucra la asta! Copiii învață ușor!
Bela nu s-a înșelat. Nadia își dorea cu adevarat să reușească.
– 10 abdomene, Nadia! îi spunea antrenorul. Dar ea facea mereu 15.
– De unde ai atâta forță, fetiță? Ți-am spus să faci doar 10!
– Știu, dar vreau să fac mai mult și mai bine de atât! răspundea ambițioasa copilă de numai 7 anișori.
Voi știți că un element de gimnastică se învață în câteva zile sau chiar săptămâni? Era o bucurie enormă pentru Nadia să evolueze văzând cu ochii de la bârna de jos, la cea de mijloc și apoi la cea de sus.
– Mama, am făcut roata pe bârna înaltă! spunea ea fericită. Trebuie să știți că bârna este foarte, foarte îngustă, are doar 10 cm și e tare greu să-ți tii echilibrul, nu poți ascunde nicio greșeală când ești acolo sus.
Condițiile de antrenament de la acea vreme nu erau grozave, dar pentru copilul unei familii sărace, gimnastica era singura șansă de a trăi mai bine. Deși părea o joacă de copii la început, totul s-a transformat într-o muncă foarte grea, cu mii și mii de repetări pentru un singur element.
Nadia aștepta cu nerăbdare primul ei concurs adevărat. La campionatele naționale de gimnastică, era ultima în ordinea de concurs. De ea depindea victoria echipei.
– Succes, Nadia! Arată-le cât ești de bună! îi spuse Bela.
Nadia urcă pe bârnă. In sală se făcu liniște. Iși începu exercitiul. Dar, o fracțiune de secundă de neatenție și căzu. Se ridică din nou. Obrajii îi ardeau. Căzu din nou și din nou pentru a treia oară. 6.20, nota arbitrilor.
– Erai cea mai bună din echipă Nadia, dar nu ai reușit să te concentrezi! Ai ieșit pe locul 13! Să nu plângi!
– Eu nu plâng niciodată! răspunse Nadia. Dar voi munci și mai mult și voi fi cea mai bună!
După acest eșec, Nadia se ambiționează și începe un program de antrenament foarte dificil. Trezirea și inviorarea la 7 dimineața, antrenamente și scoală, puțina odihnă la pranz, după care din nou antrenamente. La 10 seara stingerea! 6 zile din 7 cu antrenament și dietă strictă. Asta înseamnă că nu mânca aproape niciodată înghețată sau prăjituri!
– 100 de abdomene, 1, 2 mai repede, mai tare! Uită tot, gândește-te doar la exercițiu! îi spunea Bela. Nadia simțea că atunci când se antrenează se joacă, iar gimnastica i se părea cel mai frumos sport din lume.
La 5 ani după primul ei concurs, Nadia a mers în Norvegia la campionatele europene. Acolo a câștigat 4 medalii de aur și una de argint. A devenit campioană europeană absolută și a fost desemnată cea mai bună sportivă din lume. Wow! Nici un alt sportiv român nu a mai avut această onoare de atunci. Era atât de fericită, mai ales că putea călători în străinătate (pe atunci era foarte greu să faci asta) și își cumpăra gumă de mestecat, clame de păr și șosete colorate roșii și albastre, pentru că în România existau doar șosete albe pe vremea aceea!
Au urmat ani de antrenamente zilnice până la Jocurile Olimpice de la Montreal. Era șansa Nadiei ca după ani și ani de muncă să arate ce poate într-un minut și 20 de secunde la paralele, într-o competiție care se întâmplă doar din 4 în 4 ani. Era momentul cel mare. Acasă, românii vedeau pentru prima dată la televizor o competiție de gimnastică. Mama și tatăl ei erau în bucătarie, la Onești și își urmăreau fetița la televizor.
– Hai Nadia, hai fetița mamei!
Gimnastica avea să afle ce înseamnă perfecțiunea. Sala vibra, blițurile aparatelor de fotografiat clipeau din toate părțile. Publicul ofta la fiecare element. Și.. gesturi ample, mari, perfecte, întoarcere, salt, 1, 2, 3 și… aterizare perfectă. Nadia era mulțumită.
– A fost bine, se gândi ea, am facut un exercițiu bun, cred ca pot să iau un 9.9. Nu obișnuia să se uite către tabela de marcaj. Juriul încă delibera. Secundele păreau ore. Deodată auzi rumoare în sala și se întoarse către rezultat. Tabela electronică afișa 1.00! In realitate nu era setată să afișeze nota 10! Nimeni nu mai luase acea nota până atunci în gimnastică!
– Doamnelor și domnilor, se auzi comentatorul din sală, cred că pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice avem un 10 perfect! Extraordinar! Fără precedent! Excepțional exercițiu! Un copil de doar 14 ani!
Nadia s-a bucurat mult, dar adevărul este că nu era primul ei zece, mai avea în palmares încă 17 note de 10 de la alte concursuri. Toată presa internațională era uimită, dar Nadia le răspundea cu seninătate:
– Nu am avut deloc emoții, am fost foarte sigură pe exercițiile mele, am muncit foarte mult și eram sigură că o să-mi reușească.
Prințesa de la Montreal a schimbat istoria gimnasticii. Primea mii de scrisori din întrega lume, toți o iubeau! In America, toate fetițele își doreau să devină gimnaste. Numărul lor a crescut de la 20.000 la 400.000 peste noapte. Acolo, la Jocurile Olimpice, Nadia a impus două noi elemente în gimnastică, coborârea și saltul Comăneci pe care puține gimnaste reușesc să-l facă în cariera lor.
La întoarcerea acasă, Nadia a fost așteptată de peste 10.000 de oameni. S-a speriat, a vrut să se ascundă în avion! A fost aplaudată ore intregi, toata lumea voia sa dea mâna cu ea.
– Bela, spunea ea cu uimire, când au avut toți oamenii aștia timp să se uite la televizor la mine?
Dar, faima i-a adus și lucruri mai puțin bune. Regimul comunist de atunci dorea să profite de succesul Nadiei și a oprit-o la București, în timp ce Bela și Marta Karoly au fost trimiși la Deva să deschidă un nou centru de gimnastică. Rămasă în capitală, Nadia se antrena din ce în ce mai puțin și a renunțat la regimul alimentar cu care era obișnuită. Locuia cu mama ei într-un apartament de trei camere. Pentru că nu aveau bani să-și încălzească toată casa, dormeau în bucătărie. Deși adusese atâta glorie României, salariul ei de atunci era foarte mic.
La Campionatele Mondiale din 1978 Nadia avea o greutate peste medie și era iesită din formă. A căzut la paralele, dar a câștigat titlul de campioană mondială la bârnă. Dar Nadiei, așa cum știți, nu-i plăcea să piardă. Așa că a mers la Deva la Bela Karoly și a început din nou antrenamentele drastice. In anul următor, a câștigat cel de-al treilea titlu european la individual compus, devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță. De la Olimpiada de la Moscova Nadia s-a întors cu două medalii de aur și două de argint. Avea 18 ani. Simțea că a făcut suficient și că e momentul să se retragă. A facut asta la Universiada din București, ultima ei competiție oficială.
Deși lumea credea că trăiește ca o prințesă, Nadia era urmarită peste tot, telefoanele îi erau ascultate, nu mai avea voie sa plece din România, ca antrenor sau ca arbitru. Se simțea prizonieră. Dupa câțiva ani de sărăcie și frică Nadia s-a hotărât să fugă din țară. Intr-o noapte de noiembrie, fără să spună familiei, a încercat să treacă granița în Ungaria, pe întuneric, prin păduri și prin lacuri înghețate. A reușit să ajungă în Ungaria, iar acolo, când grănicerii i-au auzit numele au trimis-o la Viena. De acolo a zburat în America.
Nadia începea o noua viață. Participă la spectacole de gimnastică demonstrativă, își spune povestea la Națiunile Unite, cunoaște cei mai importanți oameni din întreaga lume și se căsătorește cu un alt campion olimpic, Bart Conner cu care are un băiețel tare simpatic pe nume Dylan. Impreună conduc o școală de gimnastică artistică, iar Nadia vine în România de 6 ori pe an. A deschis la București o clinică de caritate pentru copiii și bătrânii bolnavi care nu-și permit să plătească tratamentul.
Dupa 43 de ani de la primul 10, Nadia este cel mai bun ambasadoar al sportului românesc în lume. A câștigat 25 medalii pentru România, 9 europene, 2 mondiale și 5 olimplice. Povestea ei ne arată că pentru succes trebuie să muncești mult, foarte mult. Cine ar fi crezut că de la o simplă sală de gimnastica în care voia să-și consume energia se vor naște două participări la Jocurile Olimpice și primul 10 din istoria gimnasticii? Românca de poveste Nadia Comaneci a reușit să fie mereu învingătoare și ne-a arătat că perfecțiunea poate fi atinsă.
Români de poveste este un proiect finanțat de StartONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de asociația Act for Tomorrow.
