“În sfârșit, am și eu un succesor!” spunea Nicolae Grigorescu despre pictorul Ștefan Luchian. Supranumit poetul plastic al florilor, artistul a pictat până în ultima clipă cu pensula legată de brațul paralizat.
Micul Ștefan s-a născut în anul 1868 la Botoșani, într-un sat din nordul Moldovei. Părinții săi erau din familii boierești cu dare de mână. Tatăl său, maiorul Dumitru Luchian, era bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza.
Când avea doar cinci ani, familia s-a mutat la București într-o casă bătrânească cu gradină, pe strada Popa Soare nr. 15, în vechea mahala Mântuleasa. Casa avea patru camere și o bucătărie în curte. Ștefan și fratele său zburdau cât era ziua de lungă pe ulițele lungi și întortocheate, prin livezile cu duzi și prin curtea bisericii.
Ștefan Luchian a copilărit în mijlocul oamenilor din mahalaua Popa Soare. Portretele sale înfățișează florărese, cerșetori și lăutari. Dacă pe Safta florăreasa a pictat-o de trei ori, Luchian a refuzat să facă portretul vreunei personalități a timpului său. In opera sa trebuie amintit și binecunoscutul autoportret ”Un zugrav”.
Rezolvă și Quiz-ul.
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii
O poveste bazată pe articole online și print, interviuri și documente din arhive publice. Dialogul conține exprimări formulate de echipa Afostodată, adaptate pe înțelesul copiilor.
